Curatare tava apa frigider


   Cu ocazia minunatului program de curatenie in casa, ajungem si in zona bucatariei, mai precis la frigider. Dupa spalarea obisnuita a acestuia, ne amintim de o veche poveste intamplata prin anul 2000. Era miezul unei veri calduroase, asa cum am avut parte si in acest an. Pentru ca nu ajunge caldura din bucatarie, la un moment dat simtim un miros puternic de stricat, uneori chiar cu senzatie de soarece mort. Sunt contrariat, caut prin frigider, in zona cu legume din debara, desfac capacul la aerisire, nimic. Culmea este ca mirosul se simte foarte puternic doar in zona superioara a camerei si mai ales in zona gurii de aerisire de deasupra aragazului.

   Trece o zi si nimic, nu reusim sa gasim cauza mirosului, problema devine cat se poate de enervanta. La un moment avem de luat ceva din zona frigiderului, ne aplecam pe o laterala acestuia si simtim un miros ciudat. Ei dracie, ce sa fie! Tragem frigiderul in fata si avem sa descoperim monstrul ce ne teroriza – pe compresor exista o tavita din material plastic in care sa aduna apa provenita din ciclul normal de functionare a compartimenului racitor. Se adunase foarte multa mizerie, un fel de mazga maro care prinsese un miros groaznic iar explicatia pentru care se simtea puternic in zona gurii de aerisire era justificata datorita circulatiei curentilor de aer. Astfel, aerul cald de la radiatorul din spatele frigiderului, incarcat si cu mirosul de la tavita,  urca  pe peretele  apoi la nivelul tavanului se ducea catre gura de aerisire.

  Acestea fiind zise si problema rezolvata cu o simpla curatare a tavitei de apa, am facut un obicei din executarea periodica a acestei operatiuni. Ca sa evitam o situatie similara, trebuie curatata periodic aceasta tavita, nu dureaza decat 10 minute. Sa vedem cum putem realiza operatiunea.

  Tragem frigiderul circa 30 cm in fata pentru a avea cces la zona din spate. Cu mana sau ajutandu-ne de o surubelnita, un cutit neascutit sau orice alta unealta care va este la indemana, eliberati clemele de fixare ale tavitei.

  Scoateti furtunul sau in cazul meu, cele doua furtune din locasul tavitei. Fiecare furtun corespunde unei guri de drenare pozitionate in frigider, pe peretele din spate. Dupa cum se observa unul dintre furtune are o culoare maro, s-a format depunere pe interior datorita faptului ca acesta colecteaza cea mai mare parte din apa interioara.

 

 Tragem usor de tavita astfel incat aceasta sa poata trece peste partea superioara a compresorului. Atentie sa nu afectati vreun circuit, electric sau frigorific si sa nu rupeti tavita. Aceasta fiind din material plastic se deformeaza usor, atentie si la apa mizerabila, sa nu o varsati.


 

 

 

 

   Curatam tava la chiuveta, cu putin detergent si apa iar pentru zonele inguste se poate utiliza o periuta de dinti uzata, o pensula mica sau bete de urechi. Parca arata altfel tava curatata, nu avem decat sa o montam la locul ei, deasupra compresorului.

 

   Reintroducem cele doua furtune de scurgere a condensului in locasul lor din tava. Nu uitati sa curatati si canalul (canalele) de scurgere a apei din frigider, tot cu ajutorul unei pensule sau betelor de urechi. Realizati periodic operatiunea de curatare a tavitei pentru apa, fie atunci cand spalati frigiderul, fie la un interval  maxim de 1 an.

Daca tot am tras frigiderul in fata, spalam pardoseala, stergem de praf zona compresorului dar si radiatorul aflat pe spatele frigiderului, acesta colecteaza de regula foarte mult praf. Impingem frigiderul pe pozitia sa si lucrarea de curatare a zonei din spatele frigiderului este gata.

 


 

Vizualizari:28551

35 Comments on "Curatare tava apa frigider"

  1. Mulțumesc și eu de sfaturi! Aceeași problemă, aceeași experiență. Cred că dacă nu găseam articolul mai căutam sursa mirosului îngrozitor încă 2 zile.

  2. gabriela lupescu | 7 iulie 2017 at 16:01 | Răspunde

    Unde gasesc in Bucuresti tava de colectare a apei pentru unfrigider Arctic?
    Este posibil ca frigiderul sa piarda freon daca,atunci cand deschid usa frigiderului miroase a?freon?-in conditiile in care a fost dezghetat.curatat?

  3. Am un BEKO din 2015 cel cu pahar pe ușa, argintiu și nu mai curge apa în tava din spate este uscata și curge în interior pe sub lada de jos.Mulțumesc de sfat

  4. Am o combina frigorifica BEKO K386WD, ca si la altele instructiunile nu te indruma deloc privitor la demontarea tavitei pentru apa cu toate ca este ceva uzual in a o curate periodic. Am demontat-o prin tragere inafara, atentie ca daca este apa multa in tavita, la socul desprinderii clemelor apa se poate revarsa;nu am gasit o metoda de a desprinde altfel clemele.Am luat jos si furtunul, l-am dus la baie si sa nu va povestesc ce am scos din el, dupa un an, si asta datorita faptului ca au fost total neinspirati sa puna un furtun spiralat;anul viitor pun alt tip, nu stiu de ce nu l-am schimbat pana acuma ca am frigiderul din 2006.

  5. Buna ziua.
    Am rugamintea sa ma ajutati sa gasesc o solutie pentru o ”mica problema” tehnica!
    Am o combina frigorifica Indesit si vrand sa curat furtunul de evacuare a apei, care se infundase, acesta s-a desprins si, din cauza radiatorului, nu pot sa-l prind la locul sau. Mi-e teama sa desfac radiatorul ca sa nu distrug frigiderul.
    Puteti sa-mi dati o solutie?
    Multumesc!

    • Buna. Eu am scos cele 4 suruburi care fixeaza condensatorul , cu mare grija am lasat in spate partea de sus,mentinand totusi in pozitia initiala partea de jos si am demontat furtunul;am prins inapoi condensatorul cu suruburile de sus, am curatat furtunul si lam montat inapoi fara probleme. Daca ai avea o mana de ajutor care sa tina de condensator ca sa nu rupi vre-o teava ar fi mai sigura operatia.

  6. Salutare!
    Eu am prelungit acel furtunas si l-am impalmat direct la canalizare.Va recomand sa faceti si voi la fel,si nu mai aveti treaba cu mizeria niciodata.Trebuie sa fim inventivi ca altfel murim…

  7. Multumesc lui Dumnezeu ca s-a gandit cineva la cum se curata ”celebra” tavita. Din cauza unui miros insuportabil mi-am rasturnat toata bucataria si mai apoi balconul. Am scos zeci de borcane cu muraturi, compoturi, dulceturi, zacusca, s.a.m.d…am tras toate dulapurile, frigider…eram disperata si convinsa ca m-am procopsit cu o ”mortaciune”. Am gasit locul cu pricina, tavita de evacuare a frigiderului, emana un miros greu de suportat si descris. M-am ”luptat” cum sa o scot si nici vorba de asa ceva. Intr-un final citesc manualul de utilizare al frigiderului dar nici urma de explicatii cum se scoate celebra tavita. Noroc cu postul dvs . Eu am turnat si putin clor pe gaura de colectare din interiorul frigiderului si dupa cateva minute am turnat aprox 500 ml apa . Furtunul l-am pus sa evacueze mizeria intr-un lighean mic. Incredibil ce a iesit! Multumesc pentru ajutor!

  8. Iordanescu marin | 13 decembrie 2016 at 11:54 | Răspunde

    Dacă nu puteti scoate tavita incercati sa o stergeti cu o laveta sau cu servetele de hârtie,apoi luati un furtun pe care îl introduceti in furtunul frigiderului,iar celălalt capăt il introduceți intr,o sticlă de plastic de 2 litri,in care puneti un sfert apă,iar in momentul cand se umple o aruncati si puneti alta

  9. cam aceleasi simptome le-am experimentat si eu, miros de hoit in bucatarie, curateni generala, cautat peste tot…cand colo tavita jumatate plina cu apa infecta.
    Ca fapt divers am o combina Electrolux, tavita am scos-o prin rasucire spre dreapta si tras inainte. I-am scos si furtunul integral sa-l spal temeinic…macar daca n-au gasit alta solutie…ar trebui dreaq sa scrie undeva ca macar odata pe an sa spalam pericolul ala biologic!

  10. va rog daca ma puteti ajuta urgent!am frigider zanussi si nu reusesc sa scot tavita colectoare din spate si nu mai pot sta de miros!

    • Greu sa va ajutam efectiv. Analizati cu atentie modul de clipsare al tavitei peste compresor, majoritatea ies fortate, eventual putin rauscite. Atentie totusi sa nu rupeti ceva.

    • La frigiderul Zanussi tavita iese prin glisare inapoi. Apucati marginea din stg. si dr.a tavitei cu degetele ambelor maini si cu buricele de la getele mari ale mainii impingeti in compresor pana ce tavita va culisa inapoi. Succes!

  11. Buna tavita din spatele frigiderului trebuie umplută?multumesc

  12. buna seara! eu tocmai am scos tavita de la un arctic si cand sa o spal tavita era un pic fisurata si au cazut bucatele din ea… acum ce sa fac??? help

    • Daca este posibil se poate lipi, in caz contrar ar trebui sa comandati alta tava la o unitate service, ori improvizati una similara.

  13. Foarte bine venit tutorialul!!!!
    Am un Arctic 3462, multumita de el. Si va dau dreptate, tavita din spate iese foarte greu!!!! Dar dupa ce m-am documentat, mi-am adunat puterile si am reusit sa o scot. Am tras orizontal spre stinga, am mai zapacit putin si clemele (alba a tavitei, neagra a compresorului). Am cautat si pe site-ul lor, dar nimic concret despre curatarea tavitei, o imagine, ceva, sa stii cum procedezi.

    Numai bine, succes la curatenie!!!

  14. Multumesc pentru informatii!

  15. multumesc pentru articol.toata dimineata am cautat sursa mirosului, apoi m am chinuit sa scot tavita aia nenorocita(am un arctic 306+-trageti de ea pe orizontala si spre anterior ;e prinsa cu un fel de clama care iese foarte rapid).ma bucur ca nu sunt singura care a trecut prin asta

  16. Va multumesc pentru acest articol! M-a ajutat enorm.

  17. e normal sa ai atata apa in vasul acela, intreb ca am vazut ca si la mine s-a facut la un moment dat a dat pe afara..bine e vorba de un whirpool.

  18. sa va spun si eu de doua zile daram casa sa gasesc de unde vine putoarea ingrozitoare , acesti domni care se ocupa cu fabricarea acestor masinarii sunt doar idioti facuti la norma , niste infecti,dupa parerea mea prima informatie pe carte trebuie sa o primesti cand cumperi un asfel de aparat sa te informeze si sa-ti arate cum se scoate tava, oare este greu sa informeze?
    va salut pa toti

  19. Buna ziua,
    Am aceeasi problema cu o combina frigorifica tip Liebherr an de fabricatie cred ca 2001, tavita din spate nu reusesc sa o scot. Aveti cumva vreo idee, am sa uit la tipul de combina, dar nu stiu unde (nu ma prea pricep…).
    Va multumesc foarte mult, mail-ul meu doctor_munteanu@yahoo.com.
    Un an nou cat mai buna si multa sanatate

  20. F. tare, multumesc si eu de articol, eu am un Arctic 306 (S+), ma rog, 1 singur compresor, tot asa, mirosea ingrozitor cand era cald in casa (dupa ca. 1 an), am cautat, curatat tot prin hol, draci, mirosul a persistat –

    Am gasit gaura aia din peretele interior spate, am curatat-o cu betisoare de urechi, a iesit noroi maro care mirosea exact ca nenorocirea de miros din hol, apoi, (desi in manual nu scrie CUM sa scoti tavita), Evrika, tot acolo in spate, deasupra compresorului, se trage usor de tavita pe orizontala directia spre spatele frigiderului (la Acest Model), se curata, se curata si in spate furtunul cu betisoare de urechi (eu am bagat cate 3 deodata, sa curata bine peretele rotund al furtunasului), gata!!

    Si, intr-adevar, la maxim 1 an trebuie repetata operatiunea…

    • salut eugen. te rog sa mi spui si mie cum ai reusit sa scoti tavita asta blestemata. am un miros in casa ingrozitor..

      modelul meu este Arctic 306+. sunt practic identice. au si acelasi manual de utilizare Arctic 306+ si 306S+. dar acolo nu scrie si cum sa scot tavita. in schimb spune:

      am incercat sa o scot cum ai spus tu. este fixata acolo si nu vrea si pace sa iasa afara. poti sa mi dai un sfat? chiar nu inteleg cum a iesit la tine. multumesc

      • Si la noi e bai cu extragerea tavitei de deasupra compresorului. Avem un Arctic AD285+ si in timp ce va scriu stau cu frigiderul tras in mijlocul casei, ezitand sa fortez sau nu scoaterea recipientului. Nu are cleme, dar pare sa fie fixat exact in mijloc prin suprapunere – nu reusesc sa identific modul de desprindere.

        Altfel, am inhalat de zile bune scursurile de acolo, astazi urmarind cu lanterna ce cauze ar mai putea duce la miros, ca frigiderul tocmai l-am spalat de la zero.

        Nicio manevra nu ma incurajeaza sa merg mai departe de frica sa nu stric ceva. Daca e vreun invingator, sa se arate cu un raspuns salvator. Multumesc!

        Numai bine!

        • Daca tavita se misca liber la ridicate si nu pare sa fie fixata cumva, va trebui putin sucita si fortata sa iasa peste compresor.

        • Noi avem frigider Arctic cu congelator separate, modelul AD255+. Tavita din spate este prinsa doar central. Compresorul are deasupra o piesa metalica vopsita in negru in care intra clema alba a tavitei. Clema are doi umeri care, dupa introducere in piesa metalica se proptesc si nu mai permit iesirea. Am fost nevoit sa fortez prin rotirea tavitei, intr-o parte, tinand cu cealalta mana de compressor pentru a nu strica ceva. Am ajuns la vreo 60 de grade rotire, dar fara vreun effect. Am rotit la fel si in partea opusa, s-a auzit un pocnet usor si a simtit eliberarea tavitei. Clema din plastic are patru brate lungi si unul s-a rupt, dar nu e o problema. Cu un cutitas zimtat am taiat acei umeri de la varful triunghiular al clemei. Acum clema intra destul de usor, tavita ramane pe loc si iese prin rotire orizontala. Pacat ca tavita are parti foarte greu de curatat.

          Toate cele bune!

  21. Capitalism de cacat | 5 octombrie 2014 at 15:07 | Răspunde

    Am un frigider BOSH un autentic rahat de frigider, ca sa scoti porcaria asta de tava cu apa trebue sa desfaci jumate de frigider, … in capu lor de ingineri smecheri, pana si la spalatul tavei te vezi obligat sa chemi asistenta tehnica.

  22. de citeva zile prietena mea se plingea de mirosul oribil de brinza stricata in odaia ei ,,,shi ni-am dat seama ca de la frigider,,,nu intelegeam care e motivul….repede am accesat internetul shi uite ca am am gasit acest articol care ni-a ajutat sa gasim mare comoara imputita care s-a adunat timp de jumate de an …multumesc mult!! pentru imaginii shi fiecare etapa clara descrisa in aceasta problema!!

  23. Foarte tare articol! Nu stiu daca scrie in vreun manual al vreunui frigider ce am citit aici.

    Ce nu inteleg eu este de ce furtunele alea de evacuare sunt gofrate si nu netede (probabil ca apa rezultata din condens sa curga lent in tavita de pe compresor). Oricum, apa care ramane in nervurile furtnului, este mana cereasca pentru toate mucegaiurile posibile, asa ca nu incetez sa ma mir de solutia aia tehnica adop[tata de producatori.

    Astfel, as mai adauga la operatiunea de mentenanta foarte bine descrisa, si curatarea orificiului de scurgere care se poate observa in fotografia cea mai de jos/dreapta.
    In acest scop, eu folosesc un cablu cu sectiune de 6mmp, flexibil, izolat, de vreo 30 cm lungime, la capatul caruia am innodat cu atentie (ca sa nu se desfaca) o bucatica de carpa inmuiata in detergent. Scula astfel realizata – desi arata cam grotesc – isi face treaba foarte bine atnci cand orificiul de evacuare se infunda cu mizerie si apa rezultata din condens risca sa umple cuva de ghidare si sa se verse in interiorul frigiderului.

    De fapt, curatand lunar acel orificiu, nici nu mai apar zoaiele descrise in tavita de pe compresor, usurand mentenanta pentru cei care au frigider incastrat in mobila, greu de accesat in zona compresorului.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*