.................

Odata cu sfarsirea iernii, ca urmare a solicitarii unei cunoştinţe am mers să vedem de ce nu-i funcţioneză hidroforul. Acesta este instalat la casa aflată în mediul rural şi nelocuită pe durata iernii. Odată ajunşi acolo, am descoperit că era vorba de un sistem de hidrofor compact, amplasat într-un cămin chiar lîngă fîntîna. Am ridicat capacul căminului, adică o bucată de tablă rămasă de la acoperişul casei.

Am început prin a căuta semnele care să ne indice de ce era aşa de hotărît să nu-şi mai facă treaba şi acestea nu au întîrziat să se arate, în toată “splendoarea” lor, motiv de a vi le arăta şi vouă.  La prima vedere capacul cutiei de conexiuni este deformata iar carcasa motorului este afumată.

               

Cum diagnosticul de motor ars era clar, s-a realizat demontarea acestuia în vederea stabilirii celorlalte defecte.

Sa vedem care sunt  pagubele pricinuite:  capacul cutiei de conexiuni este deformat,  cutia de conexiuni este compromisă iremediabil,  elicea pentru răcirea motorului este topită,  flanşa motorului este crăpată. Toate acestea necesita inlocuire.

               

               

Am comunicat proprietarului cele două variante posibile de remediere a situaţiei, explicîndu-i avantajele şi dezavantajele fiecăreia dintre ele: una mai puţin costisitoare (refacerea sistemului hidrofor iniţial, prin înlocuirea componentelor defectate) şi una mai costisitoare (îmbunătăţirea actualului sistem hidrofor, prin transformarea sa dintr-unul cu pompă de suprafaţă, într-unul cu pompă submersibilă). A fost aleasă prima variantă.

Aşa că ne-am întors în oraş, am făcut cumpărăturile necesare, am revenit la “locul faptei”, am refăcut sistemul hidrofor precum în stadiul anterior (ba nu, mint! cel nou era mai curat), apoi am introdus apă sub presiune în instalaţia din casă. Nu pot spune că am fost surprins de ceea ce am descoperit cu această ocazie, dar nici bucuros: în casă, mai erau două “victime” ale apei care a îngheţat:  racord flexibil cu piuliţa olandeză crăpată si  robinet crapat de la bideu.

                 

Din punctul meu de vedere au fost realizate cîteva greşeli, pe care vă recomand să le evitaţi dacă nu doriţi să aveţi probleme şi implicit cheltuieli suplimentare:
- s-a optat pentru o pompă de suprafaţă,  variantă care aparent este mai puţin costisitoare fata de varianta cu pompă submersibilă; avantajul pompei submersibile este dat de fiabilitate si usurinta in exploatare;
- nu s-au luat măsurile de protecţie necesare legate de golirea instalaţiei de apă pe perioada cu temperaturi negative avand in vedere ca exista o expunere pe zonele neincalzite.

Sper că informaţiile de mai sus, precum şi de cele care vor urma, să vă fie de folos, iar atunci cînd veţi avea de făcut o astfel de alegere, aceasta să fie … “floare la ureche”

După o iarnă liniştită, înaintea căreia s-a golit apa din circuit, a venit şi primăvara. Tot printre “picături”, am reuşit să ajungem pe la “locul faptei” şi să repunem instalatia de apa în funcţiune. În concluzie, toată lumea era mulţumită: noi că ne-am făcut bine treaba, proprietarul că nu a mai avut pagube.

Nu a trecut multa vreme de la interventia la hidroforul nostru si proprietarul ne-a anuntat ca sistemul nu mai funcţioneaza.  După cîteva teste, suspiciunea s-a îndreptat spre supapa de reţinere a sorbului din fantînă. Avem sa constatam acest lucru dupa scoaterea acestuia impreuna cu intreaga teava de polietilena (PEHD),  se pare că axul supapei se afla intr-o poziţie anormală, s-a desprins şi nu-l mai ţine nimic la locul lui, axul supapei nu mai este acolo unde ar trebui să fie. Sorbul necesita inlocuire.

                     

Dacă tot a trebuit să umblăm la hidrofor, am zis că ar fi bine să profităm de această ocazie şi să aducem circuitului de apa cîteva îmbunătăţiri ce constau in urmatoarele: reamplasarea manometrului pentru o citire facilă a presiunii, adăugarea în sistem a unui filtru de sedimente – filtru cu cartuş lavabil, adăugarea unor robinete de separaţie a circuitelor, reamplasarea hidroforului pentru a obţine un spaţiu util necesar diversele operaţiuni de întreţinere a echipamentelor din acel cămin). De această dată, proprietara a fost de acord cu propunerea facuta si am plecat să facem cumpărăturile necesare.

A urmat demontarea hidroforului, l-am scos din cămin.

                

Ne-am pregătit sculele şi materialele necesare, de la cea mai mica cheie folosita la fitingurile, sorbul, filtrul si tevile de polietilena de inalta densitate (PEHD), toate sunt mai ceva ca la expozitie, isi asteapta randul la montaj.

                

Se monteaza noul sorb, acesta este prevazut cu supapa de sens pentru a preintampina golierea coloanei de apa si dezamorsarea pompei hidroforului.

                

Nici nu am terminat bine de introdus ţeava de aspiraţie în fîntînă, că din norii care ne ameninţau de ceva timp au început să ne mangie, timizi, cativa stropi de apa.

Ploaia se inteteste si isi vede nestingherita de dansul fiecarui strop de apa, fiind destul de rece ne-a obligat să ne concentrăm asupra lucrarilor, am remontat pe pozitie intregul ansamblu al hidroforului in caminul acestuia, intregind circuitul de alimentare cu apa al casei. A fost pozitionat hidroforul, s-au refacut imbinarile mufelor de compresiune pentru tevile din polietilena, s-a montat filtrul de sedimente, s-a refacut presiunea de aer si in sfarsit s-a  cuplat la reteaua de alimentare cu energie lectrica. Acoperim putul si constatam reusita lucrarii, alimentarea cu apa a circuitului functioneaza la parametrii nominali.

                

                          

În timp ce aşteptam un mic răgaz din partea ploii, s-au curăţat de piatră şi nisip sitele (perlatoarele) robinetelor din casă mai ales ca montasem în căminul hidroforului acel filtru de sedimente,  s-a verificat buna funcţionare a întregului sistem de alimentare cu apă al casei. Dat fiind ca ploaia nu ne lasa nici macar 5 minute pentru a ne strange sculele, in cele din urmă am plecat uzi leoarcă dar multumiti ca am reuşit să facem, din nou, o lucrare de calitate.

La final, cîteva sfaturi care să vă ajute să evitaţi greşelile făcute de alţii, greşeli din care intotdeauna trebuie să învăţăm si nu pe care să le repetăm:

- filtraţi întotdeauna apa obţinută din orice sursa si mai ales din cele necontrolate precum izvoarele, fîntînile, puţuri etc., în ciuda asigurărilor precum “eu beau apa asta de N ani şi nu am nimic”; pentru a afla ce filtre trebuie să folosiţi este absolut obligatoriu sa realizati o analiză completă a apei (fizico-chimică, biologică şi microbiologică) iar cu rezultatele ei mergeţi la un specialist în domeniu; calitatea apei nu este un lucru care ramane neschimbta si poate fi afectata de diversele activitati realizate la nivelul solului, atat l anivel individual cat si industrial, mai ales daca apa folosita este una foarte aproape de suprafata;
- căutaţi să folosiţi componente de calitate pentru instalaţii chiar dacă preţurile mici par mai atragatoare, lasand la o parte vorba “sînt prea sărac ca să-mi cumpăr lucruri ieftine!”, in majoritatea situatiilor componentele ieftine nu au caracteristicile declarate, au deficiente de ordin tehnic ce pot fi constatate doar ulterior, in exploatare iar rezultatul poate fi cel putin o cheltuiala inutila daca nu va afecta si alte componente ale instalatiilor ce poate ridica cheltuielile;
- fiţi adepţii instalaţiilor cît mai complete, mai fiabile, cat mai modulare, care să se poată modifica uşor şi în siguranţă atunci cînd doriţi să le faceţi îmbunătăţiri sau adăugiri;
- apelaţi la specialişti sau persoane care cunosc meserie daca dvs. nu aveti preciperea si sculele necesare executiei lucrarilor, va doresc sa evitati persoanele de tipul “nea Dorel”.

 

Vizualizari:26169

Tags: , , , , ,

82 comentarii on Reparatia unui hidrofor

  1. Florin Muresan-Grecu spune:

    Interesant articol, o sa i-l trimit cumnatului meu, ca el are la “conacul” sau de la tara o instalatie similara, poate i-o fi de folos vreodata.
    Multam’.
    Numai bine!

  2. andrei spune:

    Avem un hidrofor cu pompa de inox racordat la fantana, s-a stricat presostatul si am cumparat altul problema este ca merge in continu cand il bagam in priza.

  3. hincu mihai spune:

    Hidroforul functioneaza continuu, care ar putea fi defectul?

    • VYS spune:

      Cauzele pot fi mai multe, functionarea continua poate fi spre exemplu de la membrana din vasul hidrofor, sparta sau fara presiunea corespunzatoare de aer. Mai sunt si alte cauze dar trebuie verificate pe rand.

  4. barbulescu valeriu spune:

    De cca o saptamana, hidroforul nostru si-a accelerat ritmul de impingere a apei in instalatie. Daca dupa reparatia efectuata la inceputul anului (in perioada de garantie) pornea la presiunea de 1.8 bari si functiona continuu pana cand aceasta ajungea la 3, de unde scadea pe masura ce se consuma apa,in prezent umple instalatia cu porniri scurte, oprindu-se la valoarea de baza.
    Am incercat sa -i refac cursa initiala prin reglarea celor doua jiglere ale presostatului dar n-am reusit. Rog un sfat bun.

  5. claudiu spune:

    am o problema mare cu hidroforul.hidroforul este instalat in baie,deci vine apa din fantana pana in baie si din baie merge mai departe la casa.problema sta in felul urmator:daca deschid traseul ca apa sa mearga la casa hidroforul merge incontinuu,daca inchid traseul de la casa atunci se opreste dar la baie merge corect si e instalat pe aceiasi conducta care merge si la casa.m-am gandit ca undeva pe traseul catre casa sa se fi spart o teava sau sa aiba scapare mare de apa pentru ca trage apa fara sa se opreasca din functionare.oare teoria mea e buna sau mai pot fi si alte probleme?repet la baie merge hidroforul corect adica trage apa si se opreste dar daca deschid robinetul care merge catre casa merge intruna fara oprire.va rog un sfat!

    • VYS spune:

      In afara neetanseitatilor de pe circuitul spre casa, este totusi posibil ca hidroforul sa nu faca fata necesarului de apa total, cel din baia respectiva fiind destul de mic pentru a fi o problema. Daca hidroforul nu are o problema tehnica, ramane de inspectat traseul spre casa si analizata dimensionarea circuitelor inclusiv partea de pompare.

  6. danieltoma47 spune:

    Buna ziua,

    Am un hidrofor care functioneaza de cca 3 ani, fara sa-i fac vreo intretinere. Din cand in cand ii introduc aer in butelie, dar observ ca pierde din presiune, desi nu are pierderi de apa. Ma gandeam ca poate are pierderi pe la presetupa. Cum se poate schimba aceasta daca se gasesc piese de schim si unde ?

    • VYS spune:

      Pierderea de aer se datoreaza fie materialului membranei, fie neetanseitatii la ventilului pe unde se umple cu aer. Daca ar fi sparta membrana ai avea apa la ventil. Umplerea cu aer se face instalatia fara presiune.

  7. prelipcean mihai spune:

    Am un hidrofor care porneste abia dupa 2chiar 3minute dupa ce se termina apa.Odata ce porneste merge aprox.4 min.Ce e de facut?

    • m81 spune:

      Presinea de aer din butelia hidroforului este prea mica . In plus daca pompa este submersibila , supapa de sens din instalatie s-a defectat si sistemul trebuie sa se reumple de fiecare data . Este posibil sa intre in functiune sistemul de protectie termica al motorului la suprasarcina si sa dea aceste intreruperi .
      Recomanda de asemenea montarea de regulator de presiune de apa dupa hidrofor pentru uniformizarea presiunii in instalatie (se va regla la o valoare sub cea de minim a hidroforului .

  8. muresan alexandra spune:

    BUNA …CAND DAU DRUMUL LA APA LA ROBINET MERGE SACADAT SI FACE UN ZGOMOT CIUDAT CA SI CUM AR FI OBOSIT SA MAI CURGA ,APA ESTE IN FANTANA….CE AR PUTEA AVEA FIDROFORUL?

  9. stoica adrian spune:

    va salut! am si eu o problema cu hidroforul. Saptamana aceasta am constat ca este afectat de rugina in proportie de 90%, in sensul ca corpul pompe s-a macinat atat de tare incat a inceput sa se formemze mici gauri prin care tasneste apa, rezervorul la fel este distrus . In concluzie am ales sa il schimb. Problema este urmatoarea: Luciul apei este undeva la 20 m, iar hidroforul anterior avea la specificatii inaltimea de aspiratie 25m, iar acesta nu reusea sa aduca presiunea pe instalatie pentru a se opri. Atunci in locul sorbului i-am pus o pompa sumersibila si problema s-a rezolvat. Acum intrebarea mea este daca cumpar un rezervor de 25-50 de l si un presostat oare va reusi doar pompa sa aduca presiunea necesara pe instalatie? Precizez ca acet sistem alimenteaza o casca cu parter + un nivel 2 bai una la etaj si 1 bucatarie. Ce m-ar mai interesa ar fi fiabilitatea. Cineva mi-a recomandat sa iau un hidrofor mic, cel mai mic sa il leg cu pompa sumersibila , prin urmare acest hidrofor sa ajute si el la pompare. Va multumesc si sper sa intelegeti problema mea

    • VYS spune:

      Pompa va realiza presiunea pe care o stie si este deasemenea reglata la presostat. Rezervorul de apa asigura doar un volum de apa necesar pentru o perioada ‘x’ de timp, pana atunci cand scade presiunea la minimul reglat. Din acest punct de vedere, pompa va fi mai protejata daca are un rezervor de apa mai maricel, care sa asigure o rezerva suficienta de apa. Eu as alege rezervorul de 50 L.

  10. arestide spune:

    Buna,
    Am si eu o problema cu hiroforul, merge continuu dar nu mai decupleaza la aprox 3-3,5 bar. Apa la robineti curge cu presiune normala deci nu scade in timpul folosirii. Ma poate ajuta cineva?

    • VYS spune:

      “Am si eu o problema cu hiroforul, merge continuu dar nu mai decupleaza la aprox 3-3,5 bar.”
      Puteti detalia afirmatia anterioara? Nu imi este clar.

      • D-le Arestide aveti probleme cu presostatul . Racomand sal schimbati ( 35 -60 ron ) si atunci totul va functionma normal .
        Recomand : Toate reglajele de la presostat
        1. Reglarea Presiunea de pornire motor pompa se face cu instalatia scoasa de sub presiune ( golita instalatia de apa )
        2. Presiunea de oprire motor pompa se face tot cu instalatia scoasa de sub presiune ( golira instalatie apa )
        Mult succes !

  11. simi spune:

    Buna ziua motorul merge in continu dar nu trage apa si nu se poreste l-am lasat putin sa nu se arda ;care ar fi problema?

  12. iulian spune:

    Buna Ziua.In promul rand Felicitari pentru topic.
    Am si eu o intrebare la specialistii dupa acest topic va rog.Urmeaza a-mi achizitiona un Hidrofor si inainte sa fac ca tamplarul sa masor de 2..3 ori inainte sa tai.Vad ca sunt mai multe feluri,modele etc de hidrofoare.Am vazut ceva interesant si nu stiu daca o fi bun?o fi mai bun cel cu bazin?Este vorba despre acest Hidrofor: http://www.vendaria.ro/Product.....tKey=87790 . Va rog mult a-mi spune avantajele acestui hidrofor si deasemeni si dezavantaje. Va multumesc mult.

  13. Gigel spune:

    Buna ziua,am patit si eu ca si “Simi”,am facut amorsarea,dar nu se intampla nimic(pompa invarte,dar nu trage deloc).Daca ar fi pompa defecta ar mai invarti?Multumesc.

  14. puiu spune:

    domnilor,am schimbat pompa jar submersibila cu condensator integrat cu una jolly,cu tablou de comanda,in care se afla condensatorul.in instalatie exista si un presostat electronic,montat inaintea tabloului pompei.chestiunea este ca la cuplarea sursei electrice,indiferent daca deschid robinetul,pompa incepe sa functioneze.subliniez,fara a iesi apa.am verificat teava si cuplajul la pompa si nu sunt scurgeri de apa.stie cineva cam ce ar putea sa fie?multumesc

  15. dragos spune:

    va salut
    dupa 12 ani me functionare perfecta a hidroforului din iarna a inceput sa faca figuri
    daca dadeam drumul la robinet incet hidroful pornea 2 secunde. 2 secunde se oprea. si tot asa. desigur apa la fel curgea
    ok am schimbat bazinul
    ce sa vad, la fel face si acesta

    spuneti-mi care pot fi cauzele si ce pot face

    va multumesc foarte mult

    • VYS spune:

      Rezervorul se schimba numai daca este corodat pe interior. In rest se schimba membrana, presostatul sau supapa de sens inclusa in sorb sau nu, interior pompa etc.

  16. simi spune:

    Buna ziua am cumparat o membrana de 24 l la un bazin de 20 l si umarul este mai mic si nu etanseaza apa cind strang capacul ;trebuia sa iau una mai mare ptr ca pe cea veche nu scrie nimic ;hidroforul este modelul EinhellBG-WW 1140 NN; va multumesc

  17. ady spune:

    Buna seara! Am si eu o problema la hidrofor si anume ca pierde apa pe la simeringul de la axul motorului (la intrarea in pompa) . Cum as putea sa-l schimb daca se gaseste in comert si daca imi trebuie o anumita dimensiune sau e o dimensiune stas ? Va multumesc!

    • VYS spune:

      Simeringul are o dimensiune exacta si trebuie demontat pentru a vedea exact de care este. Nu sunt universale. Daca nu cunoasteti tipul si dimensiunea acestui din cartea tehnica, desfaceti-l si mergeti cu el la un magazin de profil.

  18. Buna ziua, va deranjez si eu cu o intrebare. Am un hidrofor de 3-4 ani(nu stiu modelul sau capacitatea) si are probleme. Nu mai lucreaza ca un hidrofor sa traga apa in vas si la anumit timp sa umple acel vas. Lucreaza ca o pompa pe direct, cum dau drumul la robinet pleaca hidroforul si vine apa in “socuri” sa zic asa, adica nu e fluenta si parca cineva ar opri si proni hidroforul la 3-4 secunde simultan cu “socurile”. Multumesc frumos pentru atentie ! Sa aveti o zi buna!

  19. Multumesc frumos pentru raspuns, o sa mesteresc la el. Multumesc!

  20. gmb spune:

    Am un an de cand folosesc hidroforul(cu butelie de 20 L) pt udat in gradina fara nici o problema, in toamna trecuta l-am pregatit de iarna (scos apa, decuplat de la tensiune etc.), anul acesta de curand l-am umplut cu apa, conectat la retea, verificat perna aer, la fiecare folosire dupa 7-8 porniri ale pompei imi sare siguranta(automata de 25A) de la tabloul electric, daca ridic imediat siguranta iarasi o decupleaza, de-abia dupa o pauza de cateva zeci de minute il pot refolosi, dar cu aceleasi simptome, aveti vreo idee care ar fi problema?

  21. Sorina spune:

    Multumim pentru sfaturi, insa la cine as putea apela pentru a se ocupa de reparariile unui hidrofor? Va multumesc.

  22. CALIN spune:

    De 2 saptamani mi-am montat un hidrofor care imi alimenteaza 2 chiuvete si o masina de spalat ! Specific ca hidroforul este din inox si nu are bazin de umplere ,i-am facut doar amorsarea intr-un vas de cca 250 ml ce il are hidroforul ! Am o presiune foarte buna la ajungerea apei in chiuveta DAR nu stiu de ce chiar daca nu este pornita apa nicaieri , chiar si peste noapte, se cupleaza foarte des ramanand in functiune maxim 5 minute dupa care se opreste , cam peste 1 ora sau 3 ore depinde cand il apuca, iar porneste , am verificat daca pierde pe undeva apa dar nu am observat nimic, pe conducte totul este uscat ! care ar fi problema la el ? va spun este nou , doar de 2 saptamani este pus in functiune, si in prima saptamana a functionat perfect ! Astept raspunsuri ! va multumesc !

  23. adrian spune:

    Buna ziua,
    Am instalat un hidrofor Tricomserv cu ejector, pompa 1500 W, vas 100 L intr-o fantana de 22,3 m adancime (inclus 3,5 m de apa). Sub ejector a fost montat o supapa sens si un sorb mecanic (nu din acela cu sita). Sunt 2 probleme pe care le-am intalnit si tot persista: La un reglaj al presostatului de (Po-1,5 si Pp-3), la robinet curg apox 20-15 L si apoi se opreste, iar dupa un timp(1-2 sec) porneste si pompa hidroforului sa traga apa si incepe din nou la robinet.
    1. Banuiesc ca normal ar fi ca presostatul sa declanseze pompa, inainte de a nu mai avea apa la robinet?
    2. Este normal ca pompa sa porneasca dupa ce au curs 20-25 L(tinand cont ca vasul e de 100 L) ?
    Multumesc frumos de lamuriri.

    • VYS spune:

      Este verificata presiunea aerului in vasul hidrofor?
      Cantitatea de apa din vasul hidrofor nu are cum sa fie 100L in nici o situatie. 100L este intregul volum al rezervorului din care perna de aer ocupa cel mai mare spatiu. Pare destul de mica acea cantitate de apa totusi.
      Pompa porneste cand se atinge presiunea minima setata, volumul de apa fiind o consecinta. Atentie, reglajele de presiune se fac cu instalatia descarcata!

  24. adrian spune:

    Multumesc pentru raspuns. Nu cred ca s-a verificat presiunea aerului din vas, doar s-a mai eliberat aer apasand pe ventil pana cand manometrul indica 1,5 bar.
    Din ce am mai gasit pe net, cu anumite reglaje ale Po (1bar) si Pp (3bar), V util de apa ar ajunge la 50 L, dar voi incerca..
    O sa tin cont de golirea instalatiei si apoi sa facem reglajele, deoarece pana acum cred ca totul s-a facut dupa amorsare, cu instalatie plina.
    Pe de alta parte, puteti sa-mi spuneti daca folosirea celor 2: supapa de sens cu arc + sorb cu supapa mecanica (nu cel cu sita) poate dauna cumva performantelor de absorbtie a hidroforului ?
    Multumesc,

  25. Bogdan spune:

    Buna ziua,

    Am cumparat un hidrofor cu un motor de 1100 W cu vas de 50 l anul trecut, totul a mers perfect pana acum o saptamana.

    Sistemul este cu vas tampon, adica o pompa subersibila trage apa din put (de la 40 m adancime) intr-un vas tampon de 150 l, iar de acolo trage hidroforul si alimenteaza casa. Vasul tampon are montat un plutitor care actioneaza pompa din put.

    Am avut probleme cu pomapa din put si o saptamana nu am folosit hidroforul, cand am remediat problema cu pompa, am amorsat hidroful si …problema!. Motorul merge o secunda sta o secunda, pe manometru, atunci cand pleaca presiunea creste brusc la 2.8 bari, presostatul opreste motorul, atunci cand se opreste presiunea scade la 1 bar si iar porneste brusc. Iar acest on/off continua. Am verificat presiunea din butetile are 1.5 bari, daca apas pe ventil nu iese apa…
    De asemena am obervat inainte sa se defecteze ca hidroforul pornea cam des, la o tragere de apa la toaleta pornea.

    Care ar putea fi defectiunea? Ce sa verific? Sa desfac butetila sa verific perna de aer?

    Multumesc
    Bogdan

  26. Dragos spune:

    Buna ziua,
    mi s-a defectat valva (filetul) de la vasul hidroforului. De unde as putea sa cumpar?

  27. RELU spune:

    Hidroforul meu nu se mai opreste. Cum reglez presosttul? Multumesc.

  28. alex spune:

    Pentru veriicarea membranei din vasul de exapnsiune am facut un video, in care va arata cum iti poti schimba singur membrana si cum iti dai seama daca este sparta
    http://youtu.be/NnpdlFDUunI spor la treaba

  29. Nicolae spune:

    Buna ziua,am un hidrofor de de 7 ani i-am schimbat sapt trecuta presostatul,rezervorul si acum nu se mai opreste.Cand il scot din priza , presiunea indicata este 2.3 atm.dar nu mai declanseaza la oprire.Multumesc

  30. Marius spune:

    Buna seara !
    Unde gasesc sa cumpar flansa de motor care e sparta asa ca in pozele postate de dvs ?
    Multumesc anticipat !

  31. virgil spune:

    Am si eu un hidrofor care pân? acum a func?ionat normal timp de trei ani cu mici remedii si schimburi de perna de aer dar de ceva timp nu mai salta presiune mai mult de 1,5 dar era sa uit ca înainte de asta a tras putin nisip nu stiu de ce pentru ca sorbul este la distan?? fa?? de fundul apei ?i de atunci nu mai salt? presiunea. M? pute?i ajuta cu un raspuns! Mul?am

  32. Ciprian spune:

    Buna seara.
    Am un hidrofor Cystal achizitionat de 4 ani la care i-am inlocuit presostatul. Noul presostat m-a costat 40 de lei si este produs in Italia. Nu am umblat absolut deloc la reglajele presostatului, l-am folosit cu reglajul standard (1,8 bar pornire; 3bar oprire). Dupa 3 saptamani de functionare normala, am constatat ca hidroforul nu se mai opreste, pompa este dezamorsata, iar presiunea indicata pe manometru este 3,5bar. Dupa ce am desfacut capacul presostatului am constatat ca piulita surubului mic de oprire era desfiletata si arcul juca pe ax. Am strans piulita, am reglat presiunea de oprire la 3bar, a functionat normal o saptamana dupa care am constatat ca apa la robinet venea cu goluri de aer, presiunea era de data aceasta la 3,1bar si hidroforul nu se oprea, fapt pentru care l-am tras din priza. Presiunea de aer in membrana este 1,5bar.
    Care ar fi cauza?

    • alex spune:

      Probabil de la sorb,a ramas pe deschis.Presiunea din vasul de expansiune inpinge apa inapoi in fantana.Scade presiunea si din cauza asta porneste.

  33. Ciprian spune:

    Alex, ideea e ca hidroforul nu se mai opreste. El merge continuu. Joi a mers sigur 2 ore fara sa se opreasca…

  34. ciprian spune:

    Sa va spun ce problema am avut la hidrofor, poate foloseste cuiva vreodata… Garnitura de cauciuc din piulita presostatului care se prinde in niplul care iese din pompa hidroforului, mi.a obturat iesirea apei din pompa catre membrana presostatului astfel in cat in presostat nu mai intra deloc apa ca sa faca presiune sa faca presostatul sa lucreze. Am inlocuit acea garnitura de caucuic cu una de hlingherit facuta manual. In cele din urma hidroforul meu functioneaza normal, asta dupa ce am verificat si sorbul si clapeta de sens de la sorb, care bineinteles era amorsat… Am crezut initial ca este fisurata membrana presostatului, desi am verificat.o acum o saptamana si am fost tentat sa cumpar un alt presostat. Multumesc pt sugestie Alex! Numai bine tuturor prietenilor de aici.

  35. ADRIAN spune:

    buna ziua,
    am si eu un hidrofor si are urmatoarele probleme – cand are consum (moderat)de apa scade presiunea sub 0,5 bari, daca opresc consumul ridica pres la 3 bari si se opreste,cand dau drumul se intampla acelasi lucru.
    are cineva o idee?

    • Ciprian spune:

      mariti presiunea de pornire a hidroforului. acest reglaj de marire a presiunii la pornire se face din presostat, mai exact strangeti(infiletati) piulita surubului lung cu arc mai gros de pe presostat.
      scoateti hidroforul din priza, demontati capacul presostatului, goliti de apa butelia hidroforului si apoi strangeti acea piulita cam 3-4 ture si vedeti la ce presiune de pornire ajungeti. mai strangeti piulita daca este nevoie sa ridicati presiunea(ar fi indicat sa porneasca intre 1,5 si 1,8bar). presostatul are 2 tije cu filet si arc de reglaj: unul lung pe mijloc si arc mai gros si unul scurt in dreapta jos cu arc mai subtire. il actionati pe cel mare.

      • ADRIAN spune:

        multumesc, dar nu stiu daca am fost explicit, dupa ce dau drumul la robinet scade de la 3 bari si nu mai trage decat foarte putina apa, eu presupun ca s-a stricat poampa, imi este greu sa dau vina pe presostat!
        astept alte idei!

  36. Marian spune:

    Salut si mult respect mesterilor ce au creat acest forum, as avea si eu cateva intrebari, dupa ani de zile de chin cu membrane, vase de expansiune si presostate ce mi-au mancat zilele, imi pare rau ca abia acum am gasit acest forum.
    Deci, am o electropompa dab jet 151m 1,1kw, vas expansiune varem 40l. Hidrocontrol brio 2000m. pe un put normal de 10m. pana la apa si aprox. 30m pana la centrala baie chiuvete,. Acum, fata de toate aceste obiecte am un mare discomfort pe centrala expres pe apa calda, desi am supapa unisens si toate nebuniile pe centeala cand pleaca hidroforul imi da soc cu apa rece in apa calda la dus, o reala placere mai ales iarna, am ridicat presiunea de aer in vas la 2.2 pentru a avea o presiune mai constanta si am reusit, numai ca hidrocontrolul cupleaza acum la 2 atm si decupleaza la 3.8 nu o pot regla deloc fiind electronic degeaba am incercat pe potentiometrul din interior ca nu vrea, e din cauza presiunii prea mari banuiesc in vasul de expansiune.
    Intrebarile mele sunt:

    1. Este presiunea de aer foarte mare de 2.2 bar in vasul de expansiune comparativ cu sistemul pompa vas care il am?

    2. Pot monta un regulator de presiune a apei pentru a o scade in instalatia casei si a fi mult mai constanta? Pt a numai avea acel soc de apa rece si pt ca mi-e teama sa nu imi deterioreze centrala, bateriile, racordurile la 3.8 atm. Si daca se poate monta regulatorul va rog sa imi spuneti unde sa il pun si la ce presiune sa il reglez, cam care ar fi optima?

    Cam astea sunt ofurile mele, multumeec anticipat!
    Dupa vreo 4 ani de chin inca nu am reusit sa rezolv toate problemele si investitiile nu au fost deloc usor de suportat :( ferice de cine locuieste la bloc;)

    • lilu spune:

      Trebuie avut grija cum e pozitionat vasul hidrofor fata de ramificatia apa calda/apa rece. Daca apa din vas are o cale directa spre robinet fara sa treaca prin sistemul de incalzire (centrala), atunci te poti trezi cu apa rece la robinet de apa calda.

  37. Marius spune:

    Va salut am un hidrofor de 3 ani de cateva zile cand porneste scoate un sunet ciudat (cum at fi un rulment ne uns )si Mai rau s a oprit de tot si nu Mai porneste

  38. Emanuel spune:

    buna ziua. as avea si eu o problema cu hidroforul. mentionez ca este un tricomserv 1100W iar pompa este la 21 m adincime.
    problema ar fi: atunci cind il pun in functiune nu pod da drumu la apa foarte tare, se dezamorseaza foarte des

    • VYS spune:

      Dezamorsarea implica verificarea zonei de aspiratie, de la pompa pana la zona cufundata in apa. Fie imbinari daca exista pe acest tronson de teava, fie sorbul ce poate avea o supapa integrata etc.

    • VYS spune:

      Dezamorsarea implica verificarea zonei de aspiratie, de la pompa pana la zona cufundata in apa. Fie imbinari daca exista pe acest tronson de teava, fie sorbul ce poate avea o supapa integrata etc.

  39. Edy spune:

    Va salut, am si eu o problema cu hidroforul socrilor. De 2 zile nu m-ai porneste. Suspectez ca ar fi de la presostat, dar nu stiu cat de complicat este sa il schimbi. Marturisesc ca nu am mai facut acest lucru vreodata, si mi-e sa nu fie vreun risc de explozie ceva. Un sfat ar fi binevenit. Multumesc mult.

  40. BELU spune:

    Va multumesc pentru sfaturile compepente pe care le oferiti.
    Am montat pe o butelie de 80l. o pompa Dab cu ejectie care, surprinzator, a functionat bine doar 4 ani. De putin timp zgomotul produs in functionare a crescut si a devenit mai “ascutit”.
    Imediat ce dau drumul unui consumator porneste si hidroforul. Presupun ca trebuie schimbati rulmentii si daca tot intervin acolo voi schimba si presetupa. Intrebari:-Se poate demonta doar motorul de pe flansa? Se gasesc presetupe pentru Dab cu ejector? Care este opinia dumneavoastra?

  41. Mihai spune:

    Ce cheie se poate folosi la strangerea fitingurilor PEHD, in caz ca strangerea manuala nu e de ajuns, sau fitingurile sunt in locuri cu acces dificil?

  42. Mihai spune:

    Buna seara. Am tot citit pe pagina aceasta toate defectele si nu am gasit defectul care a aparut la mine.M-ia scazut presiunea de aer in rezervor .Cind dau drumul la robinet iese apa cu bule de aer .Am schimbat membrana din el si tot asa face.Cind bag presiune de aer imi creste presiunea si in circuitul de apa,cea ce nu ar trebui.Se poate un sfat,si ce este de facut.

  43. miquel spune:

    Mihai, daca tragi aer mai mult in plamani nu iti expansioneasa cutia toracica? Asa si cu presiunea ce o bagi tu in butelie, e normal ca aceasta sa transmita catre circuitul de apa debitul respectiv marit, despre bulele de aer ce iti apar la robinet, verifica presiunea in vasul de expansiune al hidroforului, vezi sa nu fie foarte mare, un maxim 1.8 bar e ultra suficient, daca si la valoarea asta iti vine apa cu bule vetifica intreaga retea de la hidrofor la robinet sa nu ai vreo teava sparta sau alta problema, toate bune ;)

  44. Mihai spune:

    Im cer scuze dar poate nu am scris pe inteles.Deci cind bag aer in balon el intra si in circuitul de apa in acelasi timp.Prima data cind am pus membrana a fost ok,dar in ultima perioada a inceput apa sa curga cu bule de aer,si mi-am dat seama ca ceva nu este in regula Am oprit hidroforul ,l-Multumescam descarcat de presiunea de apa si cind am controlat presiunea de aer era 0.Daca ar fi vreo fisura pe undeva pe circuit ar curge apa,dar nu este.

  45. Mihai spune:

    Im cer scuze dar poate nu am scris pe inteles.Deci cind bag aer in balon el intra si in circuitul de apa in acelasi timp.Prima data cind am pus membrana a fost ok,dar in ultima perioada a inceput apa sa curga cu bule de aer,si mi-am dat seama ca ceva nu este in regula Am oprit hidroforul ,l-am descarcat de presiunea de apa si cind am controlat presiunea de aer era 0.Daca ar fi vreo fisura pe undeva pe circuit ar curge apa,dar nu este.Multumesc

  46. mirel spune:

    Buna ziua.Am si eu o problema cu hidroforul si va cer un sfat:am inlocuit membrana din vasul de expansiune cu una noua(20 litri)si dupa ce bagam aer prin ventil aerul iesea pe la flansa care strange gulerul membranei.Am demontat din nou flansa si am constatat ca gulerul membranei a scapat de la flansa si a intrat cu totul in vas.Am repetat operatiunea inca de 2 ori(m-am gandit ca poate nu am strans egal cele 6 suruburi) dar am patit acelasi lucru.Abia apoi cand am comparat membrana cu cea originala am constatat ca gulerul acesteia este mai mare ca la cea noua(are aproape 20 mm fata de 15 mm cat are cea noua).Am cautat in magazine dar nu am gasit decat tot ca cea pe care am cumparat-o si mi s-a spus ca nu o sa mai gasesc ca cea originala.Mentionez ca hidroforul este Einhell cu capacitatea vasului de expansiune de 20 L.Aveti vreo solutie la problema mea(in afara de aceea de a schimba vasul,hidroforul fiind relativ nou,cca 3 ani)?Va multumesc.

  47. RARES spune:

    Cum pot sa desfac pompa de la hidrofor ca sa schimb simeringul?

  48. Manole spune:

    Buna ziua.As avea o intrebare: Detin o submersibila Wasserkonik wk 2400-80 si un butoi de bere special conceput cu redus de 1 tzol pentru a-l folosi ca vas de expansiune,piesa de 5 cai,manometru,presostat si ventil auto introdus in reductie de 1/2. Intrebarea mea este urmatoarea: DUPA CE CUPLEZ TOATA INSTALATIA(TOATE PIESELE CE VI LE-AM SPUS MAI DEVREME URMEAZA SA LE ASAMBLEZ)TREBUIE SA BAG AER IN BUTOI PE LA VENTIL SAU ESTE DE AJUNS AERUL REZULTAT DE LA PRESIUNEA APEI CE VINE CAND IMPINGE APA SUBMERSIBILA? DACA TREBUIE SA BAG AER ATUNCI SPUNETI-MI CAM CAT SA BAG SI CAND(INAINTE DE A PUNE IN FUNCTIUNE POMPA SAU DUPA). MENTIONEZ SI FAPTUL CA PRESOSTATUL ESTE REGLAT LA 1.4 PP SI 2.8 PO. MULTUMESC

    • rotice spune:

      pentru a putea folosi acel butoi de bere precum un vas de expansiune mai averi nevoe se o “camera” in interiorul acestuia pe care o vom umfla astfel in cat la presiunea exercitata de apa isi va micsira volumul si va fi inlocuit cu apa

      • Manole spune:

        Dnul Rotice……nu este nevoie de nici o camera/b??ic? etc deoarece la un hidrofor cu butoi de bere presiunea aerului intra in contact direct cu apa fara a mai avea nevoie de b??ic? de gum a?a cum este intr-un vas de expansiune normal!!!

  49. mihai spune:

    Am inlocuit membana din vasul de expansiune, problema este ca motorul porneste , face presiune dar trece de peresiunea pentru care era reglat adica trece de 3 atm eu l-am lasat pana la 4 atn si l-am scos din priza, presiune in vas este de 1,5 atm cu robinet deschis, sugesti care ar putea fi problema? nu am umblat la presostat inainte cupla la 1.5 si se oprea la 3, a functionat o zi cu membrana sparta! Sa se fi dereglat presostatul?

    multumirii

  50. laurentiu spune:

    Buna ziua,

    Am o problema la un hidrofor Braco cu rezervor de 50L.
    Am demontat pompa de pe bazin si am descoperit ca in interior rotorul era blocat – atingea in partea fixa.
    Se pot inlocui piesele respective? De unde le pot cumpara? Nu imi dau seama cum sa scot rotorul de pe axul motorului. Puteti sa ma indrumati?

    Multumesc anticipat,
    Laurentiu

  51. Flavius spune:

    Buna ziua,

    Am un hidrofor la sat care e folosit doar la sfarsit de saptamana si sapt trecuta nu a mai vrut sa porneasca, primeste curent, face un zgomot (baraie) dar nu porneste. Ce-i de facut? Sa-i schimb condensatorul de la pornire?
    Multumesc pt ajutor.

Lasă un răspuns