Hidroizolatie terasa


Suprafetele expuse la apa, indiferent ca sunt interioare sau exterioare, necesita prevederea unor straturi hidroizolatoare. Apa poate proveni de la utilizarea instalatiilor sanitare sau din precipitatii, asa cum este cazul suprafetelor exterioare expuse ale balcoanelor si teraselor. Chiar daca o suprafata exterioara de acest gen nu se afla deasupra unui spatiu locuibil, necesita aplicarea unor solutii de termoizolare si hidroizolare adecvate. Nu putine sunt cazurile in care pe o terasa sau un balcon, ambele deschise spre exterior, constatam diverse pete si exfolieri ale finisajului de pe suprafata inferioara a placii de beton. De regula aceste probleme apar dupa primul an, sunt inestetice, iar pe termen lung acumularea de apa in structuri, mai ales pe perioada sezonului rece (inghet – dezghet), poate duce la degradari mult mai grave, structurale.

In acest articol vom discuta despre minima solutie de hidroizolare recomandata pentru un balcon deschis. In starea initiala, acesta se afla la stadiul de placa de beton. Pentru ca nu are sub el un spatiu locuit, necesitatea de hidroizolare si termoizolare a fost una minima si a presupus aplicarea urmatoarelor straturi:

 – hidroizolatie usoara direct pe placa de beton realizata cu un material bitumios aplicabil la rece, cu pensula/bidineaua; acolo unde se doreste se poate utiliza si membrana bituminoasa, solutie superioara.

  – termoizolatie realizata cu polistiren extrudat doar pentru a reduce impactul asupra transferului termic catre centurile si placa de beton a casei;

  – sapa de egalizare armata cu plasa sudara din otel, de 4mm, turnata direct peste polistirenul extrudat

Ajunsi in acest stadiu, in mod normal urmeaza aplicarea finisajului dorit, de cele mai multe ori placi de gresie rezistente la inghet, portelanate. Pentru a aduce un plus de hidroizolare si pentru a proteja chiar sapa de egalizare impotriva umezelii, este recomandata aplicarea unui strat hidroizolator in strat subtire peste sapa de egalizare. Exista mai mult optiuni de materiale, alegerea poate fi influentata de aspecte ce tin de marimea suprafetei ce trebuie protejata, cantitatea disponibila in ambalajele oferite de diversi producatori, costurile si importanta lucrarii. Pentru o astfel de lucrare, am ales de aceasta data un material mai nou pe piata, hidroizolatia MHF 81 de la Baumix.

Asadar, materialul pentru hidroizolare este sub forma de praf, se adauga doar cantitatea de apa necesara si este gata de aplicare. In dreapta avem sapa de egalizare trasa pe balconul respectiv, asteptand aplicarea hidroizolatiei.

Pentru ca exista muchii pe terasa respectiva, imbinarile cu peretii adiacenti, este necesara utilizarea unei benzi de etansare realizata din banda de fibra de sticla si banda cauciucata, strat ce se inglobeaza in masa hidroizolatoare. Am preparat hidroizolatia si pregatit bidineaua.

Incepem aplicarea primului strat de hidroizolatie. Bidineaua va trebui sa fie destul de solida pentru a putea aplica hidroizolatia, adica sa aiba par bogat si mai tare, nu cum sunt multe bidinele din comert care au 3 fire si alea moi. La muchii, dupa ce aplicam hidroizolatie pe pardoseala si pe perete, asezam banda de etansare si o intindem usor pentru a o fixa pe masa hidroizolatoare. Banda mediana cauciucata va prelua solicitarile si nu va permite aparitia fisurilor.

Consumul de masa hidroizolatoare este influentat de rugozitatea si planeitatea sapei, in acest caz avand o rugozitate mai mare, a crescut si consumul.

Odata aplicat primul strat de masa hidroizolatoare, este necesara o pauza pentru a se intari. Acest prim strat de hidroizolatie necesita o perioada de 2-4 ore pentru intarire, dar nu se va astepta uscarea. Aplicarea stratului secundar se face inainte de uscare, dupa cum sunt conditiile meteo. Dupa trecerea celor 2 ore aplicam al doilea strat de hidroizolatie, cu gletiera de aceasta data, acoperind si banda de etansare. Aplicarea este mai usoara, efortul mai mic iar suprafata se va finisa mai bine.

Am aplicat al doilea strat de hidroizolatie si va trebui sa asteptam minim 24 ore inainte de orice acoperire. De notat ca efectul hidroizolator va fi obtinut dupa circa 7 zile de la aplicare. Hidroizolatia astfel realizata va fi suficienta pentrua proteja straturile aflate sub aceasta, apa sau condensul neputand sa ajunga in interiorul structurilor.

Pentru acoperirea ulterioara a suprafetei este necesara utilizarea unui adeziv flexibil de exterior, adeziv ce va realiza o aderenta chimica intre materialul de placare si stratul hidroizolator. Este de evitat utilizarea excesiva a stratului hidroizolator in stare neacoperita, exista riscul sa se deterioreze mecanic. Acestia sunt cei cativa pasi simpli prin care ne putem proteja balcoanele fata de apa si pretul nu este atat de mare raportat la siguranta si calitatea lucrarii.

Cost materiale:

  • hidroizolatie MHF 81 – 120 lei doua galeti de 5kg.
  • banda de etansare – 25 lei.

16 Comments on "Hidroizolatie terasa"

  1. buna ziua , am casa in rosu exterior dar urmeaza sa fac termoizolatia ( polistiren 15cm) undeva in octombrie. Azi am turnat placa finala peste terasa pricipala ( 44m2) care va fi acoperita de o pergola . A dori sa fac o hidroizolatie ca cea expusa de d-voastra in articol. Intrebarea ar fi cand sa o fac : acuma sau sa astept sa izolez si sa o fac peste izolatie , inainte de minerala ?

    • Hidroizolaera pe acea zona nu se face in acest moment. Termianti restul lucrarilor grele si in functie de solutia adoptat ce se va aplica pe aceasta terasa destul de mare, se vor executa lucrarile de izolare termica si hidroizolatie. Hidroizolatia dinarticol este una minima, necesara pe o terasa ce nu se afla deasupra unui spatiu interior.

  2. M-am exprimat eu gresit ,prin placa finala m-am referit la placa care a venit turnata peste elevatie pentru a egaliza cei 13 cm lasati pentru incalzire in pardseala la usa si geamurile care dau spre terasa ( geamuri de jos pana sus ) .Si terasa mea este la sol dar deoarece va fi acoperita doar de o pergola ( momentan ) in cazul in care ploaia bate pe peretele de la casa si apa se scurge pe terasa sa nu existe infiltratii intre perete si terasa . Din aceasta cauza vreau sa fac hidroizolarea . Terasa va fi placata cu ceva piatra naturala decorativa : granit , travetin …

    • Ok, atunci hidroizolarea se va face cu putin timp inainte de aplicati finisajul din granit, travertin etc., astfel incat intre aplicarea hidroizolatiei si a finisajului sa nu se circule si sa nu se deterioreze stratul hidroizolator.

  3. Buna seara,
    Am o casa la rosu cu beci initial hidroizolat clasic pe exterior cu amorsa+placa bituminoasa aplicata la cald+folie cu crampoane.Am si tub de dren pe exteriorul fundatiei de diametru 100MM,dar se pare ca nu face fata nu preia infiltratiile. Recent dupa zapada+ploi februatrie/martie au aparut infiltratii de apa in beci intre radier si perete vertical cit si din radier datorita revenirii temporare a pinzei freatice , care necesita o evacuare permanenta.Diversele firme consultate cu expertiza in hidroizolatie pe interior, mi-au propus cimenturi osmotice tip Vandex sau Penetron sau Xipex. A utilizat sau apelat cineva la solutii de acest tip si daca da care este opinia vis a vis de eficienta in timp?
    Multumesc,
    Adrian

    • Hidroizolatie deficitara pe rostul de turnare si pe pardoseala. Potin incerca hidrozilatii interioare sau produsele mentionate de tine. In mod normal sunt eficiente.

  4. Harai Mariana | 31 mai 2018 at 22:55 | Răspunde

    Buna,vreau sa izolez cu polistiren peretele balconului. Acuma este acoperit cu faianta. Este nevoie sa dau jos faianta,sau exista adeziv care lipeste polistirenul pe faianta ? Multumesc.

    • Chiar daca am.putea identifica o solutie prin care putem lipi polistirenul peste faianta spacluita, raman anumite riscuri, motiv pentru care va recomand sa eliminati ceramica inainte de a placa. Este cel mai corect asa.

  5. Buna seara, vreau sa fac o terasa exterioara, neacoperita. Placa este din lemn, dar am inteles ca se poate turna o sapa usoara, ca ar exista un material care ar contine si particule de poliestiren. Stiti cumva daca exista, cum se numeste si daca este bun? Sau astept alte recomandari eficiente, dar care sa nu coste exagerat. Multumesc frumos!

    • Sapa cu granule de polistiren au termobeton. Terasa peste vreun spatiu de locuit?

      • Am inteles, multumesc. Da, este o terasa la etaj peste o alta terasa la parter care va fi locuita ocazional, dar vom sta si acolo. Cea de la parter va fi inchisa cu geamuri mari.

  6. Buna, legat de hidroizolare, casa este la rosu (neizolata) si acuma vreau sa imi torn trotuarele perimetrale, daca sunt la aceasta etapa as hidroizola si fudatia, m.am gandit sa sapt 30-50 cm pe langa fundatie si sa aplic o hidroizolatie inainte de a turna trotuarele. Intrebarea mea este daca pot hidroizola cu un produs asemanator prezentat in aceasta postare (in 2 straturi)? O alta intrebare este daca aplic aceasta hidroizolatie pe soclu pana sub partea cu zidaria si nu finisez inca soclul, adica ramane doar asa cu hidroizolatia, aceasta nu se va deteriora? Momentan nu dispun de finante sa si izolez termic casa, dar fiind la partea cu trotuarele vreau sa hidroizolez. Mersi

    • Nu iti recomand aceasta variata pentru soclu pentru ca exista sanse sa se fisureze. Daca doresti sa hidroizolei acea zona poti utiliza o membrana bituminoasa lipita sau mastic aplicat la rece. Daca hidroizolatia se aplica pana la nivelul zidariei si ramane neacoperita, exista riscul sa fie lovita mecanic si sa se distruga. As analiza daca este nevoie sau nu sa hidroizolez, daca ai probleme cu umezeala din sol sau panza freatica corelat cu inaltimea soclului. Poate nu este cazul si faci direct izolatia termica.

      • Buna, cum verific daca am nevoie de hidroizolatie? Soclul are inaltime de 60cm. Panza freatica nu stiu, am forat ptr fantana si din spusele baietilor apa a fost gasita undeva la 7-8 m. Nu tin neaparat sa fac hidroizolatie dar daca trebuie facuta as face-o.Mersi

  7. Buna, mi s-au parut foarte bune articolele de pe acest blog, felicitari, doresc sa intreb si eu cu privire la o problema cu hidroizolarea – am o terasa deasupra unei camere, la casa, descoperita, doar partial are acoperiul casei deasupra si toata apa de la ploaie mi se infiltreaza in camera.
    Am indepartat gresia, dar am lasat polistirenul extrudat, pentru ca mi-a fost greu sa il mai dezlipesc, am turnat sapa autonivelanta, dupa ce am dat cu amorsa si am pus plasa pe jos(plasa de tencuiala), iar acum vreau da dau cu produse de hidroizolare – imi puteti spune care ar fi cele mai indicate, in cazul meu?
    Iar a doua intrebare – pot sa folosesc anumite produse de hidroizolare, care sa ramana fara a mai fi acoperite de gresie, adica as renunta sa mai acopar iar cu gresie balconul..
    Multumesc mult

    • Se poate placa cu gresie dar este necesar sa existe acee straturi hidroizolante. Trebuie vazuta exact configuratia balconului/terasei pentru ca pe langa suprafata principala exista zonele perimetrale unde trebuie acordata atentie sporita pentru a rezulta o hidroizolatie continua si etansa. Sapa autonivelanta nu este o solutie, sigur va crapa. Era nevoie sa utilizati o sapa de egalizare, armata. Inainte de aceasta se putea prevedea o membrana bituminoasa iar este sapa, inainte de placare, o hidroizolatie minerala cu sistemul de benzi de etansare.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*