Umbrirea ferestrelor cu rulouri din aluminiu


Inainte de a construi ar trebui sa ne facem un plan amanuntit si sa proiectam cat mai bine.

Acordam atentia cuvenita eficientei energetice (rulou aluminiu umbrire) sau aceasta este doar pe hartie? Amplasamentul este ofertant si incadram casa corect pe teren? Sunt multe din aspectele ce pot naste discutii cel putin interesante si cu o influenta definitorie asupra confortului in casa dar si asupra eficientei energetice.

Criteriile si principiile de amplasare a unei case intr-un amplasament dar si configurare spatiilor interioare se vor rasfrange intotdeauna asupra gradului de confort, climatului interior iar pentru ca astazi costul energiei este pe primul loc in factura de intretinere, casa trebuie sa aiba un consum energetic cat mai redus, asa cum impun normativele tehnice si cerintele legislatiei.

Discutam astazi de o parte importanta ce se regaseste la nivelul fatadei, spatiile vitrate. Pornind de la necesitatile beneficiarilor si amplasamentul constructiei, casa noastra trebui pozitionata pentru a maximiza intreg aportul solar. Acest lucru se poate face fara a aduce efecte negative climatului interior sau sanatatii constructiei. Este stiut faptul ca o casa trebuie sa beneficieze de lumina si caldura solara cat mai mult. Acest lucru inseamna energie gratuita si se intampla daca pozitionarea va fi spre sud.

Orientarea fatadei si influenta asupra locuintei

Orientarea spre EST – aportul solar se intampla de la prima ora a diminetii. Soarele lumineaza si incalzeste ferestrele dar nu atat de puternic ca la pranz. Este de preferat ca in aceasta zona sa avem camera de dormit. Lumina diminetilor trezeste la viata organismul intr-un mod placut dar beneficiem si de racoarea serilor. Fatada de EST beneficiaza de umbra inaintea celelalte parti ale cladirii.

Orientarea spre SUD – fie vara, fie iarna, orientarea spre sud ne ofera maximul de lumina necesar camerelor de zi, birourilor sau camerei de servit masa. In sezonul rece, aportul solar ajuta la cresterea temperaturii pe suprafetele interioare si va reducere consumul energetic pentru incalzire in aceste camere.

Orientarea spre NORD – acesta fatada este cea mai putin expusa la radiatia solara. Fiind permanent in umbra va necesita o izolare mai buna, evitarea amplasarii ferestrelor sau reducerea suprafetei lor. Putem utiliza zona de nord pentru a amplasa camara, casa scarii, terasa sau bucataria.

Orientarea spre VEST – aport solar benefic se intampla dupa ora pranzului, pana la apus. Vara poate fi cea mai expusa fatada, soarele arzator spala suprafata pana tarziu iar fatada se va raci cel mai tarziu dintre toate partile casei.

Umbrirea ferestrelor dar si a fatadei

Umbrirea (rulou aluminiu) trebuie inteleasa ca acea tehnica de blocare a radiatiei solare la exteriorul cladirii, fara a ajunge pe elementele fatadei, pe usi sau ferestre, fara a trece prin elementele transparente ale constructiei.

Prin urmare, consideram umbrire amplasarea unor arbori care sa se interpuna intre soare si cladire iar daca ne referim la ferestre vom avea solutii exterioare reprezentate de obloane, rulouri, jaluzele venetiene, screen-uri etc.. Chiar daca putem aduce in discutie produse de „umbrire” interioara, sub nicio forma acestea nu vor reusi sa ajunga nici la jumatatea eficientei solutiilor de umbrire exterioara.

Radiatia solara sub control

Nu intram in sfera solutiilor smart pentru ca si in acest domeniu al umbririi, exista tehnici active care automatizeaza sistemele si permit un control rapid si usor asupra sistemului de umbrire de la fata locului sau de la distanta, fie controlul automat in functie de radiatia solara prin module inteligente, integrate in casa smart.

O solutie de umbrire exterioara (rulou aluminiu) reduce atat fluxul luminos cat si aportul solar, eliminand efectul de sera. Acesta exista oricat de buna este suprafata vitrata, oricare de buna ar fi calitatea pachetului termoizolant de sticla. Am decis ca trebuie sa reduc influenta solara a doua suprafete vitrate, o fereastra 2,05×1,3m si o usa glisanta 2x2m.

Montaj DIY sau nu?

In mod traditional cautam o firma, ii chemam sa faca masuratorile, sa execute rulourile si sa le monteze. Pentru ca energiile se canalizeaza intotdeauna pe anumite directii, am decis pentru varianta de a comanda ruloul la un furnizor preferat. Chiar daca era la o distanta considerabila (va povestesc intamplarea deosebita mai spre sfarsitul articolului), l-am ales si voi monta singur ruloul din aluminiu.

Asadar, decizia a fost luata, am masurat golul in care se va monta ruloul de aluminiu. Fata de cotele de gabarit masurate am lasat o marja de maxim 10 mm pentru a elimina abaterile fatadei si a permite montajul cablului de alimentare. Masuratoarea este simpla, sunt relevante cotele exterioare, latimea casetei, inaltimea ruloului si eventual distanta intre spalet si mijlocul profilului median daca avem fereastra ce necesita o plasa de isecte integrata in rulou.

Masuram dimensiunile rulourilor din aluminiu, stabilim caracteristicile ruloului. Alegem modul de actionare (motorizat), zona de iesire a alimentare din caseta (lateral sau pe spate), culoarea si asteptam oferta. Comandam, platim si iata ca rulourile, ambalate corespunzator ajung in 5 zile de la furnizor.

Rulourile exterioare aplicate sunt cu lamela din aluminiu umpluta cu spuma poliuretanica (latime 39mm). In pachet mai gasim ghidajele laterale simple sau duble, ghidajul median pentru plasa de insecte de tip rulou integrata, telecomenzile cu 1 canal (exista si varianta cu mai multe canale daca se doreste utilizarea unei singure telecomenzi pentru mai multe rulouri), suruburile de prindere si capacelele de mascare.

Ghidajele din stanga sunt cele duble, pentru utilizarea plasei de insecte tip rulou integrata, iar cele din dreapta sunt simple. Gaurile de fixare sunt executate de furnizor

 Pe toata lungimea ghidajului avem perii de etansare, pe partea de rulou aluminiu si pe partea de plasa de insecte. In acest fel ca vom avea o fixare buna ce impiedica miscarea ruloului la vant.

Introducem ghidajele in suportul de pe caseta acestui rulou din aluminiu, prin impingere usoara. De notat ca lungimea ghidajului poate fi usor ajustata daca este necesar. Se poate debita foarte usor cu un fierastrau pentru metal.

Alimentare electrica (rulou aluminiu) din interior daca nu exista prevazuta pe fatada

Stabilim zona pe unde alimentam ruloul din aluminiu cu energie electrica si vom executa o gaura cu diametrul de 8mm, in tamplarie. Executam gaura pe zona de sudura a tocului, pentru ca acolo nu avem armatura. Ne va fi usor sa gaurim, introducem cablul electric de alimentare a ruloului.

Amplasam casta cu ghidajele montate pe pozitia finala, mentinem pe pozitie si fixam ghidajele cu suruburi autoforante pe tocul tamplariei. Ghidajele vor fi lipite de toc in aceasta varianta de montaj.

Telecomenzile cu 1 canal, suruburile autoforante utilizate pentru fixarea ghidajelor, 3,5/4x16mm si capacele de mascare. De mentionat ca furnizorul a executat toate setarile motorului de actionare din atelier si le-a imperecheat cu telecomenzile, astfel ca nu necesita nicio actiune de setare din partea beneficiarului. Actionarea electrica a ruloului este realizata cu motor SIMU, Franta.

Nu uitam sa indepartam folia de protectie de pe piesele ruloului.

Iata ca in cativa pasi am reusit sa montam ruloul exterior din aluminiu, motorizat. Ceea ce poate pare complicat s-a redus la cateva operatiuni simple de asamblare si fixare. Am optat pentru ascunderea cablului de alimentare in spatiul dintre ghidajul din dreapta si spalet.

Al doilea rulou, cel pentru usa glisanta, este si el gata de incercare.

Una dintre pozitiile ruloului este cu lamelele fixate pe pozitia de ventilare. Toate orificiile existente pe lamele sunt deschise si este permisa intrarea aerului. Avantejele acestei pozitii intermediare sunt: asigura racirea ruloului, ventilarea sticlei ferestrei si a interiorului. In plus, nu permite intrarea insectelor si aduce un aport de lumina la interior. Ca si mod de functionare, ruloul poate fi oprit in orice pozitie de inchidere/deschidere, pe pozitia de ventilare sau inchis total.

Concluzii – costuri si beneficii ale umbririi exterioare

Chiar daca suprafetele vitrate pe care am montat rulou erau de tip 4S, de 38mm, montajul ruloului a scazut considerabil aportul solar iar camerele orientate spre vest au fost racite considerabil fata de situatia anterioara. Este perfect adevarat ca umbrirea exterioara face parte din ansamblul termic al cladirii pentru ca el poate influenta temperatura la interior avand aport atat pe timp de iarna, dar mai ales vara. El poate reduce considerabil necesitatea utilizarii sistemelor de climatizare pentru o casa echilibrata.

Pe de alta parte, permite controlul usor al gradului de iluminare la interior, intunecand sau lasand lumina naturala sa umple camerele in functie de necesitatile locatarilor.

Efectul de sera generat de multe din suprafetele vitrate este eliminat in totalitate, iar aparitia periodica a condensului pe suprafata sticlei este eliminata pe timpul sezonului rece. Putem spune ca sistemul de umbrire lucreaza in mod perfect cu suprafata vitrata, completandu-se reciproc.

Am amintit anterior ca furnizorul rulourilor este un furnizor preferat, aflat la o distanta considerabila de locatia mea. Povestea este simpla, acum ceva ani am cautat o solutie de umbrire interioara. Toate ofertele gasite nu se potriveau pentru ferestre atipice (fie solutia tehnica era nepotrivite, fie solicitau preturi exagerate). Gasim din intamplare o firma extrem de deschisa dialogului, care mi-a oferit produsele necesare la un pret onest. Ca valoare, sub 50% si culmea, in conditii de calitate si solutie tehnica perfecta cu necesitatile mele. Asadar, comanda rulourile a fost o consecinta normala si sper ca pe viitor, sa continui relatia in aceleasi coordonate extraordinare. Din partea mea are toate recomandarile necesare (fara 1leu discount), vi-l recomand si voua – Rollconfort Systems din Cluj-Napoca.

La final, dovada ca ceea ce am povestit, chiar functioneaza


Leave a comment

Your email address will not be published.


*