Izolarea cabanei din lemn sau de orice alta natura ar fi sistemul constructiv este absolut obligatorie si aceasta nu doar din prisma prevederilor legislatiei specifice ci si pentru ca orice constructie necesita lucrari pentru obtinerea unui confort optim la interior. Alaturi de confort avem necesitatea de a obtine un consum cat mai redus de energie si un climat interior sanatos. Exista destule cazuri in care inchiriem o cabana iar confortul nu exista din cauza zgomotelor ce se transmit prin intreaga constructie, de la instalatii sau celelalte persoane din cabana.
Cabane moderne, solutii moderne
Din punct de vedere al calitatii, evolutia materialelor utilizate pentru realizarea izolatiilor continua trendul pozitiv, avem produse cu caracteristici tot mai bune. Caracteristicile ridicate inseamna pe de o parte reducerea grosimii straturilor necesare dar si executia cat mai usoara si mecanizata a lucrarilor. Stim ca lemnul este un material sensibil la umiditate, astfel ca o constructie din lemn necesita o atentie mai mare la alegerea solutiei de etansare si izolare.
In acest articol discutam despre izolarea cabanei cu un material deosebit de eficient – spuma poliuretanica. Avem doua tipuri de spuma poliuretanica utilizata pentru izolarea caselor din lemn: spuma poliuretanica cu celula deschisa si cu celula inchisa. Aceste doua tipuri se pot utiliza separat sau combinat, in stransa legatura tipul structurii si necesitatea de izolare.
Identificare cabana, necesarul de izolat
Cabana in discutie este o constructie integrala din lemn, cu patru (4) niveluri, forma constructiva „A”. Avand in vedere amplasamentul din proximitatea masivului Cozia, izolatia trebuie sa fie una de calitate.
S-a dorit identificarea solutiei optime pentru a obtine o izolare superioara din punct de vedere termic si fonic. Suprafata totala de izolat este in jur de 500mp si acopera in mare parte acoperisul dar si parte din planseu. In urma analizei tehnice s-a decis ca pentru izolarea cabanei sa se utilizeze spuma poliuretanica cu celula deschisa.
Spuma poliuretanica cu celula deschisa este un material ce are densitate redusa, de circa 8 kg/m3. Din puncte de vedere al performantei energetice ( coeficientul λ = 0.036 – 0.039 W/(m.K)) este asemanatoare materialelor clasice de izolare. Datorita faptului ca este o spuma moale, spuma poliuretanica cu celula deschisa prezinta un anumit grad de flexibilitate.
De ce spuma poliuretanica si nu materiale clasice?
Dupa cum se observa in imagini, cabana noastra are o multime de grinzi si elemente din lemn. Pozitionarea si fixarea acestora pentru a avea o structura solida a dus la limitarea accesului si crearea unor cavitati ascunse. Daca am opta pentru un material clasic de izolare (de exemplu vata minerala) aplicarea straturilor necesare de izolatie ar fi extrem de dificila. Izolatia din vata ar necesita o perioada mare de timp si manopera dificila, existanm riscul sa nu acoperim eficient suprafetele cu izolatie. Mai mult, fixarea straturilor de vata este greu de realizat, exista pericol de tasare iar la deschideri mai mari pot fi probleme de fixare.
Se aplica greu spuma poliuretanica?
Nu acelasi lucru putem spune despre aplicarea unei izolatii din spuma poliuretanica. Indiferent ca avem o un sortiment cu celula inchisa sau deschisa, metodologia de aplicarea este una sigura, eficienta si rapida. Aplicarea mecanizata a spumei poliuretanice presupune deranj minim pentru beneficiar, timp extrem de redus (maxim 2 zile cu tot cu pregatire), o singura masina cu echipa ce executa lucrarea va fi prezenta in fata casei si fara a face niciun fel de deranj vor pune in opera izolatia. Pentru a avea o imagine mai clara, imaginati-va un mic camion parcat in fata casei, un set de furtune ce fac legatura intre casa si camion si echipa ce aplica spuma poliuretanica la interior.
Asadar, cabana noastra a necesitat lucrari minore de pregatire a structurii din lemn pe care se va aplica izolatia. Aceasta trebuie sa fie curatata de orice urma de scoarta. Se recomanda tratarea prealabila a lemnului impotriva insectelor, ciupercilor, mucegaiurilor si asigurarea protectiei la foc. Odata uscata suprafata si asigurat nivelul de temperatura de +5°C, putem trece la aplicarea spumei poliuretanice cu celulă deschisă. Efectiv, prin miscari stanga-dreapta se aplica un strat de spuma sau mai multe. Dupa intrarea in reactie a spumei poliuretanice, cateva minute, aceasta poate expanda pana la maxim 25cm.
Specialistii care au izolat cabana au aplicat spuma poliuretanica la o grosime de 20cm, dimensiunea finala a izolatiei. In acest fel s-a obtinut o rezistenta termica de 5,55 mpK/W. Avantajul expandarii spumei poliuretanice o face recomandata pentru acest gen de structuri unde este necesara patrunderea in toate orificiile si cavitatile create in structura casei, in cele mai ascunse spatii. Aspectul neuniform al suprafetei izolate cu spuma poliuretanica arata exact acest lucru, expandarea rapida si umplerea oricarei cavitati. Nu este o probelma acest aspect pentru ca dupa cum se impune, suprafata spumei poliuretanice se poate taia cu un fierastrau special si va deveni neteda.
Cat de repede pot continua lucrarile dupa izolarea cu spuma poliuretanica?
Suprafata acestei cabane a fost izolata intr-o singura zi. A doua zi, dupa definitivarea procesului de intarire al spumei poliuretanice cu celula deschisa, s-a continuat executarea celorlalte lucrari. Este cea mai rapida metoda de izolare termica si fonica dar si cea mai eficienta. Eficienta creste mai mult daca vom combina si sortimentul de spuma poliuretanica cu celula inchisa.
Fiind o solutie cu tehnica speciala, aplicarea implica utilaje specializate si masuri de protectie adecvate pentru asigurarea securitatii/sanatatii muncii. Pentru inchiderea suprafetei izolate a acoperisului si planseului acestei cabane din lemn, se pot utiliza metodele deja traditionale. In functie de modul de finisare interioara, se pot inchide suprafetele cu placi fibro-lemnoase, placi din gips-carton, lambriu etc. Aceasta inseamna ca prin structura de inchidere se pot amplasa alte instalatii sau de ce nu, strat suplimentar de izolatie clasica.
Izolatia cu cele mai mamri beneficii, cele mai mici probleme pentru beneficiar
Beneficiile izolatiei cu spuma poliuretanica pentru casele din lemn, avantaje tehnice si economice ale acestei solutii:
- izolatia cu spuma poliuretanica cu celule inchise mareste rezistenta casei prin modul in care se contopeste cu structura;
- este o solutie ce rezista la umiditate, nu este afectata si nu isi pierde proprietatile la contactul cu aceasta;
- asigura o etanseitate superioara la praf, alergeni si poluanti;
- sortimentul cel mai comun de spuma poliuretanica atenueaza zgomotul cu minim 20dB;
- nu acumuleaza umezeala si nu genereaza mucegai;
- durata de viata foartte mare, in jur de 80 ani;
- acopera cu usurinta orice cavitate etc.
Ne-am bucura daca vreunul din cititorii acestui articol al ajunge in locatia prezentata. Astfel. va putea resimti calitatea izolatiei aplicate, materializata in confortul oferit de cabana. Pana atunci, alege izolarea cabanei din lemn folosind spuma poliuretanica cu celula deschisa!
Pentru o oferta dedicata sau alte informatii specifice, contacteaza executantii acestei lucrari – specialistii ISOTERM, iti vor oferi cea mai buna solutie pentru casa ta!
Be the first to comment on "Izolarea cabanei din lemn"