Executie scara din beton


De aceasta data avem placerea sa va prezint un proiect ceva mai delicat din punct de vedere al cerintelor de rezistenta, nu mai este de joaca insa acest exemplu poate fi foarte discutabil. Chiar daca se va spune ca acest gen de lucrari nu se realizeaza conform principiul DIY, iata ca viata ne demonstreaza contrariul, avem o scara din beton executata mai mult decat mi-ar fi placut sa spun, chiar de catre o singura persoana si nu specialist in beton armat sau scari. Nu este o incurajare sau un indemn, este doar o farama din realitatea ce ne inconjoara, un factor important fiind constrangerile financiare. Ei bine, omul nostru are nevoie de o scara care sa asigure accesul la etajul 1 si la etajul 2, spatii inca neamenajate. Cum ofertele primite nu au fost agreate, s-a hotarat sa isi faca singurel lucrarea, dupa consultari diverse. Inainte de toate s-a realizat o simulare pe hartie, astfel incat s-au stabilit datele principale ale scarii.

Zis si facut, dupa schite nenumarate s-a trecut la realizarea cofrajului avand in vedere dimensiunile:

         -lungime treapta  1300 mm

         -inaltime treapta,  circa 172 mm

         -inaltime totala scara, circa 2750 mm

         -numar de trepte pe fiecare etaj, 16

Provocarea a fost si mai mare pentru ca s-a dorit o scara circulara, cu stalp central, contratrepte drepte si intrados cutat.  S-a realizat o mica parte din cofrajul intradosului si s-au debitat toate elementele ce vor realiza cofrajul intradosului, avand scara desfasurata.

            

 

 

 

S-a realizat stalpul central avand in vedere diametrul de 800mm insa acesta va fi de forma unui semicerc asa ca va ramane la cota finala de circa 400 mm. Pentru fundatia stalpului s-a sapat pana la cota de 1200 mm, s-a realizat armatura si s-a turnat betonul marca B200, pana la cota zero.

           

 

 

 

Armarea stalpului s-a realizat cu bare verticale din PC 12 iar tot ce inseamna etrieri cu OB 6. S-a trecut apoi la realizarea cofrajului pentru partea frontala a treptelor si capatului contratreptelor, multe probe si stabilirea modalitatii de fixare solida.

           

 

 

 

Dupa fixarea cofrajului pentru intrados s-au asezat 9 bare din PC 8 pe toata lungimea scarii. 

 

 

 

 

Armarea treptelor si contratreptelor s-a realizat de sus in jos, bucata cu bucata. A fost o munca ce a necesitat multa rabdare si timp. Latimea treptei in zona dinspre stalp este de 80mm iar in capat de 340mm, grosimea treptei si contratreptei este de 130 mm. Armarea puternica s-a realizat pe contratreapta si a constat in amplasarea a 4 bare din PC12 legate cu etrieri de PC8. La trepte s-a mai adaugat o bara din PC8. Pentru a fixa armatura la distanta de circa 25mm de cofraj s-au utilizat distantieri din plastic. Pe masura ce s-a armat si s-au fixat toate elementele cofrajului pentru scara, au fost adaugate riglele din lemn pentru cofrajul stalpului.

 

 

 

 

Una peste alta, dupa o munca de 2 saptamani (program doar 2 ore seara, dupa servici) s-a finalizat scara de la parter si suntem gata de turnare. Scara este legata de planseul de la etaj si de grinda de la parter prin intermediul celor cateva mustati din otel beton.

          

 

 

 

 

 

 

 

Totul pare sa fie destul de bine, mai putin in partea dreapta udne avem o forma mai putin circulara, dar asta este. Inainte de turnare s-a rigidizat suplimentar cofrajul.

            

 

 

 

Turnarea betonului a fost cu ceva peripetii, lipsa unor ajutoare suficiente si calificate cat de cat, a dus la ceea ce se vede in foto, a dat pe afara betonul. S-a utilizat beton B200 preparat la statia de betoane, consum de circa 1,8 mc pentru primul etaj.

 S-a lasat scara sa se usuce circa 7 zile, s-a decofrat partea superioara si am putut constata cum a iesit lucrarea. Este destul de bine, cu mici defecte de forma insa acestea pot fi reparate la finisare, nu sunt lucruri grave. Decofrarea partii inferioare s-a realizat dupa 14 zile.

 

Avand experienta primei parti a scarii, s-a trecut la cofrarea urmatorului etaj. O parte din cofrajul utilizat la parter a fost refolosit, avand in vedere experienta de la etapa anterioara lucrurile merg mai usor.

            

 

 

 

Se respecta aceeasi tehnologie si modalitate de armare, suntem mai atenti la fixarea cofrajului in cotele stabilite.

    

 

 

 

Din nou gata de turnare, aceeasi cantitate de circa 1,8mc, beton marca  B200 adus cu cifa. Alte cateva date despre materialele utilizate:

– scandura utilizata la cofrarea treptelor si contratreptelor a avut dimensiunea de 250 x 20 x 4000, 24 bucati

– riglele pentru cofrarea stalpului, dimensiuni 50 x 25 mm

– 60 bare PC12, 85 bare PC8 si 12 bare OB6, toate la lungimea de 6m

Dupa inca 3 saptamani s-a decofrat totul, scara noastra este gata, o putem admira la ceas de seara si evident ca executantul are de ce sa fie mandru, a transpirat putin mai mult dar a reusit sa finalizeze lucrarea cu costuri minime si efort maxim. Informativ, pretul materialelor achizitionate pentru executia scarii a ajuns la circa 5.000 lei.  

 

 

 

 

 

NOTA VYS

 Avand in vedere starea actuala a constructiei, sugestia mea este ca acea grinda de la etajul 1 sa fie eliminata, cu tot cu stalpii metalici ce o sustin, astfel ca dintr-o scara ce ar fi trebui inchisa in tamplarie sa devina o scara exterioara. Aceasta din considerente financiare si poate chiar ar arata mai bine daca s-ar finisa corespunzantor. Evident ca alegerea apartine proprietarului si cu banii economisiti de la inchiderea scarii se poate face termosistemul casei, ar fi timpul dupa atatia ani de la inceputul constructiei.

Inca o foto dintr-o etapa ulteriora, partial finisata.

 Inchiderea scarii a fost finalizata cu succes.

 

 

 

 

 


 

Vizualizari:58558

33 Comments on "Executie scara din beton"

  1. Frumos proiectul frumoasa executie , Respect !

  2. Dulgher nota 10, restul nota 1, nici la dusmani nu le-as face asa lucrare, este doar o structura de sine statatoare, fara legatura cu restul structurii.O fi la niste zburatoare, ca astia vor scari din astea…

    • Toate au fost facute de 1 singur om, nu exista dulgher sau altul.Le ce legaturi te referi cu restul structurii, altele in afara de legarea la mustatile ce se vad?
      Scara inca sta in picioare, dupa cei circa 5 ani.

      • Argumentul pentru care constructia a rezistat deja 5 ani nu este valid. Constructiile prin LEGE se proiecteaza pentru a rezista unui cutremur de circa 8.5 grade (depinde de zona seismica); dupa ultimile modificari legislative , calculul structural pentru case trebuie sa asigure o rezistenta in timp de 225 de ani. Pare mult – dar nu vorbim despre rezistenta la mici avarii ci rezistenta la prabusire. Insa 5 ani – si fara cutremur major – in viata unei cladiri nu inseamna nimic. Si ca sa raspund si postului de dedesupt, nu este legal si nici moral sa faca cine vrea „pe riscul si pe banii lui” ce doreste, din cauza ca nu exista nici un control asupra faptului ca aceste constructii facute fara stiinta nu vor fi vandute la un moment dat, cu finisajele de rigoare care nu mai lasa sa se vada ce se intampla pe dedesupt. Oameni fara nici o vina cumpara si mor in ele la urmatorul cutremur asemanator celor din 1977, 1940, 1802.

  3. Și ce va agitati fraților ca este bine sau nu realizată. Omul și-a făcut nebunia lui și a amortizare costurile cat sa putut. Buzunarul lui, problema lui. Și acum dacă cade scara cade la el nu la voi. Felicitari vis pt curaj. Nu riști nu ai!!!

  4. P.S. pentru toti meseriasii, mai mult sau mai putin pregatiti in ale constructiilor, lasati partea de solutii de proiectare proiectantilor, totusi 5 ani de meserie nu pot compensa 5 ani de rupt coatele pe bancile facultatilor de constructii.
    Pentru cine spune ca a fost armata bine scara…a uitat un aspect important ca la turnarea betonului trebuie respectate distante minime intre barele de rezistenta.
    Personal as fi ales varianta de scara tip rampa armata si trepte beton simplu, rampa ancorata atat in stalp cat si intr-o fundatie continua respectiv placa planseu si astfel reduce-am solicitarea din stalp.
    Recomandare pentru toti care citesc astfel de articole:
    NU TOT CE SE PUBLICA ESTE SI BUN DE LUAT IN SEAMA, CITITI VIZINATI, DAR DACA VRETI SA FACETI INTREBATI PERSOANE AUTORIZATE…

  5. De scara se vorbeste aici si nu se vede structura casei in ansamblu. Nici un producator de BCA nu recomanda structura de zidarie postanta realizata din asa ceva. Pentru grinzile in consola, cele la semirotund, doamne ajuta sa nu fie nici un cutremur, ca de alfel la incarcari statice vor sta bine (daca nu au fisurat la decofrare)

  6. Domnule VYS, lungimea mustăţilor din fier în stâlpi ,planşee, pardoseli, etc etc , este phi * 60 diametri .Exemplu :fier grosime 16mm *60=960, adică giontare de 96 cm. Fier grosime 25mm*60=1500, adică giontare 150 cm , un metru şi jumătate .Giontarea fiind petrecerea barelor una pe lângă cealaltă .Carnea de beton în orice tip de scară este în funcţie de lungimea rampei.Armătura scării de mai sus este subdimensionată.

    • Nu este scara mea si nici realizarea mea. Cat priveste dimensionarea, sunt convins ca aceasta nu este niciodata suficienta daca intreb un structurist sau analizez evolutia cerintelor din normativul de profil, cu privire la protectia antiseism. Tot ce pot spune este ce am scris in articol, o scara executata de o persoana si care este perfect fucntionala si solida la pasire. Restul pot fi analize detaliate sau nu, corecte sau mai putin corect.

  7. Stati linistit, din punct de vedere a principiilor de armare scara este executata corect,grinzi in consola
    Daca betonul a fost de calitate si turnarea a fost continua nu vor fi probleme.
    Grinda orizontala, semicirculara, pare cam curajoasa,ca perimetru pentru sectiunea pe care o are.Acolo as veni cu 1-2 stalpi metalici, ca reazeme intermediare si i-as ascunde in montantii tamplariei

  8. Ca omul si-a facut singur scara, de la a la z, dupa cum se pare,cred ca a fost un lucru gresit si neindicat. Spun asta din punctul meu de vedere, eu tocmai ce mi-am facut o scara similara ca aspect si dimensiune. scara mea este insa la interior si stalpul il aveam costruit deja. Ca aspect arata cam la fel, insa diferentele struturale sunt destul de semnificative. Am avut mustati lasate in prealabil, iar pe partea exterioara scara se sprijina pe perete nu pe un termopan care oricum ii ascunde frumusetea. Comentariul meu este mai degraba legat de pretul mic pe care VYS spune ca platit pentru materiale, adica RON 5000. Mie mi se pare mare. Eu am avut stalpii facuti, iar pentru cele 2 segmente de scara am platit dupa cum urmeaza : fier 550kg, ciment 25 saci, nisip, ceva sarma, ceva cuie, scandura o aveam de la precedentele cofrari, manopera 2400, total aprox 4600. Retineti ca eu am platit si manopera.Partea de finisare eu nu o am facuta, dar cat poate sa coste? plus ca scara de mai sus nu o vad placata.

    • Pretul mentionat este doar pentru materialele ce au mai trebuit achizitionate, manopera respectivului (gratis) iar operatiunea de placare a fost facuta ulterior, alti bani si alta lucrare. Incerc sa obtin si foto cu finisarea scarii.

  9. La cutremur o sa vedem cate case cad si cati or sa plateasca din cei care le-au proiectat. De regula, o scara nu se incarca cu alte sarcini, asa ca nu inteleg recomandarea anterioara. Tot la cutremur, este nerecomandat sa circulam pe scari, chiar si la bloc, fiind elementul cel mai predispus sa cedeze. In loc de comentarii de genul „arhisuficient, pros dispus etc,” as vrea sa aud „armatura trebuia pozitionata asa si asa, in cantitate de asa etc.” Mi se pare mai constructiv sau celputin arata ca stim despre ce discutam. A discuta principial, mi se pare inutil, la fel ca recomandarile Politiei … reducem viteza pana la evitarea oricarui pericol …

  10. Realizare frumoasa, am vazut si asa-zisi mari meseriasi care au lucrat sub nivelul de calitate a ceea ce am vazut in pozele postate. Armatura imi pare a fi arhisuficienta, chiar mai puteai sa mai faci ceva economii. Eu unul am construit cu ceva timp in urma fara nici o autorizatie si fara proiect, fara calcule, am facut eu un plan cu ce am vrut sa iasa si a iesit chiar foarte bine. Pentru asta mi-am vizitat toti prietenii care construiau si am invatat cate ceva, mai ales cum poti construi cat mai economic, de asemenea m-am consultat cu multi meseriasi, fiecare cu multe case construite la activ. Binenteles ca si eu as fi vrut o casa rezistenta ca o cazemata, care sa reziste la cutremur de gradul 8, insa in felul asta nu numai ca nu era gata dar mai trebuia sa economisesc ani buni de acum incolo sa o termin. Nu stiu daca eram mai in siguranta daca eram inca chirias intr-un bloc facut acum vreo 50 de ani sau in vreo casa veche. prin vizitele mele la constructii in lucru am vazut si 3 case care se construiau in acelasi timp, 2 in oglinda in aceeasi curte (2 frati prieteni cu mine) si alaturi una se construia cu bani imprumutati de la banca. Tipul cu banca a dat pe fier cam cat au cheltuit ceilalti cu intreaga casa, nu se turna betonul pana nu venea un tip de la banca da dea ok la armaturi. La prieteni, 4 bare PC12 cu etrieri de OB6 si gata armatura stalpului, dincolo vedeai padure la fiecare stalp. Sa nu mai zic de fundatie si apoi plansee, ziceai ca toarna pod peste Dunare, atata fier era acolo. Daca vin ceva ani ploiosi mi-e teama ca o sa se scufunde de atata greutate si ramane banca fara garantie la credit.
    Acesta nu e un indemn la constructii fara autoriztie, fara proiect si cu economie la materiale (de fier e vorba) ci o opinie ca atunci cand ai de ales pe de o parte intre a rezista constructia 125 de ani in loc de 150 si cutremur grad 7 in loc de 8 si pe cealalta parte sa termini constructia sa ai unde locui si poate sa-ti ramana si de ceva mobila, eu unul aleg a doua varianta. Riscuri exista peste tot, vrem – nu vrem tot ni le asumam, altfel nu ne mai putem bucura de viata. De ex. cel mai mare risc de accident in prezent este sa mergi pe strada, fie la volan, fie pieton si cu tot riscul sunt pline strazile de oameni. La fel cand iti repari masina la un meserias si nu la service autorizat te expui la un risc (desi e discutabila treaba, patit de mai multe ori la una dintre cele mai scumpe reprezentate din Bucuresti). Chiar daca iti faci casa cu calcule multe pentru grad seismic 8 sau 10, armaturi cat cuprinde, masina doar la reprezentanta, iti cade bolovanul pe masina pe Valea Oltului sau piatra in cap cand vizitezi o pestera (cazuri actuale)…
    In concluzie, eu zic sa dormi foarte linistit ca ai o scara frumoasa si rezistenta, indiverent ce-or zice maestrii alex si marius. Cine nu ma crede sa mearga sa asiste la demolarea unei case vechi de cateva zeci de ani, sa vada cu cat fier a rezistat si cum se opune inca unei demolari usoare.

    • Cum spuneam si altor persoane, toti ne pricepem la fotbal si la constructii ( P+M ). Stii domnule ce solicitari compuse poate crea acea scara? Hai sa riscam un pic si sa nu mai punem fier in fundatii si apoi vezi cum apar tasarile diferentiate, stalpii si riglele nearmate corespunzator, cedeaza usor formandu-se cateva articulatii plastice (poate in rigle, poate chiar in stalp) si hop probleme serioase. Dar alta intrebare cum lucreaza armatura in beton si care este rostul ei?

  11. O armare nerecomandabila atat din punct de vedere al dispunerii armaturilor, cat si al ariei de armatura folosite; Armarea constituie o faza determinanta a constructiei si necesita inspectia in santier si intocmirea unui proces verbal chiar si in cazul existentei unui proiect autorizat.
    Lucrarea fiind terminata nu pot decat sa zic Doamne ajuta sa nu fie cutremure(in ce zona seismica va aflati?) si sa va sfatuiesc sa o incarcati cat mai putin posibil.
    Partea buna e ca lucrarile din beton armat ne avertizeaza si fisureaza la atingerea starilor limita de serviciu; deci in caz ca apar crapaturi cautati barosul si…

  12. Aceasta este parerea dumneavoastra !
    Parerile sunt doar pareri… iar faptele sunt fapte… orice proiectant cu minimum de experienta nu ar fi facut asa ceva.

  13. „Bomba cu ceas” Din ce cauza ? Poate din cauza ca nu ati proiectat dumneavoastra scara.
    La cat fier este bagat cu siguranta a existat si un proiect de rezistenta.

  14. Frumoasa realizare. Felicitari!!! Intr-adevar, termopanul Acela nu e cea mai buna alegere insa per ansamblu dincolo de toate comentariile structuristilor, de care fie vorba intre noi nu scapi orice si oricum ai face, lucrarea e si rezistenta si frumoasa. Felicitari!

    • D-le Sergiu, aceasta constructie este o bomba cu ceas!
      Trebuie atrasa atentia pentru ca astfel de structuri sa nu fie copiate de alte persoane naive, dornice sa-si populeze constructia cu o scara.
      Sunt convins de faptul ca pentru aceasta structura nu s-a avut un proiect… nimeni nu si-ar fi semnat intrarea in inchisoare pentru ca, desigur, orice proiectant raspunde penal pt greselile pe care le face… desigur, in cazul in care s-a produs un incident iar in urma anchetei s-a stabilit ca este vinovat. Sunt prea multe de spus si din pacate prea putine de facut.
      Acest material are caracter public iar implicatiile publicarii acestuia pot atrage sesizarea organelor competente ce emit si urmaresc respectarea legilor in vigoare.
      Va rog respectuos sa modificati modul de prezentare al acestui articol precum si introducerea unui disclaimer.
      Sa nu ne culcam pe o ureche si sa zicem … „se gasi si asta sa vorbeasca… ia uite ce mare si frumoasa e”… eronat, eu vreau doar sa va atrag atentia ca acest proiect depaseste aria DIY intrucat are in vedere proiectarea unor structuri pentru care legea accepta doar persoane calificate cu un anumit tip de pregatire… putand lasa executia acestora in aria DIY.
      Aici nu se pune problema de executie ci de abilitatea si dreptul de a proiecta.
      Daca se poate chiar sa-i comunicati persoanei care este proprietarul acestui imobil sa ia legatura cu un birou de evaluare proiecte constructii la care sa ceara o opinie.
      Legea mai prevede ca in cazul in care este observata o greseala de catre un inginer constructor altul decat cel care a realizat proiectul acesta este obligat sa anunte organele competente… asta ca fapt divers
      Eu doar v-am zis… nu am dat cu parul

  15. Normal, in functie de incarcari acestea se afla din calcule, dar va pot spune empiric ca pentru stalp trebuia aleasa o solutie de fundare tip cuzinet (adancimea stabilita in functie de studiul geo) si o armare pe verticala cu bare de 14 iar in cazul scarii in locul fierului de 8 fier de 10. Sustinerea grinzilor din beton cu ajutorul acestor confectii metalice e discutabila.

  16. Am inteles ca aceasta scara a vrut a fi un element distinct de structura de rezistenta a casei.
    Punerea in opera nu pare a fi (probabil) planul structuristului, prin lipsa folosirii unor diametre corespunzatoare conform normativelor in vigoare pt realizarea armaturii.
    Pe scurt… dupa cum am zis, modul de armare radial vizeaza sustinerea scarii de stalp dar aceasta duce la incarcarea doar pe o parte a stalpului… de aici apare dezechilibrul. Solutiile de armare puteau fi imbunatatite prin realizarea unei legaturi puternice cu structura de rezistenta a cladirii (scara – plansee, stalp – plansee) si astfel anuland contrabalansarea acestora… adica sa anuleze efectul generat de scara iar in cazul unui cutremur sa lucreze impreuna.

    Legat de grinzile sub forma de semicerc… nu stiu cine si cum le-a prevazut, dar daca le proiecta asemeni unui sistem pe cadre nu era nici o problema. Realiarea unui stal de sustinere exact in mijlocul semicercului rezolva problema. Fortele ce apar intr-un astfel de element sunt mult mai diferite ca si comportament fata de cele dintr-o structura liniara.
    Sper ca ati inteles la ce m-am referit.

    Am incercat o exprimare cat mai

    • Cat ar fi diametrele minime conform normativelor in vigoare? Conteaza atat diametrul cat si cantitatea de armatura utilizata?
      Exista o legatura intre centura casei si scara, legaturile fiind facute prin mustatile lasate la momentul constructiei casei, atat cat sunt ele. Aceste legaturi sunt facute la fiecare nivel, pe treapta cat si pe stalp.
      referitor la sustinere centuri, sunt trei elemente de sustinere, unul pe mijloc si doua spre fiecare capat, repartizate la distante egale – deci acest criteriu este indeplinit, se poate vedea in foto.

  17. Ce este atat de gresit, ceva mai concret daca se poate?
    Se va face o diferenta intre scara si cele doua centuri turnate anterior. Chiar daca la aceste grinzi s-a gresit de catre anumiti mesteri, acum sunt consolidate prin introducerea unor puncte de sprijin suplimentare, mealice.

  18. Desi arata bine, structural e total gresit… de la dimensionarea armaturii pentru scara cat si cofragul suport… nu mai vorbesc aici de cele 2 grinzi exterioare din beton care nu au nici un suport. Asa ceva nu se face nici la dusmani. Pacat de munca depusa de atentia la detaliu si banii cheltuiti. Acesta este un exemplu de … ASA NU !

  19. Excelent arata scara,pacat ca s-a inchis cu termopanul ala groaznic ,trebuia lasata aparenta.

    • Este optiunea fiecaruia ce varianta alege. In functie de necesitatile, prioritatile si designul dorit se poate alege fie inchiderea acestei scari si transformarea ei intr-una interioara, fie pastrarea ei ca o structura exterioara si incercarea de punere in valoare, altfel.

  20. Frumos proiectate scarile

  21. Daca nu iti cer prea mult ai putea sa ne spui si modul cum vin asezate etrierele daca asa se numeste fierul beton care este pus sub scara (sub beton ) nu pea se obseva si spun eu ca este un element ff important.Multumesc ,tutorialul este bun .

  22. Florin Muresan-Grecu | 10 septembrie 2012 at 19:57 | Răspunde

    In calitate de „total nespecialist” in astfel de lucrari, nu pot decat sa felicit realizatorul scarii.Sper sa fie atat de trainica pe cat s-a dorit acest lucru.

    • Nu iti trebuie decat putina „nebunie” si un strop de pasiune pentru a reusi ceea ce vrei, asa si cu scara asta. Nimic nu este imposibil! Sunt convins ca este un lucru trainic, cineva a spus ca s-a exagerat cu armarea, deci ce poate sa se intample? Astept cu interes sa vad finisarea, probabil va dura destul de mult daca nu se intampla vreo minune.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*