Renovare baie bloc


Ca la orice lucrare de renovare, totul incepe cu un chef maxim de munca, dorinta si inevitabilele lucrari de demolarea a tot ce nu ne mai este de folos. Primul pas este eliminarea finisajului vechi, faianta ce se tine mai bine sau mai putin bine pe pereti. In cazul nostru, fiind destul de veche, pe alocuri existand si alt model de faianta, s-a putut desface fara prea mult efort. Ne sunt utile un ciocan, o dalta si pe alocuri un rotopercutor pe care il vom folosi cu atentie pentru a nu strica prea mult din pereti si a afecta structurile mai mult decat avem nevoie. Demolarea /desfacerea finisajelor si obiectelor sanitare este o operatiune destul de simpla insa nu poate fi facuta chiar fara a avea un plan. Daca demolam mai mult decat trebuie sau nu tinem cont de anumite detalii, putem sa complicam destul de mult lucrarea. Cert este ca aceasta etapa este una destul de murdara, inhalam mult praf, ne julim mainile, fara sa vrem praful ajunge si in alte camere iar molozul rezultat trebuie carat la platforma pentru deseuri din constructii sau uneori chiar la groapa de gunoi. Incet, incet, baia devine golasa.

Odata desfacute obiectele sanitare vechi, molozul strans si carat, este timpul sa incepem lucrari de reconstructie. Pentru inceput avem de reparat cateva zona unde tencuiala veche s-a desprins de pe zidarie, in cazul nostru aceasta este din blocuri de BCA. Pentru repararea stratului de tencuiala vom achizitiona din comert un sac de liant de tip multibat si nisip. Preparam tencuiala si o aplicam manual cu ajutorul mistriei si a unui dreptar. Cat timp se usuca zona tencuita trecem la realizare mastii pentru instalatii, cunoscuta si sub numele de ghena.

Ghena pentru instalatii s-a realizat pe o structura din profile metalice pentru gipscarton, s-au utilizat profile de tip CD60 si UD30. S-a schimbat tronsul scurt de scurgere a apei de la lavoar, utilizand teava pentru canalizare interioara cu diametrul de 50 mm iar pentru modificarea instalatiei de alimentare cu apa rece si calda s-a utilizat teava din polipropilena (PPR) cu diametrul de 20 mm. Cu aceasta ocazie au fost mutate si apometrele, din lateralul ghenei in zona din spatele lavoarului, pentru a nu deranja privirea.

S-a achizitionat noua cada de acril, aceasta are dimensiuni potrivite spatiului disponibil, dimensiunea este 150 cm x 70 cm. Pentru sustinere se vor utiliza doi suporti metalici insa deoarece nu am incredere in rezistenta acestora, vom pozitiona suplimentar cateva blocuri din BCA recuperate de la vechea ghena de instalatii. Pentru a avea o fixare buna a blocurilor de BCA am utilizat spuma poliuretanica. S-a avut grija ca inainte de aceasta operatiune sa umplu cada cu apa (motivul este simplu, cada plina cu apa nu va fi miscata de pe pozitie de eventuala expandare a spumei poliuretanice). Totodata s-a inchis si partea frontala a ghenei, pentru aceasta am utilizat gipscarton rezistent la umiditate, placile verzi cu grosimea de 12,5 mm.

S-a montat noua fereastra ce asigura aerisirea spatiului, s-a folosit o fereastra din PVC cu geam termoizolant standard. Dupa montarea ferestrei incepem placarea cu faianta, un model care mi-a placut si care imita oarecum mozaicul. Lipirea placilor de faianta avand dimensiunea 45 x 33 cm s-a realizat cu adezivul Ceresit CM11. Placarea cu faianta s-a realizat mai greu in zona unde avem cada montata, a trebuit sa fiu ceva mai atent pentru a nu o deteriora in mod iremediabil. Cada de baie a fost inchisa tot cu o structura de profile metalice si gipscarton rezistent la umiditate.

Ne mutam in partea de acces in baie, eliminam usa veche avand grija sa nu spargem prea mult din peretele subtire de BCA. Pregatim golul de usa prin eliminarea tuturor materialelor neaderente si slab rezistente, masuram spatiul disponibil si mergem sa cumparam o usa noua. Atentie la masurarea golului de usa, acesta trebuie sa fie cu cativa cm mai mare decat dimensiunile tocului pentru a avea spatiul necesar pentru fixare. Vom monta noua usa din MDF, fara prea multe probleme, utilizand doar metoda de fixare cu spuma poliuretanica.

Continuam lucrarile cu placarea suprafetei, baia incepe sa prinda contur insa mai este de munca, zona de intrare va avea nevoie de lucrari suplimentare inainte de placare.

Pe doua portiuni de perete, in stanga si in dreapta accesului in baie, avem aplicata o vopsea ce adera foarte bine la perete, motiv pentru care am hotarat sa fac o placare cu gipscarton, tot pe structura metalica. Vom pierde cativa cm pe fiecare perete insa evitam o munca de sclav. Dupa realizarea structurii si prinderea placilor de gipscarton, pozitionam noul calorifer de tip port-prosop ce are dimensiunile 50/100 cm. Am uitat sa va spun ca in interiorul structurii am pozitionat si tevile de tur si retur aferente caloriferului.

Cu aceasta etapa, frontul de lucru este deschis total, placam toti peretii utilizand acelasi adeziv si fara a amorsa placile de gipscarton. S-a curatat faianta de orice urma de adeziv, inclusiv pe rosturile dintre placi. Aceasta operatiune trebuie facuta de preferinta inainte de a se usca adezivul in exces, altfel va fi mai greu de indepartat. Faianta este spalata, usile de vizitare din PVC au fost montate, urmeaza aplicarea chitului de rosturi pentru faianta, culoarea acestuia este alba. Deasemenea, pentru tavan s-a optat pentru lipirea unor placi decorative din polistiren. Pentru a lipi aceste placi s-a folosit un adeziv dedicat, acelasi produs fiind utilizat si pentru lipirea baghetei pe zona de imbinare tavan-pereti. Se monteaza si aplica iar pe zona de imbinare cada – faianta se aplica un cordon de silicon alb. La final, pe pardoseala s-a aplicat gresia ce are o nuanta potrivita cu parchetul de pe hol.

Se face curatenie generala, se indeparteaza toate sculele si materialele ce nu se mai folosesc si trecem la pozitionarea mobilierului si obiectelor sanitare noi. Mobilierul este realizat din PAL,  din 3 piese: corpul lavoarului, corpul cu polite si oglinda iar langa vasul de WC avem un corp de tip soldat. Suntem la final de lucrare, baia noastra este total schimbata, are un aspect placut si chiar suntem multumiti de rezultat. Una peste alta, amenajarea a costat circa 1000 Euro fara a include manopera pasionala, doar din acest motiv mesterim!


Autor:  Catalin, Bucuresti

35 Comments on "Renovare baie bloc"

  1. Bine v-am gasit. Foarte frumos lucrat si o descriere amanuntita a activitatilor, de mare ajutor pentru toti cei care doresc sa-si renoveze baia.
    Sa aveti o primavara frumoasa plina de impliniri, realizari si inspiratie. Cu stima,

  2. Felicitari pentru tot ceea ce faceti. Va rog frumos daca-mi puteti da un sfat cu adevarat folositor: mi-a aparut in baie o pata de umezeala (in tavan-deasupra chiuvetei) am spalat cu clor dupa care a reaparut. Am folosit deasemenea si o solutie antimucegai (din reclamele de la televizor) dar nu mi sa parut foarte buna.Exista vreo solutie eficienta? In al doilea rand doresc sa-mi vopsesc tot apartamentul acum in primavara si nu stiu ce vopsea sa folosesc din multitudinea existenta pe piata. Doresc o vopsea de calitate alba si sa permita respiratia peretelui. Multumesc anticipat.

    • La ce etaj locuiti? Pata respectiva trebuie sa aiba o cauza si primul pas este aflarea acestei cauze. Ulterior se pot lua masurile necesare pentru eliminrea problemei, cauza si efect. Dati-ne mai multe detalii despre aceasta problema.
      Legat de vopseaua lavabila, din start va spun ca povestea cu respiratul peretilor trebuie uitata. Este mai putin relevanta.

  3. Florin Muresan-Grecu | 1 martie 2013 at 18:05 | Răspunde

    Foarte frumoasa lucrarea. Sincere felicitari !!!

  4. frumoasa si grea ;))) multumesc

    • Florin Muresan-Grecu | 2 martie 2013 at 8:05 | Răspunde

      Grea, grea, dar cred ca si satisfactia va e pe masura cand vedeti ce-a iesit din mainile dumneavoastra.
      Eu va admir lucrarea cu atat mai mult cu cat eu, datorita lipsei de timp, lucrez la renovarea baii mele de exact 3 ani si 5 luni (!!!???), dar inca mai am de lucru la ea. Probabil voi intra in Cartea recordurilor cu aceasta durata de renovare a unei bai de cativa metri patrati.

  5. :)) eu am terminat o cam intr-o luna si ceva dar am muncit zi de zi ….poate vb si dv cu viorel sa o postati…

  6. Locuiesc la et.3 (m.am gandit ca poate fi de la vecinii de sus desi ei spun ca totul este in ordine)referitor la vopseaua lavabila ma pute.ti indruma catre un produs calitativ?faza cu antimucegai,antimicrobian sunt adevarate sau sa ma ghidez dupa pret?multumesc mult.

    • Este foarte posibil ca acea pata sa fie apa ce se infiltreaza de pe pardoseala vecinului de la etajul superior. Apa isi gaseste loc pe unde nu te astepti si exista cazuri cand la etajul superior pare totul uscat insa umezeala trece prin pori si diverse fisuri.Este de urmarit evolutia acelei pete si mai ales in ce perioade apare mai mult, corelat cu modul de utilizare al obiectelor sanitare din baia vecinului. Nu aveti cum sa o curatati sau acoperiti pana nu aflati cauza aparitiei.
      Pretul este un element important, mucegaiul se formeaza din cauze legate de umiditate mare corelat cu temepratura aerului si suprafetelor, nu neaparat datorita lavabilei. Utilizati cel putin o lavabila medie, daca doriti un exemplu pe care l-am testat, Spor baie si bucatarie ii spunea acum ceva vreme, de la Policolor.

    • sigur ete de la sifonul de pardoseala a vecinului dumneavostra de la etajul 4

  7. VYS, vreau sa te intreb ceva, ma apuc sa schimb si celelalte usi din casa, sa la mai prind in suruburi sau sa le prind numai cu spuma? ….nu sunt din lemn masiv…multumesc

    • Daca sunt acelasi gen de usa ca cea de la baie, nu are nici un rost sa le prinzi suplimentar mecanic. Oricum, daca usa nu este prevazuta cu gauri care sa fie mascate din punct de vedere estetic, o prindere mecanica va afecta aspectul. Foloseste o spuma poliuretanica de monta buna si nu vor fi probleme. Bafta la montaj si poate avem material nou de prezentare!

  8. Asa ma gandeam si eu, multumesc.

  9. De curand m-au inundat vecinii de deasupra, s-a spart o teava veche de la bloc si apa a iesit cu rugina cu tot. Pe tavanul de la baie, hol si dormitor am niste pete ruginii, pe care nu reusesc sa le scot. Stiti cumva daca exista vreun produs anume care m-ar ajuta la decolorare sau trebuie sa rad totul pana la 0?

  10. Viorel am si eu o baie exact ca a ta si vreau sa te întreb 3 lucruri:
    1.Cum ai montat bateria de la cada (nu pot sa-mi dau seama foarte bine din pozele tale) si la ce inaltime fata de pardoseala sau de buza cazii? Ai folosit cumva vreun suport special pentru baterie pe care l-ai prins cumva de profilele de rigips? Daca da imi poti da si mie o poza cu produsul respectiv?
    2.De ce ai pus si profile orizontale de rigips? Eu am pus doar 4 montanti verticali dar din profile UA de 2mm pe care vreau sa prin placi de placocem de la rigips. Crezi ca mai este nevoie sa rigidizez ghena si cu acele profile orizontale?
    3.Tocul usi l-ai montat peste faianta sau faianta incepe acolo unde se termina tocul usi?
    Spune-mi si mie te rog

  11. Salut Paul, baia eu am facut-o, Viorel este administrat!orul forumului:))). Bateria nu mai stiu cum am montat-o, cred ca pur si simplu deasupra unui profil de aluminiu au venit tevile pe care cred ca le am legat cu sarma cu ceva sa nu se miste pana pui placa de gips si faianta. Pe urma cu cimentul or sa se fixeze, nu se mai misca. Distanta nu conteaza prea mult, sa fie bineinteles deasupra cazii iar la profile nu sunt specialist dar cred ca trebuiesc si cele orizontale parerea mea…in primul rand ca am mai pus in cazul meu sus si jos 2 guri de vizitare si tre sa decupezi placa iar acolo am prins placa in holsuruburi de jur imprejur si cred ca rigidizeaza mai bine….si la usa u vad ce faianta spui ca eu nu am faianta la usa am pus rigips:))). Te mai astept cu intrebari daca mai ai nelamuriri.

    • Multumesc mult.
      Dar de bateriile cu montaj direct pe cada si racorduri flexibile ce parere ai? Am avantajul ca in ca in caz de avarie nu trebuie sa ma mai chinui prin ghena si eventual sa o sparg racoedarea facandu-se direct sub cada dar am cateva semne de intrebare vizavi de viata racordurilor mobile. Cele care vin cu bateria de obicei nu prea pun probleme cel putin in perioada de garantie fiind ceva mai calitative dar cele din comert am inteles ca sunt foarte proaste. Ce parerea aveti despre aceasta varianta.M-am orientat catre o baterie de la Remer italia care este destul de piperata (aprox 600 lei).

      • Montajul direct pe cada presupune sa ai o cada cu locas dedicat. In acest caz si costul acesteia este mai ridicat. Nu ar trebui sa fie probleme daca racordurile sunt montate in zone accesibile. In afara de racordurile flexibile, exista si posibilitatea de racordare cu racorduri tip tija. Daca sunt montate corect si au o calitate buna, pot sa tina mult mai mult decat garantia. Cele mai vechi racorduri flexibile le am din 2006 si nu au vreo problema.

        • Bateria pe cada o mi-o monteaza direct producatorul cazii pentru a nu pierde garantia acesteia. Racordurile tip tija sunt cele din inox pe care le indoi in pozitia care iti trebuie?
          OK atunci odata eliminata frica de spargere a acestor racorduri flexibile o sa merg pe acesta varianta mai ales ca mi se pare mult mai eleganta si ca aspect, furtunul dusului intrand total sub cada si nemaifiind vizibil.
          Meultumesc mult baieti. Cu ajutorul vostru prind din ce in ce mai multa incredere in a face singur lucrarile mai ales dupa ce superrrr meseriasii m-au lasat cu ochii in soare :)). De prea ma apucasem sa-i laud.

          • Da, acele tije sunt. Oricum ai face, gandeste o metoda de acces la aceasta zona pentru eventuale interventii. Nu exista lucruri cudurata de viata nelimitata, oricat dorim noi sa fie asa. Daca nu se poate astfel, trebuie asumata o zona de acces prin deteriorarea unor finisaje.

  12. cred ca ai inteles ca eu nu lucrez in domeniu si mi am facut baia cum m a taiat capul…nu stiu avantajul cu montajul direct pe cada dar cea prin ghena nu are nici o problema adica ma refer la blocuri la vile etc toate tevile la bateria de la baie sunt ingropate in perete (nu in ghena)cu atat mai mult nu ai acces la ele si la calorifere lafel prin pereti sape etc…in perete nu prea are cum sa se sparga teava sau conectorul cred ca mai multe sanse ai cu racordurile sa se fisureze parerea mea…si la profile am uitat ieri sa iti spun sus si jos de 2 profile orizontale m am prins cu dulapul de sus si cel de jos prin faianta,placa direct in profil cu holsurubul…..

  13. Reusita lucrare , imi place modelul de faianta , felicitari

  14. Buna! Va rog sa-mi spuneti unde gasesc aceasta faianta. S-ar potrivi de minune in viitoarea mea bucatarie. Va multumesc!

  15. Nu știu dacă am voie sa spun cum de numește depozitul… Oricum cel mai mare de pe Valea cascadelor sector 6

  16. De ce ati montat in aceasta situatie doar cu spuma (din cauza usilor sau a peretilor)?? Intr-un alt post ati recomandat fixarea mecanica + spuma.

    • Te referi la usa? Sunt posibile ambele variante, dupa cum este gandita usa si ce greutate are.

    • Ati protejat in vreun fel tocul de mdf atunci cand ati venit cu placarea faiantei pana în el, pt. a evita sa se transfere umezeala din mortar in toc si ulterior umflarea lui?
      La camere am inteles ca se pot face spaleti din gipscarton, dar la baie chiar nu stiu cum sa protejez tocul sa nu se umfle in timp.

  17. Salut, vreau sa incep si eu sa imi pun faianta si gresia in baie (la bloc) pana la tavan.

    Acum intrebarea mea ar fi daca poti sa ma ajuti cu o informatie.

    Eu nu renunt la cada veche deci, spune-mi de unde ai inceput prima data sa plachezi incepand deasupra la cada? sa plec de acolo cu placi intregi si sa merg inspre usa? sau dinspre usa spre cada? multumesc frumos.

    • Ar trebui sa faci masuratorile si sa vezi cum te incadrezi cu placile de faianta. La cada ar fi bine sa se plece cu bucata intreaga. Traseaza peretii si urmareste linia de plecare de la cada, apoi incepi de unde vrei, urmarind linia de nivel.

  18. Bună ziua/seara .Am o dilema în privința alegerii pereților de interior care compun baia .Am avut un amator care mi-a dărâmat cu ciocanul pereții de BCA odată cu faianță ce trebuia data jos.Ce este mai bine,sa refac pereții tot din BCA ? sau sa accept ce zic mai toți meșterii-ca le e mai convenabil și usor ,deci construirea pereților baii din rigips (verde ptr umezeala) ? Mulțumesc anticipat. Uitasem sa spun că mă tem că ptr profilele acelea de rigips, mă gândesc că acele gauri date ptr a pune suruburile ,sa nu creeze mai târziu la vreun seism, fisuri in tavan .Poate pare ciudată temerea mea,dar stau la bloc vechi și la penultimul etaj .Mulțumesc.

    • Practic sunt poibile ambele tipuri de pereti. Fara a detalia acum, intotdeauna va fi o ordine preferata a acestor tipuri de pereti, unul din zidaria (BCA sau caramida) va fi inaintea unui din gipscarton. Acele prinderi specifice profielor nu afecteaza structura de rezistenta a blocului.

  19. Buna seara! Am o mare dilema. As dori sa mut wc-ul in locul cazii. Este posibil acest lucru?

Leave a comment

Your email address will not be published.


*