Semineu Leo


Prin amabilitatea lui Paul am placerea sa va prezint inca o lucrare de constructie a unui semineu, sa spunem putin diferita de celelalte. Sper ca prezentarea sa fie suficient de detaliata si explicita astfel incat sa intregeasca informatiile despre seminee, existente pe blog.

Asadar vom prezenta constructia unui semineu a carui amplasare a fost realizată in singurul loc disponibil al casutei având în vedere condiţionările spaţiului interior şi celui exterior. Sa trecem la treaba!

Focar utilizat pentru construcţia şemineului este din fontă, prevăzut cu geam în faţă şi are puterea nominală de 16 kW.

Date tehnice focar:

– Greutate: 168 kg
– Clasa de eficienţă: circa 70%
– Încărcare maximă a camerei de ardere: 8 kg
– Emisii CO (aprox. 13% O2): >0,40%
-Suprafaţa încălzită: 120-160 m2 (dacă locuinţa este izolată)
– Material: Fontă gri clasa 180 – grosime minimă 8mm, oţel refractar 4mm
– Geam: sticlă ceramică refractară rezistentă la 800°C
– Combustibilul utilizat este lemn (stejar, fag, carpen, frasin) cu umiditate maximă de 20%

– Timpul de ardere a lemnului la o umplere a focarului este de 4 – 5 ore (cu uşa închisă şi ventilaţia focarului la un nivel mediu.

Datele focarului sunt prezentate pe pagina web a firmei de unde a fost achiziţionat focarul, un produs KRATKI, costul focarului a fost de 674 EURO. 

Este un focar EKO, exista si o varianta fara EKO, diferenta de pret intre cele doua focare este de aproximativ 100 EURO. Ca diferenta constructiva, focarul EKO are o usita suplimentara sub gura acestuia insa nu stiu care este rolul acestei usite suplimentare. Cand am lasat aceasta usita suplimentara deschisa (in timp ce ardea focul in focar) am observat ca geamul s-a afumat mai putin.

Coşul de fum utilizat este de tip EFFE 2, are diametrul de 22 cm şi am avut nevoie de 7,5 m. Costul materialelor pentru coşul de fum a fost  de 721 EURO.

Chitul de aer exterior si grilele de evacuare aer cald

Am ţinut mult ca aerul de ardere pentru semineu sa fie adus direct din exterior. In prima poză avem elementele care fac legatura cu semineul. Clapeta de reglare a aerului de ardere este manuală (exista si o varianta automatizata a clapei care este reglata cu ajutorul unui motoras si a unui termostat), din dorinţa de a nu depinde sub nici o forma de energia electrică. Putem vedea de asemenea tubulatura de aluminiu de 110 mm care face legatura cu exteriorul (coşul de fum), grila albă care se pune pe peretele exterior al casei, grilă care se poate inchide la nevoie. Grilele maro sunt grilele de pe corpul semineului pentru degajarea aerului cald in casa.

Suportul de metal

Focarul a fost aşezat pe un suport de metal realizat la faţa locului. Am ales aceasta varianta pentru ca nu stiam cum va arata semineul si nici nu aveam pozitia exacta a şemineului pe amplasament. Suportul metalic a fost realiza din ţeavă rectangulară fiind prevăzut cu şuruburi la picioare pentru a putea regla poziţia pe verticală. Am realizat suportul din ce am avut în curte, o sa vedeţi pe canalul YouTube KRATKI un suport similar dar realizat din profil mult mai subtire.

Materialul izolator – protectie termică

Casa fiind realizată pe o structura din lemn şi izolata cu vata minerala şi gipscarton, nu am făcut economie la izolatia termică şi protecţia la foc. Prin urmare am achiziţionat plăci izolatoare dedicate, acestea sunt foarte usoare, au dimensiunea 500 x 1000 mm şi poarta denumirea de IZOL. Sunt ideale pentru constructia hotelor de semineu fara sa mai necesite o alta izolatie şi deasemenea se pot folosi şi în alte cazuri, de exemplu la izolarea hornurilor ceramice sau metalice în special la cabanele sau casele de lemn sau alte zone supraincalzite.

Teste la fata locului asupra materiale izolatoare

Eram curios cum se comporta acest material, în principiu este ca o placa de rigips ceva mai groasa. Rezista cu brio la foc si căldura, încălzind cu lampa de gaz constatăm că pe partea cealaltă a plăcii de izolaţie nu se simte nici un pic de căldură.

Străpungere perete pentru cos fum

La această operaţiune am avut ceva emoţii dat fiind ca îmi era teamă sa nu dau de un stalp de sustinere. Peretele are o grosime de circa 40 cm şi este compus din scândură şi vata minerală de sticlă. Am decupat zona respectivă şi am izolat cat se poate de bine cu materialul izolator debitat la dimensiunile necesare, prins cu holtzşuruburi si lipit cu adezivul CM 17.

Fundatie cos fum

Demarăm lucrările în exteriorul casei prin realizarea fundaţiei pentru coşul de fum. Aceasta s-a realizat din beton armat circa 50 cm sub nivelul solului, 70 cm deasupra şi are cotele 50 x 50 cm.

Ridicarea cosului de fum

Primul element al coşului de fum este prevăzut cu o gură de vizitare fiind utilă pentru inspecţie şi curăţarea coşului de funingine sau alte elemente ce se pot aduna în această zona . Producătorul coşului de fum recomanda fixarea mecanică din 2 în 2 m pe perete sau o structura de susţinere. Am facut acest lucru dar din pacate nu prea am avut in ce sa le prind, casa fiind lemn. Le-am prins cum am putut mai bine, nu cred ca are o rezistenta extraordinară dar suplimentar am lipit elementele coşului de tencuiala casei utilizând acelaşi adeziv CM 17.

Suport si postament, tubulatura aer si protectie perete

Pe zona unde se amplasează focarul am turnat un postament din beton cu o grosime de 10 cm. Tubul de aluminiu pentru aportul de aer proaspăt este fixat pe poziţie la fel ca şi suportul metalic.

Fixare focar pe suport, racordare

Aşezăm focarul pe suportul de metal fără a fi fixat mecanic in vreun fel. Imbinarile de la chitul  de aer exterior au fost etanşate cu banda adeziva, am cautat in comert o banda cat mai rezistenta.

Racordul metalic la cosul de fum

Coşul de fum nemontat şi tubulatura de racordare la acesta se aşează perfect. In realitate, dupa ce am montat cosul, racordul de inox nu s-a mai aşezat aşa cum trebuie motiv pentru a trebuit să etanşez golul rămas CM 17 si apoi cu silicon negru rezistent la temperatură (1000 °C). Colierul este utilizat pe tubulatură în zona unde intră în şemineu.

Ridicare zidarie semineu, partea inferioara

Pentru zidăria şemineului am utilizat cărămidă refractară. Iniţial am utilizat cu mortar refractar dar din păcate mortarul refractar nu se întăreşte decât la temperaturi înalte. Se observă în prima poză că liantul dintre cărămizi este mai deschis la culoare, aici am folosit mortar refractar. A doua zi rândul de cărămizi puse pe cant nu se intarise, cand am dat jos scandura care le sustinea au cazut. Din acest motiv am renunţat la mortarul refractar si restul lucrării de zidărie am realizat-o cu adezivul CM 17, în total am consumat 3 saci.

Am mai făcut o greşeală la ridicarea părţii inferioare, am pus caramizile laterale prea aproape de peretele focarului. Am lăsat circa 2 cm, în mod normal trebuia sa las 4 cm pe laterale, în spatele focarului fiind loc suficient. Stiam ca trebuie sa am 4 cm dar in momentul zidirii pur si simplu am uitat de acest aspect.

Finalizare inchidere zidarie si finisare

S-a ridicat zidăria atât pe zona inferioară cât şi pe cea superioară, rezultând în final închiderea integrală a şemineului. La partea superioară am folosit cărămida roşie normală.


Finalizare cos de fum

Coşul de fum a fost livrat cu un sac de sigilant de 15 kg care costa 250 ron. Bineînţeles ca pentru întreaga lucrare este necesară o cantitate mai mare de sigilant, fiind nevoie de cel puţin 2 saci. Am renunţat să mai cumpăr încă un sac de sigilant, după ce am terminat sacul inclus am folosit adezivul CM 17.  După finalizarea lucrării am ajuns la concluzia ca este bine sa folosesti sigilantul doar la cărămizile din dreptul evacuării, acolo unde acestea se încălzesc mai mult. La mine tubul de inox a intrat în cos la al patrulea element al coşului, am verificat temperatura coşului după aprinderea focului în şemineu şi doar 3 – 4 elemente de coş se încălzesc mai tare, restul sunt din ce în ce mai reci pe măsura ce te depărtezi de racordul de inox. Partea finala a cosului de fum a fost armata cu fier beton si depaseste acoperisul cu aproximativ 1,5 m.

Pana la data scrierii acestui articol, coşul de fum a trecut printr-o furtuna puternica şi o iarna grea, cu viscol puternic. În vara cosul va fi placat cu vata bazaltica cu grosimea de 5 cm şi apoi va fi finisat.


Şemineul meu este gata, poza ne arata aspectul final şi încadrarea în cameră. Mă gândesc să mai pun un brau de lemn dar asta rămâne tot pentru la vară.

Teste functionale

Primul test a fost realizat cu mari emoţii pentru ca n-am reusit sa fac focul în şemineu decât după finalizarea întregii lucrări prezentate. Daca ceva nu ar fi mers bine eram obligat sa dau jos toată construcţia din cărămidă. Şi cum legile lui Murphy sunt arhicunoscute, bineînţeles ca au fost probleme !

Fac focul în şemineu, totul pare perfect până începe sa se încingă focarul apoi în casa se simte un miros de acru, încep sa ne usture ochii. Partea buna este ca problema nu se datorează fumului! În prima faza am presupus ca este de la fonta care s-a încins şi a început sa emane substanţele aflate pe suprafaţa acesteia. În casa era un fum abia perceptibil dar mirosea groaznic si te usturau ochii. Nu am mai pus lemne pe foc si am deschis toate geamurile. Mă si vedeam cu picamerul in mana demolând şemineul!

Dupa ce şemineul s-a răcit am început sa mă învârt in jurul lui dar nu aveam prea multe opţiuni, totul era închis având acces doar pe dedesubt si prin grila  de aer cald poziţionată deasupra focarului.

Norocul a surâs  datorita tehnologiei din ziua de azi, am dat grila de aer cald jos si am filmat cu telefonul prin aceasta atât cât am putut în interiorul hotei şemineului. Am găsit repede cauza, pe o margine uitasem un creion care intre timp se topise. Al doilea noroc a fost poziţionarea creionului astfel că am reuşit să îl scot destul de uşor, cu mâna. Am curăţat zona (creionul se lipise de fontă) şi am răsuflat uşurat, n-a mai trebuit sa dau jos pereţii din cărămidă.

Despre eficienta

Se încălzeşte repede, generează căldură dar cred ca are un consum de lemne mai mare decât o soba. Fără tuburi care să tragă căldura din hotă şi să o transfere în alte camere nu se merită.

Şemineul meu este amplasat într-un living de 30 mp, unde aveam 26 de grade iar în camera alăturată, deşi aveam uşa deschisă şi camerele comunica direct, nu aveam mai mult de 21 de grade. Ca şi la sobă, toată căldură stă la nivelul tavanului. În acest an am o ideie si vreu sa încerc să aduc jos căldura de la nivelul tavanului, pe scurt vreau să fac un tub cu două ventilatoare care sa tragă aerul de la nivelul tavanului şi să-l împing la nivelul podelei.

In această iarnă a trebuit sa ajung la casă în plin îngheţ, afară erau – 15 °C şi în casa 0 °C. Am făcut focul în şemineu şi temperatura în living a urcat la un maxim de 22 °C, mai sus de atat n-am reuşit. Toata ziua am bagat lemne în şemineu, după un foc puternic mai băgam 2 lemne la 2-3 ore pentru a ţine focarul încins. Ultimă dată am bagat lemne pe la ora 23, dimineaţa la ora 8 erau în living circa 16 ° iar afară – 12 °C.

Concluzii personale

Nu este foarte greu să faci un şemineu, cel mai important lucru de care trebuie să te asiguri este că nu iţi ia foc casa. Racordul de inox sa fie foarte bine izolat fata de peretele casei (la mine a fost perete de lemn), în rest nu există probleme. Focarul se încinge şi caldura vine în casa ca de la orice alta sursa de căldură.

Ca şi eficienţă tind sa cred că o sobă iţi consuma mai puţine lemne, dar nu cred ca diferenţa este aşa de mare încât să conteze.

Nota autor

În loc de final vreau sa mulţumesc domnului Nicolae Helerea, fără materialele publicate de dumnealui pe internet nu as fi avut curajul sa ma apuc singur de o asemenea lucrare şi bineînţeles lui VYS pentru că a adunat pe acest blog materiale despre şeminee şi alte lucrări despre amenajări şi construcţii. Avem astfel o sursa de informare şi inspiraţie care are avantajul ca oglindeşte elementele principale ale lucrărilor, imaginile prezentate şi explicaţiile acestora ne ajută să înţelegem cu uşurinţă toate detaliile şi îmi doresc ca şi alte persoane să prezinte lucrările personale pentru a ne informa reciproc şi împărtăşii experienţa dobândită în lucrări executate conform spiritului DIY.

Actualizare ianaurie 2012

Finalizarea izolatie la casa in sistemul cu polistiren expandat de 8 cm grosime si izolarea cosului de fum aferent semineului cu vata bazaltica de 10cm, rezulatul se vede in foto.

Autor: GLP 


60 Comments on "Semineu Leo"

  1. Sunt multe greseli de constructie si ati omis cateva reguli de siguranta care sa speram ca nu va vor crea probleme in viitor.

    • Siguranta a fost tot timpul pe primul loc, n-am facut nici o economie si nici un compromis la acest capitol. As fi foarte interesat MaestrulMax sa si stiu ce greseli am facut. Pe viitor as putea sa le evit, si eu si cititorii acestui blog.

      Ce pot sa va spun este in aceasta iarna semineul a functionat la maxim si n-am avut nici o problema.

  2. Frumoasa lucrare.
    Spatiul in jurul semineului nu trebuie sa fie mai mic de 10 cm.
    Tot pe forum am remarcat idea ca se poate folosi lampa de tavan cu ventilator-a dat rezultat bun.
    Parerea mea este ca semineul este mult mai eficient dac nu se monteaza lipit de perete (desi se pun materiale izolatoare cu suprafata ce reflecta caldura..)
    Am cumparat un semineu pentru casa de vacanta, lucrarile vor incepe in primavara.
    Deasupra semineului va fi un spatiu pe toata suprafata semineului cu zidarie cu tot, unde va intra fumul, va incalzi si aceea zidarie, dupa care va iesi spre cos.
    M-am inspirat de la o lurare ce am gasit-o ne net si care am considerat-o buna.
    Daca doresti sa te inspiri, anunta-ma si voi trimite foto.
    Te rog sa-mi dai cateva detalii privind lucrul cu mortarul refractar- ai facut zidaria cu mortarul neinchegat, sau daca ai folosit apa de sticla,…, cum ai preparat tencuiala hotei si cu ce s-a vopsit tencuiala.
    Marturisesc ca nu am lucrat pana acum cu mortar refractar.
    Am cumparat cramida de cos cu gaura de 210 mm, 6 buc /ml, la pretul de 10 lei pe bucata, deci 60 lei/ml, de la Utilul-Bucuresti, ce este identica cu ce ai folosit.
    Pot fi contactat si la vasilemet@gmail.com

    • Cand am incercat sa fac zidaria cu mortar refractar n-am folosit apa de sticla. Am folosit apa obisnuita. In final n-am mai folosit mortar refractar !

      Tencuiala hotei este tencuiala obisnuita, nimic deosebit. Hota a fost vopsita cu aceasi lavabila pe care am dat-o pe pereti camerei.

      Daca nu este soba nu cred ca este cazul sa te incurci cu fumuri. La mine camasa semineului se incalzeste destul demult in timpul functionarii.

  3. Partea cu mirosul intepator am patit-o si eu, numai ca era din cauza vopselei de pe focar si cred eu, a urmelor de grasime, a liantilor si chitului refractar cu care am izolat cosul.
    In perioada in care erau -22 noaptea, abia atingeam 20 in casa la nivelul fetei, in timp ce la nivelul tavanului se ajungea si la 35 de grade. M-am gandit si eu la o tubulatura cu un ventilator silentios, legat la un termostat, care sa-mi transporte aerul cald de la tavan pana la nivelul podelei.
    La semineul meu, in aceasta vara am sa fac o modificare la partea de evacuare a fumului. Deoarece am observat ca multa caldura se pierde pe cos, am sa triplez lungimea racordului de inox facand o serpentina; va fi ceva de genul sobelor de teracota: fumul va urca pe un racord situat pe mijloc, va cobora prin dreapta si va urca spre cosul de fum prin stanga. Cosul de aproape 8m inaltime produce un tiraj foarte mare acum, sper sa am un tiraj suficient si dupa modificare.

    • Cum modifici evacuarea ? Dai jos constructia ?
      Vezi ca sunt dispozitive sepeciale de recuperare a caldurii, se pun intre semineu si tubulatura de inox.

      http://www.semineebolovan.ro/Acumulatoare-de-c%C4%83ldur%C4%83-c21.htm

    • Tot pe NET am gasit solutia cu „impingerea” aerului cald de la tavan spre pardoseala , simplu , prin montarea unui ventilator de tavan (lustra cu ventilator).
      Cu respect, Vasile Met

      • Salutare!
        Am demontat hota, am adaugat 1.5m de racord flexibil si 2 coturi astfel incat am facut o spirala; fumul fierbinte nu ajunge direct la cosul de fum, ci parcurge un drum mai lung, degajand mai multa caldura. S-a redus foarte putin tirajul, asta se simte in primele minute de la aprinderea focului, apoi dupa ce se incalzeste focarul nu mai e nici o diferenta.
        Am pus fotografii la mine dar nu imi permit sa pun si slink-ul!
        Pentru impingerea aerului cald de la tavan spre podea voi construi un tub la un capat cu un ventilator si il voi ascunde in perete, intr-o scafa. Ventilatorul il voi conecta la un termostat de ambient si va porni doar cand se va ridica temperatura la nivelul tavanului, asa sper sa am si un consum mai mic de lemne.
        Spor la lucrari!

  4. Mihail Cireasa | 2 martie 2012 at 20:00 | Răspunde

    Cred ca partea inferioara a postamentului semineului (partea de sub focar)trebuia inchisa complet astfel in cat aerul rece de afara adus de tubulatura fiind mai greu de cat aerul din camera sa nu se „imprastie ” prin camera cautand locul cel mai jos.

    • Cred ca nu ai inteles sau n-am inteles eu. Aerul rece de afara intra direct in focar, nu are nici o legatura cu aerul din casa, e circuit separat.

  5. Mihail Cireasa | 2 martie 2012 at 20:02 | Răspunde

    P.S. Frumoasa prezentare, interesanta executie. Felicitari!

  6. Foarte utile pozele cu semineul.
    Cum se „leaga” semineul la instalatia de calorifere a casei (am centrala pe gaz)?
    Ma poate ajuta cineva , va multumesc anticipat.

  7. Te rog spune-mi de unde ai cumparat placa tip IZOL, ce grosimi se comercializeaza si pretul.

    Cu respect, Vasile Met

  8. Daca doriti sa va inspirati, cautati semineen Brunner.
    Sunt seminee de marca.
    Am vazut cum fumul din semineu este deviat cu un cot dublu , in jos pana la baza focarului pe o tubulatura din samota si urca in sus pe alta tubulatura din samota spre cos. Cred ca se poate adapta la materilale ce se gasasc la noi (la Brico- caramida patrata din samota cu gaura interioara)- adica executarea unui recuperator de caldura. Si toata aceasta, Brunner o imbraca in teracota care are si o mica parte zidita.

  9. Vreau sa cumpar un Semineu, spuneti-mi va rog daca ati auzit de acest website? http://www.teracota-bistrita.ro

    Vreau sa cumpar de la ei, au multe seminee si parca sunt bune. Merita?

  10. buna ziua!as dori sa stiu daca a-ti avut probleme cu cosul effe,in special cu sigilantul,,,,,daca acel sigigilant etanseaza si lipeste bine

  11. Multumesc tuturor pentru articolele postate.Nu stiam nimic despre seminee,acum incep sa pricep si eu cate ceva.

  12. Destul de multe erori in proiectare si executie .
    Prima data trebuie sa stim diferenta intre semineu si soba : semineul ofera caldura instant si NU ACUMULEAZA ; soba este un acumulator de caldura . De aici pleaca problemele . Construim ziduri din materiale refractare si foarte putin utilizam principiul de baza al aerului incalzit de peretii exteriori ai semineului . Construiti un spatiu suficient in jurul semineului si permiteti aerului sa circule ! Confectionati grile de admisie si evacuare generoase pentru aerul de incalzit .
    Alta problema este a aerului proaspat . Daca il aducem doar de afara , aerul cald proaspat urca sus si cel rece unde se duce ? Daca nu este o gaura pe unde sa iasa aerul rece din incapere apar stratificari mari : foarte fierbinte sus si rece jos .Din exterior se aduce doar aerul pentru ardere . Restul de aer se incalzeste pe linga semineu ca pe linga calorifer si este doar din interior !
    O alta problema este cea a puterii necesare . Daca semineul are o putere mica 10-12 kW nu o sa poata sa faca caldura cit cel de 20kW .
    Ne inspira imaginile din filme dar semineele de acolo sunt in realitate focare cu ardere directa nu seminee si au in general un rol decorativ . Sunt in fapt un foc in casa care are o hota si de aici un ramdament jenant .
    Spor !

    • Imi expun parerea de amator posesor al unui semineu construit de mine.
      Intre zidurile laterale si focar trebuia lasat mai mult spatiu pentru ca aerul care intra prin orificiul de sub focar amestecat cu aerul ce intra pe langa focar sa „spele” mult mai bine peretii focarului facand transferul termic mai bun.
      La hota, grila cea mare din partea de jos nu vad ce rost are, ar fi trebuit amplasata cat mai sus, fara alta grila pozitionata sub ea. Racordul flexibil se incalzeste mult mai repede si la o temperatura superioara focarului astfel incat aerul din jurul lui va fi mai fierbinte decat cel de langa focar, se va ridica si va absorbi aer din alta parte. Datorita grilei de jos, mult aer va veni din camera si nu va mai trece pe langa focar.
      Eu cu focarul de 12kw incalzesc bine o suprafata de aprox 55mp. Problema mea e izolatia usii exterioare, locul pe unde imi intra mult frig in casa si pe unde imi fuge caldura pe timpul noptii. O alta problema e hota din bucatarie, prin racordul acesteia se pierde o parte din aerul cald de la nivelul tavanului.
      M81 spune despre semineele din filme ca sunt ineficiente. Imi permit sa-l contrazic. Acele seminee sunt seminee doar pentru ca se vede flacara prin usa sau sunt chiar cu focar deschis. De fapt sunt sobe ce acumuleaza caldura. Constructia pare mica, in camera in care e focul nu se vede decat un focar si ceva constructie deasupra, eu credeam ca este direct hornul, insa adevarata constructie este in spate, in camera alaturata.
      Studiati problema sobelor de zidarie, cautati pe youtube „masonry stove” sau „masonry heaters” si va veti convinge.

  13. Motto : ” … nu e asa usor cum crede lumea …” (Matache Macelaru )
    http://www.rumford.com/plans/R2427.jpg

  14. Ptr m81.
    Daca sunteti specialist in acest domeniu, sunt dezamagit de profesionalismul dvs.

    Cu respect, Vasile Met

  15. mihai alexandrescu | 3 februarie 2013 at 17:30 | Răspunde

    Buna ziua, imi place formula adoptata in cazul semineului Leo, vad ca ati izolat atat in spatele focarului cu placi de Izol iar scheletul hotei este imbracta numai cu placi. Folosind aceste placi se mai foloseste vata minerala? Care sunt sansele mai mari sa se degaje un miros neplacut la placile de Izol sau la vata minerala?
    Ce fel de adeziv, banda izolatoare ati pus la placile de Izol? Ce placi ati folosit de 30 sau 50?

    • Placile de izol au 3 cm grosime. Am izolat cu ele doar zidul din spatele semineului si tavanul. In rest sunt doar peretii de caramida. N-am folosit nici o banda adeziva. Placile sunt lipite de rigips cu CM 17. Sunt montate una langa alta si unde a mai ramas gol (1-3 mm) am pus tot CM 17. Nu am folosit vata minerala, nu stiu daca miroase. Pot sa va spun ca placile de izol nu miros.
      Cel putin dupa 2 ierni in care semineul a mers la blana 🙂

  16. De unde ati achizitionat placile izol si la ce pret?

  17. – Am rezerve mari la trecerea burmanului prin peretele exterior, constructia casei este de lemn iar daca izolarea antifoc nu este corecta exista pericol de incendiu.
    – Hota a fost confectionata doar pentru estetica in camera, daca faceai macar un „clopot”.
    Link (25 videos): http://www.youtube.com/watch?v=IMNsm39DF2k
    .

  18. Buna ziua!
    Sunt interesat de performanta cosului de fum. Cum se prezinta in functionare, daca se scurge gudron pe el, daca se incinge in functionare.
    Multumesc!

  19. Buna ziua,
    Doresc sa imi construiesc un semineu care va incalzi apropape intreaga casa. Este pozitionat exact in centrul constructiei in living, iar peretele din spate este cel al dormitoarelor, am gandit un sistem de canale de aer ce dirijeaza aerul cald in toate camerele. Gandesc sitemul hornului in prezent si vreau sa stiu daca un horn care se afla 90% in interior, el iesind pe langa coama acoperisului la inaltimea de aproximativ 7m, mai treuie izolat.
    Din semineu vreau sa plec cu un horn metalic din inox cu care voi trece prin placa de deasupra parterului (gaura este deja facuta) si se va conecta la un horn din caramida ce va porni cu exact de deasupra placii de beton de la etaj, cu o conexiune de 45 grade (am inteles ca este recomandata celei de 90 de grade si inteleg si de ce.)
    Sunt in impas si nu pot sa ma hotarasc daca sa aleg o caramida gen Brickston CV, genul de caramida cu gaura interioara rotunda de 210mm diametru pentru sisteme de evacuare, sau sa construiesc hornul din caramida normala refractara (genul de horn patrat si la interior).
    Nu stiu de asemenea cum sa fac conexiunea intre cele 2 sisteme (cel metalic si cel ceramic), am gasit pe net sistemul de evacuare de la Effe-Italia care are un corp deja gaurit pe lateral pentru o conexiune la 45 de grade dar si pretul este pe masura 🙁 si nu ma incadrez in buget.

    • Domnule Daniel, problema nu este complicata – in functie de cine lucreaza-
      Daca aveti inclinatii practice problema se poate rezolva in mai multe feluri
      Recomandarea mea este sa nu folositi tubulatura metalica intre etaje deoarece produce condens si multa mizerie ce trebuie curatata des.
      De obicei se foloseste un singur tub metalic ce face legatura intre semineu si restul masei de zidarie.
      Va recomand ca inainte de a incepe lusrarea sa va documentati serios deoarece daca lucrarea nu este bine gandita nu va satiface asteptarile.
      Si eu am inceput „viforos” si bine ca m-am oprit (din anumite cauze) si am studiat daca sepoate spune, sobele din zidarie ci cele in clopote.
      Acesta a fost si norocul meu.
      Majoritatea oamenilor folosec semineul in mod simplu, il construiesc fara o documentare solida, reusesc sa foloseasca partial „puterea” unui semineu.
      Mai pe larg, temperatura gazelelor ce ies din semineu(de mine masurata) sunt de aprox. 380 grade si sunt eliminate direct la cos. Aceasta reprezinta bani aruncati pe cos-lemne mai multa-munca cu lemnele mai multa.
      Aceste gaze trebuie sa incalzeasca mai departe o masa de caramida ceramica (nu refractara) care la randul ei sa o cedeze in timp, caldura in spatiile respective.
      Lucrarile cele mai frumoase le veti gasi pe site-urile mentionate mai sus de dl. Secareanu dar sunt si oameni dotati din Romania care posteaza pe diferite forumuri (softpedia-Lucrari practice-sobe de zidarie….).
      Va recomand ca sa cititi toate comentariile si dupa aceea daca sa cereti ca oamenii de bine sa va ajute.
      Stiu ca timpul va preseaza dar trebuie sa stiti ce se poate obtine de la un semineu si cel mai important, ce sa cereti de la meserias.
      Voi incerca sa atasez niste fotografii cu semineul dupa care m-am inspirat, cel construit de mine incalzeste aprox. 80 mp -se putea obtine si mai mult.
      Cu respect, Vasile Met

      • Mircea Mocanu | 23 martie 2014 at 0:15 | Răspunde

        Recomandati sa nu se foloseasca tuburi metalice intre etaje.
        Eu ma gandeam sa trec in etajul superior cu un tub care sa traverseze o a doua hota in etajul de deasupra, dupa care sa iasa inspre horn.
        Unde s-ar produce condens si se alte probleme ar aparea?

        Multumesc anticipat pentru raspuns,

        Mircea Mocanu

  20. Nu stiu cum pot posta fotografii pe acest blog.
    Poate administratorul ma lamureste.
    Cu respect, Vasile Met

  21. Buna ziua,
    Am o casa in constructie si in proiect am inclus un cos de fum destul de generos pentru evacuarea gazelor de la un semineu. Cosul este zidit din caramida eficienta 120x240x88 la doua randuri cu stalpi de beton armat pe colturi. Gaura de evacuare a fost tencuita la interior si are diametrul de 250 mm.
    Este necesara izolarea cu vata minerala pe exterior?

  22. La parter este interior casei.La etaj mai face parte din pod pentru cca 1.2 metri si iese in afara acoperisului dupa care se continua pentru inca 3 metri.

  23. M-am interesat la fabrica la Brikston si mi-au spus ca modelul de caramida CV D210, este din material de caramida normal dar este tratata la temperatura de 1000 grade celsius si poate fi folosita cu succes la construirea unui cos de fum, unde temperaturile nu depasesc 500 grade celsius.
    Dumnevostra ce spuneti? Pot construi un horn din acest tip de caramida?
    Nu stiu ce rezistenta are la condensul acid ce se formeaza pe interiorul cosului.
    Cosul de fum pe care vreau sa il construiesc are o inaltime de aproximativ 8 m, izolat cu vata bazaltica (izolatia incepand din pod pana la punctul maxim superior), diametrul interior de 210 mm, jonctiunea cu burlanul metalic ce iese din semineu va fi la o inaltime de 2 m, sub nivelul placii de la etaj.
    Cosul va pleca de pe placa de la parter si pana la inaltimea de 2 m unde se face jonciunea cu burlanul metalic va fi o zona moarta. presupun ca nu este o problema, cum ar fi sa fie afectat tirajul sau sa gazele sa coboare in jos in acea portiune.

  24. Va rog sa imi spuneti cum se comporta focarul. Am auzit ca se inegreste tare geamul de sticla.
    La un alt magazin online mi-a spus ca nu sunt cine stie ce ( producatorul, nu un anume focar), de a ea sunt derutat.
    Preturile focarelor kratki sunt decente si as dori sa achizitionez unul, dar m-am bucura sa primesc si oparere de la cineva care il foloseste.

    Multumesc

    • Pana acum a mers doua ierni. Geamul se mai si murdareste, il curat cam la 3-4 zile. Se curata foarte usor cu o solutie speciala luata din supermarket. Nu este indicat sa lasati geamul murdar si sa faceti focul pentru ca funinginea se lipeste de geam si atunci se curata mai greu. Eu zic ca „inegrirea geamului” nu este o problema.

  25. Buna ziua.Doresc si eu sa-mi construiesc un semineuEste un focar Ferlux C20 de 10kw si 110 kg’asezat pe un suport metalic.Am vazut pe blog hote inchise cu vata bazaltica cu aluminiu,silicat de calciu,bca si caramida normala.Sa inteleg ca zidirea hotei ca si un zid nu este contraindicata ca eroare de constructie,ci doar ca se incalzeste tare pe exterior si consuma din temperatura hotei unde se face schimbul termic la aer.Va intreb deoarece sistemul cu vata nu ma incinta deloc iar silicatul este cam scump pt toata hota.As izola peretele si deflectorul cu silicat si in rest as zidi bca peste care as putea prinde mecanic cu holzsuruburi rigips ignifug.Oricum ,felicitari pt activitate tuturor participantilor blogului,si eu personal va multumesc.Zile placute in continuare

  26. …..sau doar as tencui hota,fara rigips lasind-o sa degaje caldura.

  27. …gata.Am comandat silicat calciu la 45.00ron +tva placa de 1000×610 mm.Necesarul este de 12 placi.

    • Sa nu uiti ce am uitat eu. Cel putin 4 cm intre peretii laterali ai focarului si hota. Din pacate nu stiu care este distanta recomandata. Eu am uitat si am lasta doar 2 cm 🙁 caramida se incalzeste cand semineul functioneaza la putere maxima.

  28. Multumesc de sfat.Eu am lasat in spate 15 cm si in lateral 20. cm.Dupa ce-l voi termina va voi trimite poze.As vrea sa stiu daca este vreun calcul pt gurile de admisie a aerului din soclu’deoarece eu le-as face foarte generoase.

    • Nu exagera cu distantele. Mi se pare prea mult 20 cm pe fiecare latura a focarului. Daca ai prea mult spatiu nu mai circula aerul corect sau nu circula la viteza care trebuie. Mai studiaza si vezi care este distanta optima. Eu dupa exeprienta de acum as lasa maxim 8 cm. Exista calcule pentru grilele de evacuare, trebuie sa cauti pe net, eu in final n-am mai calculat am pus la ochi. Sa nu uiti de cele doua grile micute de sus, sunt foarte importante pentru ca evacueaza aerul cald acumulat in partea de sus a hotei.

  29. Multumesc. Eu ma refeream la dimensionarea gurilor de admisie a aerului de subt semineu.Oare ce se intimpla daca le fac prea mari?.Si intradevar,nu m-am gindit ca daca las distante prea mari intre semineu si pereti poate nu se face optim circulatia aerului.

    • Daca peretii hotei sunt prea apropiati se incalzeste hota, daca sunt prea indepartati e ca si cum ai avea un focar liber. La mine sunt prea apropiati, semineul in face treaba dar la un momenta dat hota se incalzeste, in acest moment focarul nu mai cedeaza din caldura cum trebuie si incepe sa se inchinga el insusi, probabil ca asta ii scurteaza din viata. In iarna asta i-am adugat patru ventilatoare de calculator pe laterale, sper sa mai limitez din incalzirea hotei.

  30. Cum adica se incalzesc peretii hotei.Simti asa tare prin super isol?

    • Daca te uiti la cum am construit semineul o sa vezi ca hota semineului meu este din caramida, caramida refractara. De incalzit se incalzeste portiunea din dreptul focarului.
      Isolul protejeaza la foc, nu la caldura. Pune o placa de izol pe jaratic si o sa vezi ca nu poti tine mana pe ea 😉

  31. …pai eu am cumparat suer isol pt toata hota complet.Inseamna ca va arde corpul hotei?…

    • Citeste atent ce am scris. Rezista la foc si la caldura. Asta nu inseamna ca nu se incalzeste. In nici un caz nu va lua foc. Oricum abia astept sa faci semineul sa vad daca se incalzeste hota !!!

  32. Acum sunt plecat.Ma reapuc de el 10 zile.Te tin la curent

    • Buna Robi. Ai finalizat semineul? As vrea sa stiu cum se comporta hota din „Super Isol”, deoarece vreau sa-l folosesc si eu pt hota. Multumesc.

  33. salutare
    am inceput si eu constructia unui semineu
    sunt in faza in care am turnat soclul, am asezat semineul si treb sa incep constructia pelanga si deasupra lui
    – as avea ceva intrebari:
    – in lateralele focarului o sa pun caramida samotata, aceasta trebuie sa fie lipita de el?sau tre sa fie la o anumita distanta?am vazut ca fata de peretele izolat cu vata focarul trebuie sa fie la cel putin 5 cm
    – la partea frontala de deasupra focarului cum se aseaza caramizile alea?s lipesc cu ceva de focar sau doar se sprijina pe el?mersi o zi buna

  34. Buna ziua, as vrea sa stiu de unde ati cumparat caramizile din silicat de calciu si cat costa bucata, va multumesc.

  35. Eu unul m-am documentat si Super Isol nu e certificat ecologic pentru constructia semineelor. Pentru mine sanatatea e mai importanta decat toti banii din lume. 🙂 Eu unul am ales sa construiesc cu placi 100 % ecologice. Am scris la nemti si mi-au recomandat: http://www.pefoc.ro/produse/materiale-montaj_144/0
    Sunt diferite grosimi…. eu unu am ales sa construiec cu placile de 3 cm.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*