Termoizolare mansarda II

Continuam discutia despre termoizolarea mansardei prezentat in articolul http://www.vysblog.ro/termoizolare-mansarda-i/ ,  cu partea a doua in care vom adauga celelalte straturi de izolatie si vom inchide suprafata tavanelor. Daca in precedentul articol am montat primul strat de izolatie, din vata minerala de sticla, acum vom vedea cum montam celelalte 1-2 straturi de izolatie ce sunt necesare pentru realizarea unui tavan de mansarda bine izolat.

Inainte de a prezenta cei cativa pasi absolut necesari pentru o lucrare de calitate, doresc sa atrag atentia inca odata asupra sortimentelor de vata folosite. Pe piata gasim o multitudine de sortimente de vata minerala sau alte materiale izolatoare. Exista sortimente universale ce reprezinta cel mai slab produs de termoizolare existent in gama fiecarui producator, acesta are cel mai mic pret (40-50 lei rola) si nu este indicat pentru termoizolaera mansardei sub nici un fel. Spun aceasta pentru ca pe langa efectul termoizolator mult diminuat fata de necesitatile aplicatiei, este aproape imposibil sa reusesti aplicarea unor straturi multiple pe tavan, nu se autosustin si efectiv pierdem timpul chinuindu-ne. Fiecare producator are sortimente dedicate aplicatiilor, fie ca sunt pereti de compartimentare, fie ca sunt mansarde sau pardoseli. Analizati bine optiunile de la producator, analizati oferta pietei si cautati variantele cele mai bune pentru a obtine rezultate maxime in aplicatia dvs.

In foto urmatoare o sa vedeti doua sortimente de vata pentru termoizolarea mansardei, este vorba de Ursa SF38 – produsul galben si Knauf Unifit 035 – produsul maro. Diferenta izolatiei oferite este cu circa 10% in favoarea Unifit, la un pret cu minm 20% mai mare. Aparent diferenta de pret este semnificativa, dar odata ce o sa lucrati cu sortimentele veti constata ca aceasta este perfect justificata. Daca observati grosimea materialelor dupa desfacerea rolei, densitatea lor, veti observa usor ca produsul Unifit este net superior. Are autoportanta foarte bunea genereaza mai putin praf, este mai usor de taiat, se aseaza mai bine pe structura si cel mai important lucru – izoleaza mai bine.

comparatie

Asadar pentru straturile de izolatie de 10cm, optam pentru produsul Unifit 035, desfacem rola, lasam materialul sa expandeze si il debitam la lungimea necesara. Utilizam acelasi cutit obisnuit, bine ascutit.

DSC_4147DSC_4150

Pentru minimizarea taieturilor si o asezare optima a straturilor de vata, debitam vata pe lungime la o grosime corelata cu spatiul dintre ancore, plus 1-2cm. Chiar daca asezarea nu este perpendiculara pe primul strat de izolatie, prin pozitionarea ancorelor in lateralul capriorilor se acopera atat partea de lemn cat si imbinarile stratului primar de izolatie. Vata este introdusa cu usurinta in spatiul oferit de profile, asezam fasie dupa fasie, aranjand cu atentie zona de imbinare a acestora, cat mai compact si nepresat.

DSC_4151 DSC_4154

 Continuam si pe zona superioara a tavanului, acolo unde spatiul disponibil este mai mare. Daca doriti, se poate umple mai mult golul respectiv unde ramane aer, dar nu este obligatoriu.

 

DSC_4157 DSC_4160

Am ajuns la ultimul strat de izolatie ce va avea o grosime mai redusa tinand cont de constrangerile de spatiu, 5cm de vata Ursa SF34. Punctez si aici calitatea sortimentului de vata, structura compacta, densa, incomparabila cu sortimentele universale, ieftine. De aceasta data asezam bucata de vata de sticla intre profilele CD, fasia de vata se autosustine foarte usor.

DSC_4162 DSC_4164

 

Urmeaza sa acoperim intreaga suprafata cu al treilea strat de izolatie.

 

 

DSC_4165 DSC_4167

 

Acolo unde avem straturi de 30cm de izolatie, multiplu de 10cm, ne permitem sa asezam cele doua straturi din vata Unifit.

         

DSC_4393DSC_4407

Dupa asezarea izolatiei urmeaza, in mod obligatoriu, aplicarea unei bariere de vapori. Este stratul necesar pentru a evita aparitia problemelor generate de eventualul condens ce ar putea sa apara in stratul de izolatie. Aplicarea barierei de vapori se face astfel incat suprafata sa fie perfect etansa. Prinderea barierei de vapori pana la asezarea placilor din gipscarton se face cu banda dublu-adeziva. De calitatea acestei benzi depinde usurinta si rezistenta fixarii. Asezam bucati de banda dublu-adeziva si lipim bariera de vapori realizata din folie de polietilena, armata, marca EJOT.

DSC_4168 DSC_4169

DSC_4323 DSC_4324

 

 

 

 

Atat pentru montaj cat si pentru o etansare a barierei, aplicam un cordon de acril pe intreg perimetrul camerei. Apasam bariera de vapori si aceasta se va fixa corespunzator. Latimea barierei de vapori este de 1,5m, prin urmare vom avea zone de imbinare ce se vor realiza prin suprapunerea fasiilor si etansarea cu o banda adeziva, simpla, din aluminiu etc.

DSC_4326 DSC_4328

DSC_4330

 DSC_4331

 

 

 

Dupa asezarea corecta a barierei de vapori se trece la fixarea placilor de inchidere a tavanului, placi din gipscarton de 12,5mm. Pentru fixarea placilor este nevoie de minim 2 persoane, daca nu chiar 3 insa cu putin ajutor din partea unor sisteme de fixare improvizate, reusim sa prindem prima placa pe pozitie.

DSC_4335 DSC_4336

Dupa fixarea tuturor placilor din gipscarton se taie perimetral bariera de vapri ce depaseste marginea placilor si se trece la chituirea rosturilor dintre placi si imbinarilor cu peretii. Utilizam banda de armare din fibra de sticla, autoadeziva. Se aplica prima mana de pasta de rosturi, iar dupa uscare inca o mana. Tot doua straturi de pasta de rosturi aplicam si pe capetele autofiletantelor. Finisarea tavanului se poate face direct cu amorsa si lavabila, sau se poate aplica un strat de glet de finisare, alegerea apartine fiecaruia.

              DSC_4338DSC_4337

La sfarsit nu imi ramane decat sa va urez spor la lucru si lucrari de calitate pentru confortul dvs.!

 

 


 

Vizualizari:7130

9 Comments on "Termoizolare mansarda II"

  1. Obiectiv,mansardarea podului. -tabla faltuita -astereala -grinzi 8*8 Cum ar trebui sa fie executata continuarea lucrarii avand in vedere ca nu exista posibilitatea (financiara )de a modifica cele 3 elemente de mai sus Va multumesc anticipat!

    • Inainte de toate trebuie vazut cat de mare este podul (inaltime la coama, inaltimi pe laterale) si posibilitati de compartimentare a spatiului, structura planseului dintre parter si pod. In functie de aceste elemene se poate face o analiza mai exacta, dincolo de structura si izolatia acoperisului. Sunt mai multe elemente de analizat.

      • Inaltime la coama=2,50 ;h laterale 1m ;latime la planseu =3,70m ;planseu de beton. posibilitati de compartimentare= 0.

  2. Dar care este diferenta intre SF34 si Unifit 035 ?

    • Sunt oarecum similare. SF34 am gasit doar in variata 2x5cm,, ceea ce este altceva decat un strat de 10cm. Discutia este legata si de posibilitatile de aprovizionare.

  3. Vata ursa SF38 100mm este 10.35 lei/mp in timp ce knauf Unifit o35 100mm e aprox. 18.5 lei/mp. Diferenta e mai mare de 20%, nu?

    • De apreciat atentia la detalii insa preturile difera dupa furnizori, referinta mea pentru acestea este astfel: SF 38, 84 lei rola iar Unifit 035, 110 lei rola. Evident ca sunt niste calcule aproximative, dincolo de acestea nu as recomanda SF38 pentru apreciez calitatea superioara a Unifit-ului 035.

  4. Ce faceti cu portiunea din stinga a geamului? In pozele postate de dvs. se vede cum, la deschidere, coltul loveste plafonul de rigips, nu?
    Multumesc.

Lasă un răspuns la Marian Anulează răspunsul

Your email address will not be published.


*