Termoizolarea interioara


Exista numeroase situatii in care nu este posibila realizarea termosistemului exterior (sistem ce constituie prima optiune) si atunci trebuie gasita o solutie alternativa pentru imbunatatirea confortului interior, fie ca discutam de cresterea gradului de izolare, fie ca avem nevoie de o imbunatatire a izolatiei fonice etc. O astfel de solutie presupune realizarea lucrarilor pe interior, binecunoscuta si mult aplicata solutie de termoizolare interioara. Nu de putine ori, astfel de solutii aplicate gresit sau incomplet au avut ca rezultat final dezastrul, au aparut fisuri si degradari fizice ale suprafetei, a aparut mucegai si miros specific dupa cativa ani de la termoizolare sau alte probleme specifice.

Trebuie sa stim ca o solutie de termoizolare interioara nu trebuie sa fie supradimensionata deoarece poate avea un impact negativ asupra structurilor exterioare ale peretilor, sa vedem scopul izolarii termice:

– asigurarea unei rezistente termice minime pentru limitarea fluxului termic si economia de energie in exploatarea cladirii, asigurarea unei ambiante termice in spatiile respective;

– evitarea riscului de condens pe suprafata interioara a elementelor de constructie si evitarea acumularii de apa in structura acestora  

Din punct de vedere al izolatiei termice folosite avem doua optiuni principale: 

– vata minerala, de sticla sau bazaltica

– polistirenul, expandat sau extrudat

Indiferent de tipul izolatiei termice pentru care optam, este recomandata utilizarea in sistemul cu gipscarton pe profile metalice din urmatoarele considerente:

– timpul de executie este mult redus

– nu se folosesc mortare umede in cantitati semnificative

– nu presupune o atentie sporita pentru realizarea planeitatii si finetii suprafetei finale

– rezistenta mecanica marita, inclusiv la lovituri accidentale

– contribuie la reglarea umiditatii interioare stiut fiind faptul ca miezul placilor din gipscarton este din gips etc.

Sa vedem cum putem izola un perete prin interior, indiferent ca este un perete de compartimentare, un perete exterior, tavanul, o ghena sau orice alta suprafata interioara, vom parcurge tot pasii necesari pentru punerea in opera a sistemului de izolatie interioara cu gipscarton pe o structura metalica de tip CD / UD, pentru un perete.

Primul pas il constituie stabilirea pozitiei de montaj a profilelor trasand linia de contur, dupa ce ne-am asigurat ca suprafetele sunt curate, elementele mai putin rezistente  sunt indepartate si am realizat tratamentul antimucegai cu o solutie specifica (operatiune optionala in functie de existenta mucegaiului pe zonele respective).

Profilele metalice UD sunt primele elemente ce se monteaza, pentru aceasta vom aplica pe spatele profilului banda de etansare care realizeaza ruperea contactului intre profile si stratul suport atat din prisma protectiei la umiditate cat si stoparea transmiterii zgomotului in ambele directii. Pe piata vom gasi doua tipuri de banda de etansare conform pozei.

 

Montarea profilelor UD se realizeaza pe tot perimetrul peretelui ce se va izola, fixam profilele pe pardoseala, pe tavan si pe peretii laterali vecini, utilizand dibluri rapide din plastic 6 x 40 mm. Distanta intre diblurile de fixare va fi de maxim 800 mm iar fata de capete maxim 200 mm.

Sa facem o mica paranteza pentru a vedea care sunt organele de asamblare si profilelor metalice necesare. Pe piata vom gasi atat profile produse de marii producatori din domeniul gipscartonului, profile din tabla zincata ce au o grosime de 0,6 mm dar si profile de o calitate mai scazuta, unde grosimea tablei este 0,4 – 0,5 mm. Acestea din urma vor conduce la o structura mai putin rezistenta, probleme la realizarea prinderilor mecanice ale profilelor sau placilor etc. si nu le recomand. In plus, profilele de producator au gaurile de fixare realizate iar celelalte nu.

Ca si organe de asamblare pentru structura se utilizeaza 5 tipuri de organe de asamblare:

– suruburi tip 421 pentru tabla, utilizate pentru prinderea profilelo rmetalice intre ele;

– suruburi tip 212 pentru prinderea placilor din gipscarton pe profilele metalice;

– surub cu diblu de 6 x 40 mm (dibluri rapide)

– dibluri metalice DN 6

– surub cu diblu de 8 mm

 

Odata fixate profilele perimetrale UD vom trece la montarea profilelor verticale CD. Deoarece aceste profile CD nu sunt profile portante, este necesara utilizarea unor bride pentru fixarea lor pe zona interioara. Bridele pot fi de tip elastic, sunt trei dimensiuni standard  ce permit prinderea profilelor la o distanta de 3-6 cm, 6 – 9 cm si 9 – 12 cm fata de perete sau de tip universal, multiple. Pe spatele acestor bride se va utiliza aceeasi banda de etansare inainte de fixarea pe perete.  Prinderea pe suprafata suport se va realiza fie cu dibluri din plastic (rapide sau nu) pentru suprafetele verticale iar pe tavane din beton se recomanda utilizarea diblurilor metalice tip DN 6 (1 bucata pe brida). Pozitionarea bridelor va fi realizata astfel incat sa se respecte distanta maxima inter-ax de 60 cm intre profilele verticale si sa ne incadram corect fata de marginile placilor de gipscarton avand in vedere latimea acestora de 1200 mm. Distanta pe verticala, intre bride, va fi de circa 100 cm adica un necesar de maxim 2 bride pe fiecare profil CD.

  

Am fixat bridele pe perete, urmeaza montarea profilelor CD ce au fost debitate la o lungime cu circa 10 mm decat distanta intre profilul UD superior si cel inferior. Introducem profilele CD in structura astfel incat sa se sprijine pe profilul UD inferior, realizam prinderea pe bride si intre profile cu ajutorul suruburilor tip 421. Repetam operatiunea pentru toate profilele CD, pe lungimea peretelui.  In acest moment avem deja realizata structura metalica ce va permite montarea izolatiei si fixarea placilor din gipscarton.

                         

Este momentul sa trecem la aplicarea izolatiei termice, fie ca este din vata minerala sau din polistiren. Inainte de aplicarea izolatiei in spatiul dintre profilele metalice trebuie sa umplem interiorul profilelor CD cu izolatie, acest lucru se poate face usor daca profilele sunt departate de perete sau se poate face inainte de montarea profilelor pe structura, adica la pasul anterior. Acest lucru este obligatoriu daca se utilizeaza polistirenul pentru a asigura o umplere corecta a profilelor cu izolatie. Debitarea vatei minerale se poate face cu o foarfeca sau cu un cutter iar polistirenul cu un cutit subtire dar cu lama mai rigida.

In cazul vatei minerale se vor taia fasiile de vata astfel incat sa fie cu circa 2 cm mai late decat spatiuldintre profile, acest lucru permite autosustinerea izolatiei. In timp, pe zonele verticale exista posibilitatea de tasare a izolatiei, din acest motiv putem realiza o fixare suplimentara fie cu bride speciale fixate pe perete si care sa agate materialul izolator, cu retele textile sau cu alte sisteme mai mult sau mai putin improvizate, gen dibluri cu saiba lata pe surub.

Peste intreaga suprafata, izolatie si structura metalica, va trebui sa aplicam o bariera de vapori care are rolul de a impiedica vaporii de apa continuti in aer sa patrunda in interiorul izolatie catre structura peretelui. Prin aceasta se urmareste eliminarea posibilitatii de producere a condensului atat in interiorul izolatie cat si in spatele acesteia, de aceea bariera de vapori va trebui sa fie aplicata in mod continuu si etans. Ca si material, bariera de vapori se poate realiza fie cu folie de polietilena cu grosimea de 0,14 mm sau 0,2 mm, fie cu folie aluminizata (armata). Aceasta din urma este net suprioara celei din polietilena si se poate achizitiona doar la rola. Mai exista un sortiment de vata minerala care are folia de aluminiu (bariera de vapori) aplicata din fabrica, lipita de izolatie. Imbinarile barierei de vapori se pot realiza cu banda autoadeziva respectiv cu banda de aluminiu adeziva. Ca totul sa fie corect ar trebui sa etansam si pe contur bariera de vapori utilizand un mastic de etansare.

Atunci cand aplicam bariera de vapori va trebui sa o sustinem cumva, de la faza de intindere pe suprafata pana la fixarea placilor de gipscarton,  acest lucru se face cu ajutorul unei benzi dublu-adezive.

 

 

 

 

 

Lucrurile se aproprie de final, am ajuns la momentul in care vom monta placile din gipscarton cu grosimea de 12,5 mm, se pot utiliza placi din gipscarton normale (albe) pentruspatii fara umiditate ridicata sau placi rezistente la umiditate (verzi) pentru bucatarii, bai, balcoane etc. Pentru inceput vom debita placile din gipscarton la dimensiunile necesare, vom scurta din lungimea lor deoarece au 2,6m iar camerele au de regula intre 2,5 – 2,55 m,operatiunea se realizeaza cu ajutorul unui cutter metalic. Prinderea placilor din gipscarton se va realiza pe fiecare latura utilizand suruburile tip 212 cu lungimea minima de 25 mm, pozitionate la o distanta de circa 25 cm intre ele si avand grija ca suruburile de pe marginile placilor vecine sa fie decalate.

O atentie deosebita trebuie acordata modului de insurubare in placile din gipscarton, pentru rezultate optime se poate folosi un limitator special. In schita se poate observa pozitia finala a suruburilor tip 212 fata de fata placii dingipscarton.

 Dupa fixarea placilor din gipscarton nu ne ramane decat sa finisam toate rosturile utilizand banda de armare si pasta de rosturi iar pe capetele suruburilor ce nu se afla pe zonele marginale se acopera doar cu chitul de rosturi. Ca strat final pentru rosturi am putem utiliza un glet de finisaj pentru a avea o suprafata perfect fina.

 

Inainte de aplicarea vopselei lavabile se va amorsa suprafata pentru a reduce si egaliza gradul de absorbtie al suprafetei, stabiliza eventualele urme de praf si creste aderenta vopselei la suprafata suport. Se vor aplica minim 2 straturi de vopsea lavabila, in functie de calitatea acesteia. 

 

Spor la lucru !

 


 

Vizualizari:52420

122 Comments on "Termoizolarea interioara"

  1. Buna seara,
    Sint in curs de a realiza pentru o casa recent construita tavanul camerei de la etaj(mansardei) pe structura de lemn+vata minerala +rigips. Este vreo problema daca nu am pus inca ferestrele si usile(termopan)ale etajului din punct de vedere absorbtie umiditate rigips si evetuale probleme in termoizolatie pina la montaj geamuri+usi termopan?
    Multumesc

    • Depinde, in mod normal lucrarile interioare de acest gen se executa intr-o faza in care inchiderile exterioare sunt realizate. Daca intra apa se csm strica tavanul cu izolatiesi gips.

      • Buna seara,
        Multumesc de retur. O sa pun pe o durata de 1-2 luni folii PE, in ferestre si usi pentru mentinere umiditate cit de cit constanta iar ptr protectie suplimentara rigips,oricum o sa dau o amorsa peste el.
        Cu stima,
        Adrian

  2. Am achizitionat de curand un apartament la care am observat ca peretii interiori sunt izolati cu polistiren extrudat, dar polistirenul nu este lipit de perete, ci e montat pe un schelet metalic si asa rezulta o distanta cam de 3cm intre izolatie si perete, cu mentiunea ca in partea de langa pardoseala e la fel lasat un loc liber cam de 3cm, ca si cum ar fi pt a circula aerul. Intrebarea mea e, are vreun efect acest fel de izolatie? Sau trebuia sa fie lipita de perete. Nu am mai vazut o astfel de izolatie pana acum.Ms

    • Salut,
      Inchiderea peste izolatie cu ce este facuta?

      • Peste izolatie este plasa cu glet si lavabil.

        • Atat timp cat aerul circula prin spatele izolatiei, eficienta izolatiei este aproape de zero. Aerul cu umiditate poate circula liber in spatele izolatiei si poate condensa pe perete, daca sunt intrunite conditiile de condensare. O izolatie eficienta la interior este cu polistirenul extrudat lipit sau in varianta cu vata si bariera de vapori. Daca nu ai probleme este inca bine, dar izolatia nu are efectul scontat.

  3. Buna ziua! In vara anului acest doresc sa renovez 2 camere, la casa care o constructie veche, prin urmare peretii sunt din paianta. Ambele camere au 2 pereti exteriori cu o izolatie exterioara de 5 cm. Totodata peretii sunt destul de strambi, de exemplu la un perete golul de la un colt la celalalt ajunge si la 8 cm.. M-am gandit pentru renovare sa utilizez ghips cartonul intrucat cheltuielile totale ar fi mult mai mici fata de tencuiala. Ce ma ingrijoreaza este calitatea aerului in cazul folosirii ghips cartonului.Practic camera va fi ca o cutie de jur in prejur (tavanul tot din ghips carton) si ma gandesc ca peretii nu vor ‘respira’…Ce imi puteti spune despre aerul dintr-o incapere amenajata cu ghips carton? Ce solutie ar fi mai potrvita intre ghips carton si tencuiala?

    • Gipscartonul nu afecteaza calitatea aerului, nu este o punga si este permeabil la vapori. Continutul din gips regleaza umiditatea interioara in niste limite, fiind un material absorbant. Pot fi utilizate ambele solutii, important este ca peretii sa nu genereze umezeala ce ar putea afecta placile de gips.

      • Multumesc de raspuns.
        Probleme cu umezeala, mucegai, nu am avut deloc pana acum..ingrijorarea in privinta ghipscartonului a venit de la un vecin care a avut montat pe pereti si a inlaturat apoi ghipscartonul zicand ca peretii nu respirau si era un aer sufocant in camera.. Un lucru amuzat care mi l-a povestit e ca in timpul montajului mesterii stateau cu geamul deschis, iar vara fiind, intrau muste in camera. La plecare acestia inchideau geamurile si a doua zi cand veneau gaseau mustele moarte.. si a tras concluzia la un momentdat dupa ce a scos ghipscartonul ca de asta mureau si mustele :))..
        In vara am locuit intr-un apartament amenajat complet cu ghipscarton si nu am avut nici un fel de problema insa povestioara vecinului m-a pus putin pe ganduri :))..
        Inca un lucru care am uitat sa va intreb.. La peretii interiori mai este necesar montarea vatei de sticla??

        • Amuzanta povestea! Adaugarea vatei se poare face daca vrei sa fie casa mai izolata si sa umpli structura pentru a nu suna ca o cutie goala. La pereti extetiori trebuie si bariera de vspori.

  4. Intre placile de gipscarton(pe tavan) si pereti este un rost. Ba peretele are inclinatie ba am taiat eu placile gresit. Ajunge si la 1 cm. Cu ce le umplu? Cu acryl sau chit de rosturi?

  5. Ce tip de negrese sa folosesc? Cele cu vârf tip cu sau cu vârf șurubelniță(că la molii) ?

  6. Imi cer scuze ca sunt agasant. E prima mea lucrare. Pana acum 2 luni habar nu aveam despre montat rigips. Daca mai pun o folie de polietilena,suplimentar, ca bariera? Fac mai rau sau mai bine? Nu imi dau seama cat de bine am izolat in jurul bridelor. Va multumesc.

    • Nu deranjezi pe nimeni. Nu ai nevoie de folie suplimentara. Daca nu estisigur ca este etansat bine in jurul bridelor, poti adauga bucati de polietilena doar peste acestea si nu pe toata suprafata. Ar fi un consum inutil de folie si nu ajuta la nimic o dublare.

  7. Mie greu sa cred ca o sa etansez toate imbinarile. Am pus vata nu de-a lungul profilelor CD ci invers cum o sa pun si placile.

  8. MULTUMESC. Asa am inceput si eu. Dar ptr linistea mea pot sa adaug o bariera suplimetara? Dauneaza? Si daca da, in afara de folie aluminiu pot pune altceva?

  9. Cum tai vata sa o montez intre profile? Care au bride. O tai cat sa umple spatiul dintre bride? Sa mai pun o folie de aluminiu suplimetara? Am vata caserata.

    • Se debiteaza vata la o latime potrivita spatiului dintre profile, de regula cu 2cm mai mare. Daca este vata caserata, imbinarile se etanseaza cu banda de aluminiu adeziva. Daca se etanseaza imbinarile astfel nu mai este nevoie de bariera de vapori separata. Spatiul din structura metalica se umple integral cu vata.

  10. Pot prinde bridele de cd cu negrese de 25 MM(vârf tip sfredel)? Am luat autoperforante de 3,5 cu 9,5 dar merg foarte greu(vârf tip lat-cruce). Am un profil cd special(gofrat). Sau îmi recomandați altceva?

  11. Cum prind o brida de un cd care se afla la 10 cm de perete? Bormasina nu intra , are 23 cm.

    • Daca nu ai adaptor pentru masina de insurubat, prinde brida acea parte a profilului CD apoi continui cu prinderea pe tavan si cealalta parte a bridei.

  12. Ajutati-ma. Cate bride ar trebui pe un cd de aprx 290 cm si la ce distante?

  13. Multumesc. Am imtrebat de bride pentru ca pe un CD de aprx 3 m am pus 7 bride(fata de perete la 20cm iar intre ele 50 cm). Si am 7 CD adica 49 de bride cu 49 de dibluri. Si costa. Intrebarea mea este daca nr de bride este suficient?

  14. Buna ziua. M-am apucat sa fac un tavan fals de rigips. Poate ma ajutati la detalii.(care ma omoara).
    1. Am montat profilele, dar din cauza mea sau a dimensiunilor camerei intre doua CD mi-a iesit 55-60 cm(CD au intre ele 50 cm iar cele marginale 10 cm fata de perete). Las asa sau mai pun un CD?
    2. Cu ce prind bridele de tavan? Diblu de otel DN6(scump) sau diblu de plastic cu surub?

    • Pot sa ramana aceste distante intre profilele CD. Important este acum sa incadrezi cat mai bine placile din gipscarton, la nevoie tai din capete. Functioneaza bine si pridnerea cu dibluri din plastic daca utilizezi cate doua pentru fiecare brida iar strangerea lor este facuta bine.

  15. Ce risc la incendiu are acest tip de solutie constructiva in conditiile ca incalzirea si iluminatul este complet electrificata, fara gaze, stiut fiind faptul ca se pot produce mici scantei la cnectarea in prize sau intrerupatoare sau cablurile din pereti se pot incalzi in perete la consum maxim , iarna?
    Ce protectie antiincendiu recomandati? Daca trebuie aviz ISU pentru o casa numai parter, 200 mp construiti si totul este electric, mai putin apa?Multumesc anticipat!

    • Instalatia de incalzire electrica si cea interioara pentru prize si iluminat trebuie sa fie dimensionate si realizate astfelincat sa nu existe acea incalzire excesiva care sa produca un incendiu. Dimensionarea se face pentru curentii nominali si pozarea circuitelor trebuie facuta cu luarea inconsiderare a tuturor roscurilor. Prizele nu au o legatura directa, sunt montate in doze specifice si nu reprezinta un risc acea mica scanteie de care amintiti. Incalzirea eletrica este osolutie scumpa si mai putinrecomandata, costuri mari de exploatare. Asadar, traseele electrice trebuie sa fie pozate ingropat sau un teava metalica/copex metalic daca este in structura izolatiei. Din cate cunosc avizul ISU nu este aplicabil pentru locuinte individuale.

  16. Mentionez la comentariul/articolul de mai sus,3grasia a fost inainte de a izola.Posibil sa apara ciuperci,etc?
    Multumesc,cu respect.

  17. Buna .As dorii si eu cateva lamuriri.
    Am descoperit acest blog doar acum.
    Am citit ca este oblugatorie folia la izolatiile interioare cu vata minerala simpla si gips carton.la fel si banda izolatoare pt.profile.In urma cu 3 an8 am izolat interior camerele unei case din caramida,peretii exteriori ,hotarare atat pt aspect cat si termic.Citind sfaturile dvs m am ingrijorat,meseriasul care m8 a facut lucrarea nu a aplicat nici folia recomandata,nici banda pe profile.Care sunt riscurile? Pana acum sunt f multumita, nu am avut nici inainte,nici dupa izolatie mucegai,ceva putina egrasie sub un geam care venea din apropierea fundatiei.
    Va rog sa-mi spuneti la ce oericole de sanatate se expune fam8lia mea si daca considerati ca este util si se mai recomanda izolatia exterioara cu micropor.
    Va multumesc mult.

    • Riscul generat de aceste folii si benzi lipsa poate avea ca efect aparitia condensului pe profile, pe stratul de izolatie. Daca nu au fost intrunite aceste conditii, probabil in cazul dvs. riscul real era mic si este un caz fericit. Sigur, termoizolarea exterioara poate fi facuta si ajuta, inclusiv in cazul dvs.

  18. buna seara ,in primul rand tin sa va multumesc pt raspunsul dat dar cred ca nu am explicat eu bine… Am facut structura pt gispcarton am pus vata cu folie aluminiu apoi gipscarton deci bariera de vapori in interiorul camerei …va intreb e bine asa cum am procedeat si mai am o intrebare cum fac entansarea …. vata minerala care are folia de aluminiu (bariera de vapori) aplicata din fabrica, lipita de izolatie. Imbinarile barierei de vapori se pot realiza cu banda autoadeziva respectiv cu banda de aluminiu adeziva. Ca totul sa fie corect ar trebui sa etansam si pe contur bariera de vapori utilizand un mastic de etansare…..aici nu inteleg imbinarile cum le entansez cu banda de aluminiu si masticul de etansare??? va multumesc si va rog sa imi explicati mai babeste …sanatate numai bine .

  19. buna seara va rog mai explicati o data vata minerala cu vapori se pune in interior sau exterior argintul in pozele care le ati pus vad ca e folie de plastic peste tot profil ….va multumesc

  20. Pentru cei cu probleme de condens in camere cu geam termopan:

    – montati un schimbator (recuperator) de caldura in functie de marimea spatiului.
    – va elimina aerul viciat si plin de vapori aducind de afara aer curat pe care il preincalzeste preluind demperatura aerului evacuat.
    -recomand Mitsubishi Electric, dar sunt si alti producatori.

  21. Buna ziua,
    La bloc, daca sunt peretii izolati cu rigips pe interior si se produce o inundatie de mici dimensiuni (adica azi curge putin si se opreste, mai curge peste cateva zile si nu are un volum suficient de mare ca sa se vada) se observa pe perete? Exista posibilitatea se se faca mucegai intre perete si placa de rigips in aceasta situatie?
    Multumesc.

    • Daca apa ajunge la gipscarton, acesta va fi afectat. Depinde de timpul cat balteste apa insa gipscartonul nu este un produs care sa rezistente la apa. Mucegaiul apare acolo unde umezeala persista iar temperatura suprafetei este mai scazuta. Daca se usuca zona rapid pot sa se evite problemele mentionate de dvs.

  22. ok, multumesc mult pentru info si pentru rabdare :)excelent blog.

  23. salut,
    am si eu o intrebare, la montarea profilelor CW pe tavan, partea cu deschiderea va fi orientata paralel cu tavanul(ca in cazul montarii verticale pe pereti) sau deschiderea va f in sus, spre tavan?
    multumesc

    • Profilul CW este profil portant, utilizabilpe verticala si nu pe tavan. La tavan se foloseste UW cand lucram la o placare de perete, deschiderea va fi in jos.

      • am inteles cum este la perete. dar ma refeream la placarea tavanului cu vata minerala si gips carton. fara tija de suspendare, profilele direct prinse de tavan cu bride. in acest caz nu se folosesc profile CW fixate in rama de profile UW? in acest caz ma refeream la deschiderea profilului CW.
        multumesc

        • Profilele UW si CW sunt pentru pereti si nu pentru tavane. Profilele pentrutavane se cheama UD si CD. Profilele CD se monteaza cu deschiderea in sus, spre tavan.

  24. Multumesc pt promptitudinea in raspuns. Citind , am realizat si eu ca dezvoltatorul a facut economie si platesc eu acum …. pt siguranta , mai pun o intrebare : daca pun si folia bariera de vapori mai respira peretii ? ca toata lumea scrie pe site-uri despre peretii care respira …si inca una : ar trebui sa mai dau pe pereti cu solutie antimucegai ?

    • Cam asta este problema cu dezvoltatorii, costuri reduse, rabat la confort si profit maximizat.
      Respiratia peretilor este oarecum un mit. Sigur ca o bariera de vapori impiedica transferul vaporilor dar acesta nu se face doar prin pereti. Izolarea interioara necesita bariera de vapori, oricum o faceti. Tratamentul antimucegai este necesar doar daca in prezent suprafetele sunt afectate de acesta, pentru a curata sporii de mucegi.

  25. Buna ziua ,

    Felicitari pt blog , excelent structurat , cu informatii utile .
    Am urmatoarea problema : locuiesc la casa . Dezvoltatorul a izolat casa pe exterior cu polistiren de 5 cm . La etaj , am un dormitor cu 3 pereti afara . Am pus termostatul de caldura in el , pt a asigura macar 20 grade in camera . Din aceasta cauza , factura de curent ( centrala este electrica , nefiind posibila alta sursa ) este in jur de 2000 lei lunar ….M-am gandit sa izolez SI pe interior cei trei pereti cu vata bazaltica si gips carton . Va rog sa imi spuneti daca este o idee buna , sau ma trezesc cu mucegai . Daca este posibila aceasta solutie , mai e necesar sa pun folie pt bariera de vapori , tinand cont ca am izolatie exterioara ? As aprecia un raspuns rapid , pt ca Enel-ul ma va falimenta cat de curand . Multumesc !

    • 1. Termosistemul de 5cm este subdimensionat si a fost o alegere gersita dupa parerea mea;
      2. Da, se poate izola pe interior si recomand.Daca executi lucrarea bine nu ai de ce sa itifaci griji pentru condens, acesta nu ar trebui sa apara. Bariera de vapori este OBLIGATORIE, acesta iti va proteja peretii de condens.

  26. pt. Daniel
    desi prefer varianta vata+bariera vapori+rigips in cazul tau eu a-s merge pe varianta cu polistiren extrudat de 3 sau 5 cm. In acest fel nu mai ai treaba cu posibila umezeala de la vecin(ce se poate infiltra in vata). Bineinteles inainte de a incepe tratezi peretele cu ceva solutie antimucegai, iar adezivul elastic I-l aplici pe toata suprafata amporei(nu in puncte).Se finiseaza cu plasa de fibra si apoi cu ce vrei tu.

  27. Buna ziua, am un perete comun pe care vreau sa-l izolez.Pe partea cealalta a peretelui vecinul are instalatia de la baie, iar peretele meu pana la jumatate este patat, iar pe jumatatea patata, perete este destul de rece. Am incercat sa vorbesc cu acesta sa-si mute instalatia, dar nu vrea. Este recomandata izolarea peretului cu vata minerala de sticla sau bazaltica apoi placat cu gips carton ? De saptamani bune caut tot felul de solutii, dar nu stiu ce sa fac. Alte informatii: peretele are 10mp si este din caramida.

    • Inainte de a izola, trebuie rezolvata problema acelei umiditati din perete. A adauga izolatie pe un perete care primeste umezeala permanent nu este deloc sanatos. Astfel, inainte de termoizolare recomand sa hidroizolati peretele.

  28. Buna ziua,
    Am si eu o intrebare, pentru un perete de 10 mp pe care vreau sa il izolez cu gips carton pe structura metalice de ce materiale as avea nevoie (dimensiune profile, placa gips carton, glet…)
    Multumesc frumos

    • Dupa dimensiunile peretelui va trebuie exact materialele prezentate mai sus. Un calcul mai exact se poate face dupa ce ne spuneti aceste dimensiuni.

  29. Buna ziua,
    Va rog sa imi recomandati un tip de banda dublu adeziva pentru fixarea pe structura metalica a foliei de polietetilena cu rol de bariera de vapori.
    Va multumesc anticipat pentru recomandare.
    Monica

    • Mergeti la magazin si luati ce banda gasiti, nu este asa importanta marca atat timp cat doar sustine bariera de vapori. Am folosit o chinezarie, asa cum este in foto http://www.vysblog.ro/wp-content/uploads/2009/07/6497.jpg . O banda de marca este cam scumpa si nu intotdeauna isi justifica pretul in acest gen de aplicatii, unde sustinerea este limitata in timp. Calitatea mai proasta poate fi compensata cu un consum mai mare de banda, atat cat sa stea bariera pe pozitie pana la montarea placilor de gipscarton.

  30. Buna ziua.
    Am descoperit blogul dvs. si as dori sa va pun cateva intrebari, daca se poate.

    – Folia pentru bariera de vapori este o folie speciala sau poate fi orice fel de folie din plastic, numai sa fie etansa la final?
    – La un caroiaj cu profile de 30 pot folosi vata minerala de 50?
    – Nu prea am inteles rolul bridelor. Acestea se prin de CD-uri si apoi de perete?

    Multumesc frumos.

    • 1. Folia pentru bariera de vapori este o folie speciala din aluminiu, o folie din polietilena sau poate fi chiar o folie de solar cu o grosime de minim 0.14mm. Etanseitatea este cea mai importanta calitate, iar tipul foliei influenteaza durabilitatea acesteia, cea mai buna fiind varianta din aluminizata;
      2. La un caroiaj cu profile de 30 se foloseste o vata de 30mm. Daca exista spatiu intre caroiajul respectiv si perete, se mai adauga ceva mm iar un spatiu de circa 45mm permite pozitionarea corecta a unei izolatii din vata de sticla de 50mm?Presarea vatei trebuie sa fie minima si nu de la 3 la 5cm petntru ca se exercita presiune asupra gipscartonului iar izolarea termica ar avea de suferit;
      3. Bridele se prind pe perete apoi se fixeaza pe profilele CD. Acestea au roul de a rigidiza profilele CD ce nu sunt portante, fixandu-le la o distanta data fata de perete, la minima de 1cm pana undeva la 10cm.

  31. Multumesc!

  32. Buna ziua !As dori sa plachez un perete cu vata minerala si rigips ,in camera respectiva am parchet pe pardoseala ,pot prinde profilul ud direct pe parchet sau trebuie sa decupez in parhet spatiul aferent pentru montarea profilului ?Multumesc !

    • Recomand sa desfaceti sau sa taiati parchetul pe zona unde se va monta structura metalica pentru gipscarton.Nu uitati sa montati banda de etansare intre profil si sapa de egalizare (poate fi si izolatia ce se afla acum sub parchetul laminat).

  33. Am ajuns si eu la partea de finisaje si am 2 intrebari.
    In primul rand am finalizat peretii din rigips dubla placare cu ultim strat din placi Rigidur. Nelamurirea mea este daca trebuie sa chituiesc rosturile si capetele suruburilor si la imbinarea cu tavanul ?i peretii sa aplic banda zincata de colt si apoi sa dau amorsa si lavabil sau trebuie sa fac o gletuire totala a peretilor din rigips? Un alt aspect este legat de banda de imbinare cea mai buna din punctul dvs de vedere : de hartie, de fibra gen plasa ca la termosistem sau fibra gen pasla?
    Ce de-a doua nelamurire este mai mult o sugestie pe care o astept cu privire la finisajul peretilor dati cu tinci Ceresit CT 29. Peretii sunt destul de drepti si initial eu ma gandeam sa ii gletuiesc si apoi sa dau cu lavabil, dar un vecin mi-a recomandat sa dau direct cu amorsa 2 maini si lavabil 2 maini intrucat va iesi destul de frumos si in plus peretii vor respira mai bine decat daca ii gletuiec. Ce ma sfatuiti?

    • Personal agreez banda din fibra de sticla, cea tip pasla ca sa spun asa. Si aici sunt calitati diferite, cele facute de diversi sunt prea subtiri iar cele de firma sunt de o calitate superioara, le-am experimentat pe ambele.
      Imbinarea cu tavanul se finiseaza la fel, cu banda si past ade rosturi. Deasemnea, capetele suruburilor se acopera cu pasta de rosturi.Pereti nu necesita gletuire integrala insa trebuie finisate imbinarile cu atentie pentru a nu se observa pe peretele finisat.
      Nu stiu cat de fin este CT29 insa nu poate fi la fel ca un glet de finisare. Daca vrei o suprafata super fina, iti recomand sa aplici doar un glet de finisare pe baza de ciment alb, de la Ceresit ai gletul CT127. Dupa aplicarea acestuia se poate amorsa si vopsi cu lavabila. Povestea cu respiratul peretilor este chia run mit. Peretele gletuit cum am spus anterior se va comporta la fel si nu vei avea nici o influenta negativa, de nici un fel.

  34. Salut,sunt nou pe aici si vin si eu cu niste intrebari la care am auzit nenumarate variante de raspuns.
    1-Este bine,se poate intampla ceva rau daca -mi izolez etajul la casa si prin interior cu placi de vata minerala bazaltica de 30mm,iar apoi sa-i aplic plasa de polistiren apoi vreo 2 maini de adeziv ,ca sa nu mai fac caroiaje si sa pun gips carton, ca ma gandesc cum rezista cea de 100 mm la exterior ar rezista si la interior(mentionez ca am si izolatie exterioara de 50 mm)

    • Nu recomand aceasta varianta pentru ca peretele finisat astfel este destul de sensibil la lovituri si se finiseaza foarte greu. Planeitatea are de suferit si se vede in stratul de vopsea final. Placile de gipscarton ofera planeitatea si rezistenta necesara iar daca nu va plac, lasati peretii tencuiti si finisati clasic.

  35. Pentru un perete din structura metalica care separa dormitorul de bucatarie este nevoie de bariera de vapori? Daca da pe ce parte? Este necesar sa se aplice pe ambele parti? Sau bariera de vapori se aplica doar pe peretii exteriori?

    Multumesc anticipat.

    • Bariera de vapori se aplica si la pereti interiori, de exemplu in cazul in care peretele respectiv desparte un spatiu cu o incarcatura mai amre de umiditate cum ar putea fi cazul bailor, bucatariilor etc. Pozeaza bariera de vapori pe fata peretelui dinspre bucatarie, pentru o maxima siguranta.

      • Si daca pun bariera de vapori pe ambele fete e gresit sau poate cauza probleme?

        • In principiu nu este o problema insa exista un mic risc. Daca o parte nu este foarte etansa, se poate acumula umiditatea intre cele doua bariere de vapori si pe termen lung ar putea sa apara putin condens si mucegai. Este un exemplu extrem insa la interior nu putem controla asa usor, deci nu este recomandat sa avem bariera de vapori pe ambele fete ale peretelui.

  36. dupa cum ziceam in primul post solutia alea de izolare fonica implica vata akusto intr-un strat de 5 cm, placi de rigips fonic 12,5 pe un sistem de cadre metalice (profile), iar nedumerirea mea era de folosirea a benzii de etansare pe care o sa o foloseste pana la urma din cate am tot citit, si ce sa utilizez ca sa prind bridele de tavan. Solutia vad ar fi dibluri universale..

  37. – in loc de diblu metalic DN6 se poate folosi si ancora conexpand cu carlig, 2 dibluri in bride sau ce recomandati, avand in vedere ca solutia de izolare va fi din 6 placi rigips fonic de 12,5 si isover akustic de 50mm.
    – mesterul mi-a zis ca el nu a auzit de etansarea profilelor asa ca acuma treb sa demontez doar perimetralele (la nivelul asta sunt acuma) si sa le pun banda de etansare
    – mai trebuie folie de aluminiu la vata minerala isover akustic?

  38. Buna ziua… Vreau sa incep si eu nebunia in casa achizitionata de 8-9 luni… Nu am avut probleme cu caldura in iarna (nu am centrala si nici nu am folosit alte surse de incalzire tinand cont ca apartamentul este situat pe colt si la ultimul etaj, blocul nu este izolat pe exterior)… Nici costurile cu intretinerea nu sunt mai mari decat la altii…
    Apartamentul a fost renovat acum vreo 5 ani dar de… nu a avut ambitia sa mai faca si instalatia electrica…
    Metoda izolarii cu vata si gipscarton cred ca este una destul de buna.. In plus ai si peretii drepti si o poti face singur destul de usor… Mai multa munca este cu caratul celor necesare…

    Ma intereseaza daca este bine sa profit de acest lucru si in mare parte sa fac instalatia electrica fara a mai sparge peretii (sa renunt la cea veche) … Sa trag cablurile prin spatele rigipsului… O sa izolez si tavanele si vreau sa aplic aceeasi metoda… Oricum vor fi mai multe spoturi… Tavan fals…
    Si daca mai este necesar sa curat peretii…

    Multumesc!!!

    • Depinde de necesitati, daca trebuie modificate circuitele electrice neaparat (fie ca sunt cu probleme in exploatare sau sunt necesari consumatori noi) se poate face foarte bine si usor in structura izolatiei.
      Este cel mai indicat asa pentru ca nu intotdeaua poti sa spargi sau sa ai acces la vechiul traseu al instalatiei electrice. Legat de spoturi, eu unul nu le indragesc prea tare si ar recomanda sa nu se exagereze, iluminatul poate fi facut si altfel decat cu ele.

      • Multumesc pentru raspunsul rapid…

        Normal ca nu voi exagera cu spoturi si leduri… Dar cateva tot o sa pun…

        Schimbarea instalatiei este necesara … Cea veche fiind din aluminiu au mai fost facute legaturi cu cupru dar fara sa le cositoreasca sau sa foloseasca conectori… Au oxidat si s-au rupt.. La un intrerupator am gasit o inaditura cu cablu de la o instalatie de brad…

  39. Buna ziua

    Va rog sa imi spuneti care este cea mai buna oferta pentru termoizolare interioara…. cu polistiren (expandat sau extrudat) sau cu rigips ?

    am un singur perete exterior din care mare parte geam pvc cu geam termopan… si binenteles ca nu as vrea sa am probleme de igrasia.

    • Din punctul meu de vedere, varianta cu gipscarton si vata minerala este prima optiunea. Restul sunt discutabile si implica anumite riscuri, in functie de conditiile din fiecare locuinta.

  40. Mercy de raspuns, si eu ma gandeam sa las spaletul inclinat si sa pun polistirenul in diagonala cu o latura pe rama PVC si cu cealalta pe muchia peretelui. Inca o informatie te rog: cu ce material (marca, firma) sa lipesc polistirenul pe spalet care lipeasca bine si sa se intareasca repede, sa nu-mi pice polistirenul de pe perete (ma refer in special la partea de sus)?

    • Ai doua variante:
      -adeziv pentru polistiren, cel utilizat la termosistemul de exterior
      -ipsos adeziv sau glet de umplere pe baza de ipsos

  41. Salut,
    Mi-am schimbat si eu la geamul de la sufragerie spre balcon tocaria veche cu una de termopan PVC. Toate bune si frumoase, insa datorita formei inclinate a spaletilor (glafurilor) laterale si de sus a golului ferestrei si probabil a formei imprecise a placii de beton, rama noua de PVC se sprijina pe cadrul exterior la fix insa pe interior mi-a ramas un spatiu de jur-imprejur destul de mare, pe care mesterii au incercat sa-l acopere cu spuma poliuretanica. Acum trebuie sa tai spuma la nivelul ramei si sa incep repararea spaletilor. Acum spatiul ramas intre perete si rama PVC este destul de mare + inclinarea spaletilor. Ce-mi recomanzi sa fac? Am mai placat cu polistiren la balcon insa pe suprafata plana, n-am mai avut de umplut un spatiu atat de mare.

    • Inclinatia spaletilor poate ramane asa, nu are nici un rost sa te complici.
      Depinde ce inseamna mare, cati cm are latime rostul dintre spalet si tocul din PVC?
      Daca vrei sa faci cu polistiren, lipirea este la fel de simpla, va urmari forma spaletului si tai doar capatul ce vine pe zona de imbinare cu rostul.

  42. Buna ziua,
    Locuiesc la etajul 4 fara acoperis. Anul acesta se presupune ca se va construi o mansarda si se va izola blocul cu polistiren de 8. Am o camera pe colt si va intreb daca in conditiile izolarii exterioare mai are sens sa izolez si eu pe interior. Se va dubla cumva izolatia termica si fonica sau este o investitie fara sens.
    Oricum voi indrepta peretii pe interior cu placi de gipscarton si voi pune tavan fals(mi-e mai usor sa trag firele pt noua instalatie electrica).

    • Termoizolarea interioara nu este necesa daca va fi executata una exterioara.
      Daca se mansardeaza blocul, ai grija ca modul de realizare a pardoselii de la mansarda sa fie izolata fonic bine, sa nu ai probleme ulterior.

  43. buna ziua.
    As putea sti daca se poate face o termoizolare cu polistiren extrudat care se poate lipi direct pe perete? In cazul meu, locuiesc la mansarda si toate camerele au fost compartimentate cu pereti din rigips. In spatele placilor nu este nicio izolatie,doar structura metalica.Din loc in loc, mai exista cate un perete din caramida, dar si acesta este imbracat in rigips. Si ce este mai greu, faptul ca nu am cum sa vad dincolo de rigips. Practic intre peretii de rigips si cei de caramida se creeaza un curent de aer, care vara imi asigura racoare, dar iarna este foarte frig. Greseala mea cand am cumparat acest apartament, ca nu am verificat. Imbinarile peretilor cu tavanele, nu este de regula in unghi drept. Solutia cu CD si UD este un pic cam „greuta” avand in vedere ca ia ceva spatiu din camere si nu prea imi convine. Astept raspunsul dumneavoastra

    • Chiar daca pare mai greu, solutia corecta este sa desfaci peretii pe o parte,constati ce exista in interior si apoi hotarasti daca refaci ceva sau doar umpli structura cu izolatie. Sa acoperi ceva facut prost, nu este o solutie.

  44. DA am facut ceva poze pe parcurs cui sa i le trimit ?

  45. Buna ziua de curand am terminat si eu de izolat camera 2 pereti laterali un perete cu geam si tavan .
    A dece am izolat? poi totul a venit din cauza peretelui cu termopan care se aburea si aparuse pete de igrasie,in prima faza am schimbat termopanul ,aveam de aluminiu, am pus cu 7 camere pvc,tot se aburea ,tot igrasie ,am izolat cu poliester de 3 peretele cu geam,igrasia a aparut doar in colturi ,intre peretele izolat si cei laterali neizolati ,ee apoi am inceput izolatia cu rigips si vata la toti pereti ,am izolat si peretele izolat deja cu poliester de 3 ,am folosit suporti din lemn pe care pt a prinde profilele deoarece izolatia am facut-o peste poliester si era greu la prins profilele..
    Am folosit :

    .rigips verdeRBI 12.5mm
    .Placi din vata minerala bazaltica caserate cu folie de aluminiu PLE ALU 50 mm
    .negrese de 6
    .suruburi tip 421
    .dibluri de 6
    .bride de 3×6 folosite inclusiv pt tavan
    .profil special Uw 30×3000
    .profil special CD 30×4000
    ambele profile le-am luat dinacelea cu rizuri:)nu dinacelea simple tabla simple
    Pe profilele prinse dinspre geam la imbinarea lor cu perete,am folosit o banda bituminoasa cu folie aluminiu.
    Am casetat si izolat si partea cu termopanul ,absolut tot .PRofilele Cd au fost umplute cu vata minerala,iar toate locurile ramase goale intre profile au fost deasemenea umplute cu vata .Am renuntat sa pun peste profile si peste vata acea folie de vapori (cu speranta sa respire cat decat peretele)dar camera va fii ventilata permanent deoarece voi lasa mereu termopanul pe deschiderea oblic la o distante de 1 cm-0.5,iar iarna tot asa va fi,am descoperi eu cum sa fac sa nu intre nici frigul in camera ,deschid oblic foarte putin 0.5-1 cm ,astfel nu e nici frig nici termopanul aburit ..
    La tavan am folosit ca prindere tot bride,la 3.5 metri profil am pus 6 bride cu cate 4 suruburi tip 421,na am zis sa tina sa nu-mi cada in cap…
    La toata camera am folosit circa 1500 negrese:) am pus si cate o suta pe o placa de 2.6 m cu 1.20 m,zic sa nu cada sa fie prins bine…
    Am spus si eu in mare ce am facut:)

    Nu am facut eu exact ca aici dar sper sa fie treaba buna 90%si daca tin de chestia cu geamul si las sa intre aer proapat ,umezeala mica,eu zic ca nu o sa mai am probleme cu igrasia .Abia asta iarna am aflat\testat smecheria cu geamul ,ca daca lasam asa foarte putin deschis nu se aburea nici geamul ..

    Schimbare o simt, tine foarte bine caldura\racoarea in camera ,fata de restul camerelor:)

    As dorii si eu o parere ?
    Nu am pus in viata mea rigips si vreau sa va multumesc in primul rand ca datorita acestui site \tutorial am realizat tot

    • Timpul va spune cat de bine s-a lucrat, eu zic ca nu ar trebui sa fie probleme. In privinta barierei de vapori, ai utilizat vata bazaltica caserata cu folie de aluminiu, asadar aceasta folie este chiar bariera de vapori, nefiind necesara alta suplimentara. Intre bucatile de vata ar fi trebuit sa etansezi cu banda adeziva de aluminiu, pentru a etansa imbinarile. La un astfel de perete cu polistiren si vata nu este cazul sa mai discutam de „respiratia peretelui” bariera de vapori este obligatorie pentru ca in cazul in care exista umiditate in aer, aceasta va ajunge tot pe zonele reci si de aici pana la aparitia condensului/mucegaiului sun izolatie nu este decat un pas. Sa speram ca nu va fi cazul. Ai realizat cumva poze pe parcursul lucrarilor? Daca da, am putea face un articol de prezentare.

  46. Salutare, m-am hotarat sa incep treaba insa am niste nedumeriri, atat pentru calculul necesarului de materiale cat si pentru montaj. Eu am inaltimea libera 3.20, si constat ca profilele sunt fie de 3.00 fie de 4.00. Ma intreb daca se pot face imbinari, si daca se pot face as vrea sa stiu si cum. Multumesc.

    • Sunt piese de imbinare pentru profilele tip CD insa pretul poate fi o problema comparativ cu utilizarea profilelor de 4m. Acum, oricat vrei, resturi tot mai raman. Poate le gasesti utilizare totusi pentru a diminua pierderile.

  47. serban marian | 13 iunie 2012 at 20:40 | Răspunde

    sunt in dilema. daca vata cu banda de aluminiu o plasez intre grinzi cum pot eu sa o etansez ? m-am gandit sa o pozitionez pe structura metalica insa si aici sunt bridele . astept un sfat !!

    • Indiferent cum se va aseza stratul de vata minerala, orice imbinare si strapungere se etanseaza cu banda adeziva mentionata anterior. Poti fie sa o asezi la nivel cu structura metalica si se va umple inclusiv profilul CD cu vata iar banda va fi peste profil si pe fiecare parte, pe vata sau o poti aseza peste profile caz in care etansezi imbinarile la acel nivel.

  48. serban marian | 12 iunie 2012 at 18:42 | Răspunde

    bariera de vapori mai este necesara daca vata are folie de aluminiu. daca da pot folosi si folie clasica de nylon ?

    • Folia de aluminiu ce reprezinta casrajul vatei este chiar bariera de vapori. Fasiile de vata trebuie etansate la imbinari utilizand banda de aluminiu adeziva. Alta bariera de vapori nu este necesara.

  49. serban marian | 12 iunie 2012 at 11:43 | Răspunde

    sunt la stadiul de izolare a tavanului unei case fara etaj. am achizitionata vata ursa de 10 cu aluminiu. vreau un sfat legat de locul de amplasare a acesteia. intre barne care sunt de 12 cm grosime ori pe structura metalica. este suficient 10 cm. de vata cu aluminiu. in cazul in care vata cu folia de aluminiu o postez intre barne cu vata catre interior cum izolez barna si implicit placile de vata este posibil sa mai aplic un rand de vata pe directie perpendiculara pe structura metalica astfel sa acopar si barnele si sa maresc grosimea stratului de izolatie. multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Recomand amplasarea a doua straturi de izolatie, unul intre grinzile din lemn la grosimea respectiva si al doilea poate fi cel achizitionat de dvs., cel cu bariera de vapori. Doar un singur strat de 10cm este prea putin pentru izolarea planseului catre pod.

  50. Buna dimineata.In cazul problemei de mai sus as mai avea o nelamurire. Daca primul profil are imbinarea situata la 40 cm de un perete iar al doilea la 40 cm de peretele opus atunci pot monta al treilea profil astfel incat sa aibe imbinarea in dreptul celeia de la primul profil? Multumesc.

    • Raspunsul la intrebarea ta este da, deoarece decalarea se face intre doua profile alaturate avand in vedere ca placa de gipscarton se monteaza transversal pe acestea.

  51. Buna ziua. Cum se decaleaza profilele cd 60 imbinate liniar ?Multumesc.

  52. Salutare.
    In primul rand bravo pentru blog, util pentru foarte multi dintre noi.
    Vreau si eu sa izolez peretii din casa pentru ca factura iarna imi vine in medie 1000 – 1200lei din noiembrie si pana in martie… N-o pot face pe exterior din multe motive, insa vreau sa fac pe interior, si as vrea sa te intreb cum ai rezolvat la fereastra, teoretic trebuia sa continui si acolo etanseizarea si termoizolarea pana in tamplarie efectiv. As vrea sa stiu daca te poti declara multumit de investitie, cam care e amortizarea efectiva si daca tu simti vre-o diferenta. Si o ultima intrebare este timpul de lucru…cam cat ti-a luat toata „afacerea”. Multumesc anticipat si spor.
    Inca o intrebare (poate parea prosteasca): Cum stiu unde aplic suruburile de prindere a placii de gips pe structura metalica?

    • Pot spune ca efectul termoizolatiei interioare se simte atat pe peretele orientat pe N-E cat si pe cel orientat catre S-V. Nu pot cuantifica in bani pentru a calcula amortizarea insa investitia de cateva sute de lei aferenta termoizolarii a fost inclusa in renovarea generala a camerelor astfel ca pe langa izolare s-a castigat si in zona finisajului peretilor, mai ales ca o parte prezentatu probleme pe stratul de tencuiala. Garantat se simte in comportarea peretelui, se reduce radiatia rece a acestuia si senzatia de racoare iar sistemul de incalzire este mai putin solicitat. Daca doresti o referinta de timp pentru termoizolarea unui perete atunci poti lua in calcul cateva zile, dupa cum spuneam lucrarile mele au fost complexe si au durat ceva mai mult, lucrand doar in timpul liber. Suruburile de prindere a gipscartonului se aplica pe contur si aici stim und eeste profilul fata de marginea placii de gipscarton iar pe mijloc se poat emarca inainte de montarea placii. Oricum, mijlocul este la jumatatea placii (60 cm) iar latimea profilul CD fiind de 60mm ai o plaja larga in care te poti misca.

  53. Salutare ,am si eu o nelamurire,care este diferenta intre o placa de vata minerala cu tot cu bariera de vapori aplicata(din fabrica) si montarea vatei minerale simple iar apoi aplicare foliei cu bariera termica ??
    Sunt nou in ale montarii rigipsului si izolatiei,vazand aici acest tutorial mi-am schimbat decizia de a monta vata minerala cu tot cu bariera termica deoarece nu acopera si structura..plus ca ies mult m-ai ieftin cu banii ,un balot de vata cu bariera este 100 ron pe cand cel simplu costa 45 ron ,iar in cazul meu in care imi trebui 8 buc balot ,deci 8 milioane ,iar cu vata simpla ies la 360 ron +150 ron rola de folie bariera termica ..economisesc aproape 300ron..
    Multumesc

    • Inainte de a lua o decizie privind sortimentul de vata ales pentru lucrarea ta, iti recomand sa nu optezi pentru cel mai ieftin produs din vata pentru ca sunt destule produse indoielnice, chiar si in marile magazine de bricolaj. Asadar am oarece reticienta fata de vata la 45 lei pe care ai mentionat-o. Cauta un sortiment de vata cat mai dedicat aplicatiei, una din cele cateva firme mai serioase care activeaza pe piata. Folia aplicata pe vata este ceva mai buna decat cea montat aseparat si iti asigura o bariera de vapori mult mai sigura decat celelalte insa va trebui sa utilizezi banda de imbinare adeziva din aluminiu pentru etansarea fasiilor de vata.

  54. Nu, gipscartonul este una si izolatiile sunt alta, indiferent care ar fi materialul efectiv utilizat pentru izolare. Exista posibilitatea de a utiliza atat cele doua materiale in combinatie cu gipscartonul dar si alte variante care nu au fost mentionate, de exemplu celuloza.
    Se pot discuta alte aspecte legate de cele doua solutii cum ar fi pretul sau avantajele si dezavantajele fiecaruia. Daca ma intrebi pe mine, recomandarea este pentru vata minerala deoarece se acopera mai bine structura, izoleaza fonic mai bine, este chiar ceva mai ieftina (nu exagerat) si poate si altele. Eu am pus pe o mica zona a unui tavan ceva polistiren, in acest sistem, iar pana acum este OK, este adevarat ca am facut asta pentru ca s-a terminat vata si aveam disponibil polistirenul respectiv. Pentru unii, lucrul cu vata minerala nu este usor si pot spune ca te „cam mananca” de la particulele ce se desprinde din aceasta la montaj. Din aceste considerente cat si din altele, am decis sa prezint ambele variante ca fiind perfect posibile. Fiecare pune in balanta si alege ce crede ca este mai bine pentru situatia data.

  55. Florin Muresan-Grecu | 19 octombrie 2011 at 18:58 | Răspunde

    O alta varianta de prindere a profilelor, pe care am folosit-o si eu, este cu pop-nituri. Este mai laborioasa intrucat trebuie gaurite profilele in prealabil, dar structura finala este mai rigida decat cea obtinuta cu suruburile 421,iar capul pop-nitului este mai plat decat cel al surubului.
    Viorel, te rog lamureste-mi si mie o situatie „cetoasa” din punctul meu de vedere : stiam (pana acum) ca exista regula ca sub nicio forma sa nu se amestece metodele de termoizolare, adica gipscartonul cu vata minerala e una, iar polistirenul e alta. Observ ca tu le-ai combinat in articolul tau (de altfel foarte bun si explicit) iar eu acum sunt confuz.

  56. Multumim de sfaturi.
    O mica sugestie as avea. Pentru imbinarea profilelor, CD-UD, se poate folosi un cleste special de sertizat profile. E destul de scump insa o parte din pret se amortizeaza datorita faptului ca nu mai cumparam suruburile 421 iar timpul de lucru scade simtitor. In plus de asta imbinarile vor fi netede, la acelasi nivel, nemaiexistand capul bombat al surubului. La ultima lucrare facut acasa, hota unui semineu si 4 pereti + tavan am folosit acest cleste si sunt tare multumit de el. Chiar si o parte din bride le-am sertizat pe CD-uri.

    • Este mai dificl de lucrat cu clestele de sertizare pentru o buna parte dintre noi, la suruburi totul merge mai repede, chiar daca ramane capatul bombat peste nivelul profilului. Oricum, sunt doua variante perfect posibile, fiecare poate alege varianta cea mai potrivita pentru el.
      P.S. Mi-au placut mult pozele tale de la munte.

      • perfect de acord cu clestele respectiv…
        -in momentul in care capetele suruburilor raman peste profil, la fixarea placii de gips carton exista riscul ca la fixare, placa sa se onduleze :)… nu ca as fi meseriash…da am vazut io la cineva..

        • Depinde de mana mesterului, pozitia suruburilor fata de celelalte, ondularea se petrece daca se exagereaza cu strangerea si oricum zona respectiva se incarca cu chit de rosturi. Avantaje si dezavantajele diverselor solutii, noroc ca exista variante alternative.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*